Pot obliga banca sa-mi reesaloneze creditul in franci elvetieni?

Intrebare de la un cititor al site-ului de educatie financiara GhiseulBancar.ro: „Impreuna cu sotul meu, in anul 2007 am contractat un credit imobiliar in vederea achizitionarii unui apartament. Pana la acest moment nu am avut restante, am platit la timp, ba chiar rezerva de care am dispus am depus-o la banca cu care am incheiat contractul pentru apartament.

Asa cum am mentionat in subiect, creditul este in CHF (a carui valoare a crescut f mult in ultimii 5 ani) si timp de 48 de luni am platit doar dobanda.

Din momentul in care am inceput sa platim dobanda rata, coroborat cu o scadere de salarii si venirea unui nou membru in familie am inceput sa avem probleme in a administra bugetul familial, a.i. sa ne acoperim toate cheltuielile.

In luna ianuarie a acestui an am cerut o reesalonare a creditului, care nu a fost aprobata pe motiv ca veniturile depasesc rata.

In luna aceasta (aprilie) am solicitat din nou o reesalonare pentru 6 luni – 1 an, care din nou nu ne-a fost aprobata din acelasi motiv (confortul financiar nu este prioritar, prioritar este daca exista fonduri pentru rata).

Intrebarea noastra este daca dpdv legal avem vreo posibilitate sa „impunem” bancii sa ne fie acordata o reesalonare, si sa nu ajungem la imposibilitate de plata, deoarece in momentul acesta pentru noi nu este prioritar plata ratei, ci asigurarea platii la gradinita si sanatatea copilului, care o data cu intrarea in colectivitate (deoarece a trebuit sa ma intorc la munca inainte de a implini un an, tocmai pt. a ne putea plati rata) a inceput sa aibe probleme medicale ce implica fonduri semnificative si neasteptate.

Mentionez ca la acest moment nu am platit rata integrala, ci doar 557 CHF (din necesarul de 889), deoarece nu avem fondurile necesare pt. a acoperi intreaga suma.

Raspuns:

Nu cred sa existe solutii din punct de vedere legal pentru a obliga banca sa reesaloneze un credit.

Pe de alta parte, din ce spuneti, se pare ca sunteti una dintre victimele crizei, in sensul in care v-ati supraindatorat mizand pe o crestere a veniturilor si a pretului locuintelor.

Aceasta este o greseala ce poate fi atribuita atat dvs cat si bancii, mai ales ca a practicat acea rata redusa in primii 2 ani.

Din acest motiv si daca atat dvs. cat si banca doriti sa mentineti contractul de credit, ar fi fireasca o reesalonare a creditului, adica aducerea acestuia la noile conditii financiare ale dvs. Cel putin temporar, pana la depasirea problemelor financiare sau pana ce reusiti sa va suplimentati veniturile.

Citeste aici toata stirea