Raiffeisen Bank mi-a retras alocatia copilului pentru o restanta la credit, din cauza unei taxe de care nu stiam. A procedat corect sau abuziv?

Buna ziua,
Am un credit in curs de 8 ani la Raiffeisen Bank. In urma aparitiei unei taxe de care nu am luat la cunostinta, nu am fost informata, nu a fost prevazuta in contract, dupa ce mi s-a retras rata platita la timp, banca a considerat ca poate sa imi retraga alocatia de stat a copilului pt a acoperi restanta. Au procedat corect sau abuziv? Stiu ca banca nu are voie sa puna poprire pe alocatiile copiilor, legea interzice acest lucru. Conform rt. 728 din noul Cod de procedura civila.
Astept raspunsul dvs.
Va multumesc


Raspuns

Dupa parerea mea, Raiffeisen Bank a procedat abuziv in cazul dumneavoastra. Chiar daca banca are dreptul sa va retina orice suma din conturi pentru acoperirea datoriilor, conform contractului aferent contului bancar, intitulat Conditii generale de derulare a operatiunilor bancare (vezi aici detalii), in cazul in care nu este vorba de o executare silita, faptul ca a luat banii destinati unui copil poate fi interpretat ca un abuz sau macar o practica imorala.

Prevederile Codului de procedura civila prin care se interzice poprirea alocatiei pentru copii se aplica doar in cazul executarii silite, ceea ce nu este cazul dumneavoastra, din cate am inteles. Cu toate acestea, sfatul meu este sa solicitati bancii sa nu se mai atinga de banii alocati din bugetul statului pentru cresterea copilului.

In ceea ce priveste taxa sau comisionul adaugat ulterior la credit, este posibil ca aceasta sa fie o practica abuziva a bancii, adica o clauza abuziva, din moment ce spuneti ca nu era prevazut in contract si nu ati fost de acord cu introducerea acestuia. Legile pentru protectia consumatorului interzic bancilor sa adauge comisioane in plus la un credit.

Sfatul meu este sa cereti bancii explicatii cu privire la motivul pentru introducerea respectivei taxe/comision, iar daca apreciati ca este o practica abuziva, sa solicitati eliminarea acestuia din contract si rambursarea sumelor platite pana acum.

Va rog sa reveniti cu amanunte pentru a-mi spune cum ati rezolvat problema sau daca aveti nevoie de ajutorul meu.

Cu stima,
Vasile Coman
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 4 = 36