Ce pot sa fac daca firma de recuperare Kruk imi cere sa platesc o datorie exagerat de mare la un credit BCR?

In 2007 am contactat cu credit BCR pe care l-am platit partial. Creanta a fost cesionata catre Kruk. Datoria initiala era de 23000. Am platit timp de 2 ani aprox 10000 de lei, dupa care am incetat sa mai platesc.

Sunt executat silit si mi se cere suma de 25000. Recunosc datoria, insa valoarea este exagerata. Ce pot face pentru a reglementa situatia?


Raspuns

kruk cesiune creanta creditStimate domn,

In primul rand, va sfatuiesc sa cereti la BCR si la Kruk toate documentele aferente creditului, pentru a vedea ce dobanzi s-au aplicat si cum s-a ajuns la o datorie atat de mare. In acest fel, veti putea afla daca nu cumva banca sau firma de recuperare au aplicat dobanzi sau penalitati exagerate, pe care le puteti contesta ca fiind abuzive.

Eu am cerut oficialilor Kruk sa-mi raspunda la cateva intrebari cu privire la dobanzile pe care le aplica, iar raspunsurile au fost urmatoarele:

1. Care sunt costurile practicate de Kruk in cadrul procesului de recuperare a creditelor cesionate de la banci, precum si in faza de executare silita?

Kruk: „Compania KRUK Romania oferă soluții personalizate fiecărui client, adaptate situației financiare curente cu care acesta se confruntă. Fiecare caz în parte este analizat, se propune o soluție de plată în rate convenabile, pe o perioadă mai lungă de timp, iar plata cu regularitate a acestora ajută la redresarea situației financiare a persoanei cu datorii. Eventualele penalitati de întârziere sunt cele legale.

Compania nu aplică niciun fel de costuri sau comisioane proprii ulterior cesiunii, se colectează doar comisioanele scadente preluate astfel de la Creditorul inițial; costurile aferente executării silite, sunt în sarcina debitorului urmărit, în conformitate cu legislația în vigoare și acestea sunt reprezentate de taxele de timbru și de alte cheltuieli avansate de creditor pentru continuarea urmăririi silite (de exemplu în vederea expertizelor) precum și de onorariul perceput de către
executorul judecătoresc, calculat și perceput de executor conform plafoanelor legale.”

2. Exista dobanzi de intarziere calculate pentru restante? Daca da, care este nivelul acestora?

Kruk: „Cu privire la nivelul penalităților de întârziere, vă putem spune că acestea sunt cele legale.”

Aici pot sa va precizez eu ca dobanda legala panalizatore stabilita de Codul civil este dobanda de referinta a BNR (in prezent 1,75%) la care se adauga 5%, asadar in total 6,75% pe an.

In concluzie, firma de recuperare Kruk spune aplica doar aceasta dobanda legala, de 6,75% pe an, ca penalitate de intarziere.

Daca descoperiti ca dobanzile si penalitatile au fost exagerate, puteti face o plangere in acest sens la Kruk sau la ANPC.

Va rog sa reveniti daca nu reusiti sa rezolvati problema sau daca aveti nevoie de ajutor sau de alte informatii.

Cu stima,
Vasile Coman
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Un comentariu la “Ce pot sa fac daca firma de recuperare Kruk imi cere sa platesc o datorie exagerat de mare la un credit BCR?

  1. Gisca Relu Nicusor

    Ar fi frumos sa fie asa cum spun reprezentantii Kruk. In dec. 2010 am refinantat un credit la B.R.D. Datorita taierilor de salari de 25% am ajuns sa fiu executat. Din noi.2012 cand am fost executat si pana in 16.06.2014 suma exec. de aprox. 7558 a intrat in contul B.R.D. dupa care a fost cesionat de Kruk care mi-au comunicat ca aplica dobanda penalizatoare de 9% pe sold. Mentionez ca am fost exec. pe suma de 41501 plus comisionu exec. de 10% plus t.v.a. Pana in prezent am achitat cu sotia care este si ea exec. in calitate de coamprumutat suma de aprox. 30500 si mai am de achitat conf. KRUK suma de 30160.48. M-am adresat B.R.D. an scris si am primit raspunsu ca ei au cesionat cu 39625.25 si sa ma adresez la Kruk. Urmeaxa ca zilele acestea sa ma adresez an scris la Kruk apoi ANPC. Consider ca atat B.R.D. cat si Kruk fac niste abuzuri.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + 5 =