Cum pot sterge restantele din Biroul de Credit?

Am o problema, am vrut sa fac un imprumut si mi s-a spus ca nu pot, pentru ca sunt in Biroul de Credit.
Eu am avut doua carduri la Credit Europe Bank, la care am avut restante, dar le-am achitat in urma cu cateva luni, firmei de recuperare la care m-au dat.
Intrebarea e cum scap de Biroul de Credit. Multumesc


Raspuns

Stimate domn,

In primul rand, trebuie sa stiti ca raportarea la Biroul de Credit este legala, daca banca a respectat normele legale in vigoare, adica daca v-a cerut acordul privind raportarea atunci cand ati facut cardurile si daca v-a notificat cu 15 zile inainte inscrierea restantelor la Biroul de Credit.

Daca banca nu a respectat aceste cerinte minimale, adica daca nu ati semnat acel acord de raportare la Biroul de Credit si daca nu ati fost notificat inainte de raportare, depuneti la Credit Europe Bank o cerere in care solicitati sa va stearga datele negative din Biroul de Credit.

Daca banca nu va raspunde intr-un termen de 15 zile sau daca nu sunteti multumit de raspunsul primit, puteti face o plangere la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor Personale (ANSPDP), site-ul oficial al institutiei fiind www.dataprotection.ro.

Va rog sa reveniti la mine daca aveti nelamuriri sau daca doriti sa va ajut sa va rezolvati problema.

Cu stima,

Vasile Pop-Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

2 raspunsuri la “Cum pot sterge restantele din Biroul de Credit?

  1. cotoveanu mircea

    Buna seara,
    am avut un credit la BCR in 2011 l am achitat pana in ianuarie 2012 partial. a fost vandut creditul si am achitat suma recuperatorului in noiembrie 2015 . pot cere bancii care a facut raportarea respectiv BCR ului in biroul de credite sa imi stearga datele din BC pentru ca nu m a notificat ca voi fi raportat ?
    multumesc!

    Reply
    1. admin Post author

      Stimate domn,

      Raspunsul este DA, puteti cere BCR-ului sa va stearga datele din Biroul de Credit, pentru ca nu v-a notificat cu cel putin 15 zile inainte de raportare, conform prevederilor legale.

      Daca BCRD nu va raspunde intr-un termen de 15 zile sau refuza sa va stearga din Biroul de Credit, puteti face o plangere la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor Personale (ANSPDP), site-ul oficial al institutiei fiind http://www.dataprotection.ro.

      Va rog sa reveniti la mine daca aveti nelamuriri sau daca doriti sa va ajut sa va rezolvati problema.

      Cu stima,

      Vasile Pop-Coman
      jurnalist
      Reclamatiibanci.ro
      vasile.coman@reclamatiibanci.ro
      0723292899

      Reply

Dă-i un răspuns lui cotoveanu mircea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 + 8 =