Daca nu am platit timp de 5 ani un credit s-a prescris?

Am niste credite bancare de nevoi personale pe care nu leam mai platit de cel putin 5 ani. Pot sa stiu daca sau prescris?
Va multumesc


Raspuns

Stimate domn,

Prescrierea (anularea datoriei) unui credit nu depinde de perioada de neplata a acestuia ci de momentul in care banca incepe procedurile de recuperare, inclusiv prin executare silita.

Mai exact, chiar daca dumneavoastra nu ati platit de 5 ani, dar banca v-a notificat si a inceput procedurile de recuperare a datoriei (daca ati primit acasa scrisori de la banca in care va cere sa platiti restantele), atunci nu se pune problema prescrierii datoriei.

Daca nu ati primit nimic de la banca in ultimii 3 ani, atunci puteti cere prescrierea datoriilor.

Potrivit legii (Codul de procedura civila, art.706), o datorie se prescrie daca timp de 3 (trei) ani de la data la care creditul a fost declarat scandent anticipat (de regula dupa 90 de zile de intarzieri), banca/IFN-ul nu a initat procedura de executare silita.

In cazul datoriilor catre stat, prescrierea poate fi aplicata dupa cinci ani.

Va rog sa reveniti la mine daca aveti neclaritati sau doriti sa va ajut sa rezolvati problema.

Cu stima,

Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

19 raspunsuri la “Daca nu am platit timp de 5 ani un credit s-a prescris?

  1. Marasescu Vasile

    Buna ziua
    In 2013 am avut un accident de circulatie ,la care istanta de judecata ma obligat la plata de 100 000 euro prin executare silita catre BAAR (BIROUL ASIGURATORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMANIA ) incepind cu data de 1 iuliu 2020 .
    Dupa cit timp se prescrie aceasta executare silita si se va anula aceasta datorie ?
    Va multumesc mult

    Reply
    1. Vasile Coman - Reclamatiibanci.ro Post author

      Stimate domn,

      Executarea silita se poate prescrie dupa trei ani, dar numai atunci cand creditorul, adica BAAR, nu a initiat demersuri pentru recuperarea datoriei.

      Cum prescrierea este prevazuta de Codul de procedura civila si se poate face doar printr-o actiune in instanta, sfatul meu este sa contactati un avocat.

      Va rog sa reveniti la mine daca nu reusiti sa rezolvati problema.

      Reply
  2. Denisa

    Buna ziua.Sotul meu a girat pe cineva pentru un imprumut acum 10 ani,la provident.Nu a mai primit nimic de la ei de mai bine de 3 ani.Intrebarea mea este:daca el actioneaza in instanta pentru prescrierea imprumutului,va fii sters si din lista Biroului de credite?El momentan nu poate face niciun imprumut,nici macar o rata din aceasta cauza.

    Reply
    1. Vasile Coman - Reclamatiibanci.ro Post author

      Nu va putea fi sters din Biroul de Credit, chiar daca obtine in instanta prescrierea imprumutului, pentru ca la Biroul de Credit se raporteaza restantele la credite, indiferent de ce se intampla cu recuperarea ulterioara a datoriilor.

      Restantele la Biroul de Credit se pot sterge doar daca s-au raportat fara o informare a clientului sau daca s-au facut greseli de raportare.

      Restantele inscrise la Biroul de Credit sunt sterse automat dupa ce trec 4 ani de la ultima inregistrare.

      Reveniti la mine pentru alte informatii. Vasile Coman 0723292899.

      Reply
  3. Cojocaru Alina

    Bună ziua! Am luat un credit în 2008 în valoare de 900 RON nu am mai achitat în jur de 400 RON în anul 2015 am fost sunata de către Kruk care a cumpărat datoria mea de la BCR. Menționez ca lucrez cu carte de munca și am bunuri ma pot executa? Acum suma de plata este de 1700.Au acest drept sau fac totul ilegal.

    Reply
    1. Vasile Coman - Reclamatiibanci.ro Post author

      Kruk nu are dreptul sa va execute daca din momentul in care ati ramas datoare la BCR, iar creditul a ramas scadent anticipat, au trecut mai mult de 3 ani, ceea ce inseamna ca datoria s-a prescris, adica s-a anulat. Reveniti la mine cu detalii pentru clarificarea problemei.

      Reply
  4. Cristian

    Buna ziua. Am girat pe cineva , care a luat un credit in franci elvetieni in 2008. El nu a mai platit creditul din 2014. Eu am plecat din tara tot in 2014. Eu am un apartament al meu , dar pe care nu l-am intabulat pe mine , din cauza acestei girari. Apartamentul este ramas pe tata , decedat in 2015. Pe acest apartament am facut contract de vanzare cumparare intre mine si tata la Judecatorie. Ma mai pot gasi cei de la banca dupa atatia ani. Oare sa intabulez apartamentul pe mine ? Multumesc.

    Reply
  5. Aida Moraru

    Buna ziua. Am avut si eu un credit la bcr pe care nu l.am mai platit. Am primit o perioada acasa notificari de la kruk. Banca a vandut lor creditul. Ei au trimis o perioada notificari. Apoi nimic. Eu nu lucrez deci nu au putut face poprire. Cum aflu daca se poate prescrie sau nu ? In schimb bcr.ul timp de 2 ani mi.au luat alocatia copilului pe care o trecusem la ei la banca ca o asigurare pt copil cand face 18ani.. ideea este ca nu mai am niciun act. Cum pot afla daca s.a prescris? Daca m.au mai notificat?. adresa pe care o stiau ei este la parinti acasa si eu stau in alta parte. Deci nu stiu daca am mai primit ceva pt ca la parinti n.a mai ajuns nimic de un timp destul de mult. Multumesc .

    Reply
    1. Vasile Coman - Reclamatiibanci.ro Post author

      Daca timp de 3 ani Kruk sau BCR nu au urmarit recuperarea daroriei si nu v-au trimis somatii de plata, este posibil ca datoria sa fie prescrisa. Trebuie sa intrebati un avocat pentru a cere in instanta anularea executarii silite.

      La BCR trebuie sa faceti o reclamatie in care sa solicitati sa va dea inapoi alocatia copilului, pe care nu se poate pune poprire.

      Reveniti la mine daca aveti nevoie de ajutor pentru rezolvarea problemei.

      Reply
  6. Bianca

    Buna ziua .Tatal.meu avea scos un credit in 2008 ,in 2015 el a decedat in contractul cu banca este specificat ca avea asigurare adica a platit asigurarea pt tot creditul .Din decembrie 2015 nu am mai platit nimik ai nici nu ne a venit acasa nimik de la banca ultima rata de plata ar fi fost in august 2018 .De la ce data se incepe prescrierea
    Multumesc

    Reply
    1. admin Post author

      Bianca, prescrierea incepe din momentul in care creditul putea fi executat silit, de regula dupa o intarziere de 3 luni. Conform Codului de procedura civila, „Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită”, iar dreptul de a obtine executarea silita se stabileste in contractul de credit, de obicei dupa trei luni de intarziere a ratei.

      Dar daca asigurarea a platit creditul, atunci nu se mai pune problema prescriptiei, deci nu ar trebui sa va faceti probleme. Dar ca sa stati linistita, va recomand sa trimiteti o cerere in scris la banca in care sa cereti situatia respectivului credit, in calitate de mostenitor.

      Reveniti la mine pentru alte informatii sau daca apar probleme.

      Vasile Coman
      0723292899

      Reply
  7. simionica daniel

    Buna ziua , am facut un imprumut acum 13 ani de 3500 ron la bcr , de circa 7-8 ani nu am m ai primit nimik acasa nici o scrisoare in privinta datoriei asta dupa ce nu au reusit sa mi ia nimik fiindca nu aveam nimik personal , am facut un card de debit la raiffeisen acum cateva luni si m am trezit cu – 9000 ron datorie pe card , cum e posibil dupa 13 ani sa mi puna aceasta datorie pe card ?

    Reply
  8. Ardelean Ancuta Margareta

    Buna ziua ,am avut un credit in 2013 si nu am platit numai citeva rate ,am primit un timp scrisori acasa pt intirzieri din 2015 nu am mai primit nimic ,dupa cit timp se prescrie din baza lor de date de la banca respectiva? Multumesc.

    Reply
    1. admin Post author

      Sa stiti ca datoriile nu se prescriu automat din baza de date a bancii, ci trebuie initiat un proces la judecatorie. Prescriptia poate fi invocata daca timp de 3 ani banca nu v-a urmarit pentru plata restantelor.

      Daca aveti nevoie de ajutor, reveniti la mine.
      Vasile Coman
      0723292899

      Reply
  9. Nitupetruta

    Daca am luat un împrumut de la Provident acum 7 8 ani s-a prescris? mă mai vede că am făcut împrumut la ei suma mica 1000 lei?

    Reply
    1. admin Post author

      Daca Provident nu a initiat proceduri de recuperare a datoriei, atunci s-a prescris. Conform prevederilor articolului 706 din Codul de Procedura Civila, “dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel.”

      Cu privire la inregistrarea datoriei in Biroul de Credit, aceasta se vede timp de 4 ani dupa ce a fost achitata la Provident sau din momentul in care Provident a vandut datoria unei firme de recuperari.

      Va rog sa reveniti la mine daca aveti neclaritati sau doriti sa va ajut sa rezolvati problema.

      Cu stima,

      Vasile Coman
      jurnalist
      Reclamatiibanci.ro
      vasile.coman@reclamatiibanci.ro
      0723292899

      Reply
  10. Blaja Iulia

    Prescriptia reprezinta termenul in care banca ori firma de recuperare trebuie sa inceapa executarea silita. In cazul in care executarea este pornita peste acest termen, atunci debitorul trebuie sa depuna contestatie la judecatoria din raza domiciliului sau si sa solicitate instantei anularea executarii in temeiul prescriptiei. Prin hotararea judecatoreasca obtinuta, debitorul scapa atat de executare, cat si de plata intregii datorii.
    Este bine de stiut ca PRESCRIPTIA NU OPEREAZA DIN OFICIU, ci trebuie invocata de debitor, in calitate de persoana interesata.
    av. Iulia Blaja
    0787.822.100
    http://www.iuliablaja.ro

    Reply

Dă-i un răspuns lui admin Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = 6