„Am mers la BRD cu un mandat de împuternicire făcut la notar, care-mi dă dreptul să administrez contul unei persoane cu handicap, în care-și încasează indemnizația.
Pe contul respectiv exista și un împuternicit, iar de la bancă mi s-a spus că nu este nicio problemă, nu mi s-a spus că acesta poate retrage banii, fără acordul titularului, ceea ce s-a și întâmplat, din aplicație.
Ulterior, de la BRD mi s-a dat o cerere de revocare a împuternicitului, pe care să o semneze titularul contului, însă banii au fost deja retrași.
Ce pot să fac în această situație, dacă banca a permis retragerea banilor, deși eu am anunțat banca de faptul că eu urma să administrez contul titularului, în locul împuternicitului?”, întreabă un cititor.
Raspuns
Stimate domn,
BRD nu a procedat corect, permițând împuternicitului să retragă banii din cont, deși ați informat banca de faptul că dumneavoastră veți administra contul titularului, conform mandatului încheiat la notar.
Deși împuternicitul pe un cont poate retrage banii fără acordul titularului (vezi detalii, în acest articol), banca era obligată să blocheze contul, dacă ați anunțat că dumneavoastră urma să revocați împuternicitul.
Este vorba de apariția unei situații conflictuale privind mandatul împuternicitului, caz în care banca trebuie să blocheze accesul împuternicitului la cont, conform Condițiilor Generale Bancare ale BRD:
„În cazul în care apare o dispută sau o situaţie conflictuală de orice natură referitoare la desemnarea, limitele sau revocarea mandatului împuternicitului, Banca are dreptul ca, până la soluţionarea disputei, dovedită prin prezentarea unor documente satisfăcătoare pentru Bancă, să blocheze accesul împuternicitului pe Cont la contul Clientului titular de Cont și în general să nu dea curs solicitărilor/instrucțiunilor formulate de mandatarii desemnați în numele Clientului.”
De aceea, sfatul meu este să faceți o reclamație la BRD cu privire la faptul că banca nu a blocat contul, permițând fostului împuternicit să retragă banii.
Vă rog să reveniți cu răspunsul la reclamație primit de la BRD, pentru a vă ajuta să rezolvați problema cu împuternicitul pe cont.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamații Bănci.ro



Pingback: Ce se întâmplă când doi se ceartă pe un cont bancar? – Bancherul