Cum pot fi stearsa de Provident din Biroul de Credit?

Am scos un imprumut de la Provident in 2017, pe care l-am achitat, iar acum cand m-am dus la banca pentru a lua un credit Prima Casa, am aflat ca sunt raportata la Biroul de Credit. La telefon mi-au spus ca nu se poate sterge, ca as fi avut datorii, dar eu habar nu am avut de aceasta situatie. Ce pot sa fac?


Raspuns

Stimata doamna,

Pentru a fi stearsa din Biroul de Credit de catre Provident, trebuie sa sunati la Provident, la telefonul 021.275.75.75, si sa trimiteti o cerere prin e-mail, la adresa relatiicuclientii@provident.ro, in care sa solicitati stergerea din Biroul de Credit, dat fiind ca Provident nu v-a anuntat ca va raporteaza la Biroul de Credit.

Nu exista o cerere tip, trebuie sa o formulati cu cuvintele dumneavoastra, de exemplu: Prin aceasta cerere, va solicit stergerea mea din baza de date a Biroului de Credit, pentru ca nu am fost notificata cu cel putin 15 zile inainte sa fiu raportata, conform normelor privind raportarea restantelor la Biroul de Credit.

Nu uitati sa treceti in cerere datele personale si data, apoi asteptati raspunsul, timp de 15 zile.

Cand primiti raspunsul, sau daca nu-l primiti, reveniti va rog la mine, pentru a va sfatui ce trebuie sa faceti.

Cu stima,

Vasile Pop-Coman

jurnalist

Reclamatiibanci.ro

0723292899

vasile.coman@reclamatiibanci.ro

19 raspunsuri la “Cum pot fi stearsa de Provident din Biroul de Credit?

  1. Toprak Ioana

    Bună seara! Am făcut cerere către provident să fie tata șters din biroul de credit și am primit răspuns negativ. Ce aș putea face ca să îl șteargă din biroul de credit?

    Reply
  2. Moruz

    Buna ziua.mama a luat un credit de la Provident in luna mai 2016.nu a primit notificare Petru a fi informata că a fost băgată în baza de date..și acum nu vor să o scoată..ce trebuie sa facă.va rog ajutaț-o.

    Reply
  3. Paraschiv Dumitru

    Bună seara, am vorbit telefonic la provident si am fost informată că s-a trimis o notificare la biroul de credite pentru a fi ștearsă de acolo. Încă nu am primit nici un răspuns. Vă rog frumos să mă anunțați dacă se poate rezolva. Mulțumesc anticipat.

    Reply
      1. Daniel Stoica

        Bună ziua,
        Soția este raportata în biroul de credit cu întârziere la rata, în anul 2020. Creditul a fost achitat în întregime iar ulterior a mai avut și alte credite achitate în totalitate, chiar și anticipat, fără a mai avea întârzieri. De curând am aflat ca figurează înscrisă în biroul de credite. Despre aceasta înscriere nu am avut cunostinta și nu-și aduce aminte sa fi fost notificata. În acea perioada eram restrictionati, consemnati la domiciliu sa zic asa datorita pandemiei. Tot în acea perioada s-au tot schimbat agenții lor. Situația s-a reglementat și ulterior nu au mai existat întârzieri sau alte probleme.
        Ce trebuie făcut pentru a șterge acest istoric din biroul de credite.
        Ma refer la Provodent.
        Cu respect

        Reply
        1. Vasile Coman Post author

          Daca nu a fost notificata inainte de raportarea la Biroul de Credit, trebuie sa faca o cerere la Provident, in vederea stergerii datelor negative.

          Reply
  4. madalina

    Buna ziua,

    Sunt in biroul de credit dat de ICREDIT EASY ASSET MANAGEMENT,am facut cererea catre ei ptr a fi stearsa din biroul de credit si am primit raspuns negativ.
    Ce pot face pe mai departe ??
    Va rog sa ma ajutati cu un raspuns!

    Multumesc,
    Madalina

    Reply
  5. Munteanu Valeria

    Bună seara, am vorbit telefonic la provident si am fost informată că s-a trimis o notificare la biroul de credite pentru a fi ștearsă de acolo. Încă nu am primit nici un răspuns. Vă rog frumos să mă anunțați dacă se poate rezolva. Mulțumesc anticipat.

    Reply
  6. Szabo cristina

    Buna seara,am un credit la provident nu am platit decat o rata.mentionez ca din 2017 am facut creditu.iar acum am primit o scrisoare de la avocat sa achit 6000lei.eu am scos 3000lei.as putea sa ma inteleg cu ei sa dau o rata mai putina decat mia cerut ei ?si cu cine trebuie sa iau legatura ?va multumesc.

    Reply
  7. gheorghe

    Am scos un imprumut de la Provident in 2020, pe care l-am achitat, iar acum cand m-am dus la banca pentru a lua un credit , am aflat ca sunt raportata la Centala de Riscuri Bancare dar eu habar nu am avut de aceasta situatie. Am facut numeroase sesizari si pe mail si telefonic dar fara rezultat nu ai cu cine vorbi, am soliciat audienta dar fara raspuns. Ce pot sa fac?

    Reply

Dă-i un răspuns lui Vasile Coman - Reclamatiibanci.ro Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − 4 =