Cum pot sa scap de creditele de la IFN-uri obtinute cu grad de indatorare mai mare decat limita legala?

regulament bnr grad indatorare credit

Am un credit de nevoie personale la ing , unde incasez si salariu cu o rata
de 1700 ron = fix 40% rata de indatoare, iar de aici incepe ,,chinul” dupa
cum urmeaza:

1. Imprumut Hora Credit
400 ron
2. Imprumut ferratum 4000 ron
3. Imrumut credius 8000 ron
4. Imprumut smilecredit 800 ron, aici mi au pus proprire pe contul ing 1500
ron si l am platit.
5. Imprumut icredit 3000
6. Imrumut viacconto 2000
7. Un card avantaj mai vechi cu o descoperire de 3200 ron.
Si cred ca mai sunt 2 ifn uri, dar nu le mai tin mite ca nu m-au contactat.

Binenteles, ca orice roman bine informat si ,,disperat” am solicitat aceste
credite in interval-ul mai-iulie 2022 deoarece am avut o nevoie acuta de o
suma de bani, iar acum sunt in incapacitate de plata , firmele ma ameninta
cu executari silite , dobanzi mari, sunt raportat de toate cnf mail uri la
biroul de credit.

Intrebarea mea este: am vazut o discutie pe site-ul specificat mai sus unde
scria ca aceste ifn-uri nu aveau voie cnf legii sa-mi acorde imprumuturile
, tinand cont ca deja aveam 40% grad de indatorare. Recunosc , fata de cei
care au scris pe site, eu le multumesc ca am primit bani cand aveam cea mai
mare nevoie, dar acum chiar nu am cum sa le platesc, gradul este de peste
100% din venit. Ma puteti ajuta cu un template standard pentru a le trimite
via email? Imi doresc ca scap de acestr credite chiar daca voi ramane la
biroul de credit ca rau platnic.
Mentionez ca la creditul de nevoi personale sunt cu plata la zi, cel de la
Ing, iar pana in mai 2022 se poate verifica nu am intarziat niciodata.

Astept raspunsul Dumneavoastra.

Multumesc.


Raspuns

Stimate domn,

IFN-urile Ferratum, Credius, Icredit, Smile Credit si Viaconto, care v-au acordat credite, desi aveati un grad de indatoare la imprumutul ING la maximul legal, respectiv valoarea ratei de 40% din salariu, au incalcat un Regulament emis de Banca Nationala a Romaniei (BNR) in 2018.

Astfel, Regulamentul BNR nr.6 din 2018, in vigoare din 9 noiembrie 2018, pentru modificarea Regulamentului nr.17 din 2012 privind unele conditii de creditare, prevede urmatoarele, la articolul 19:

„Art. 19. – (1) La acordarea unui credit, nivelul maxim al gradului total de îndatorare stabilit potrivit art. 12 alin. (1) lit. f) nu poate depăşi 40%.”

Asadar, pentru incalcarea Regulamentului BNR de catre IFN-uri, dumneavoastra trebuie sa faceti o sesizare la Banca Nationala a Romaniei (BNR). (gasiti la acest link datele de contact ale BNR)

In acelasi timp, trebuie sa faceti reclamatii la IFN-urile care v-au aprobat credite cu depasirea gradului de indatorare, in care sa solicitati anularea respectivelor imprumuturi.

In respectivele reclamatii puteti solicita si anularea datoriilor aferente respectivelor credite, dat fiind ca au fost acordate ilegal.

Model (template) de cerere catre IFN-uri

Cerere pentru anularea creditului acordat cu depasirea gradului de indatorare

Subsemnatul … cu datele personale…tel… e-mail… adresa…, va solicit anularea creditului cu numarul… data … intrucat a fost acordat cu incalcarea Regulamentului BNR nr.6 din 2018 privind gradul maxim de indatorare.

In acelasi timp, solicit anularea datoriei aferente acestui credit, intrucat a fost acordat ilegal.

Data/semnatura

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsurile primite de la IFN-uri si de la Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

2 raspunsuri la “Cum pot sa scap de creditele de la IFN-uri obtinute cu grad de indatorare mai mare decat limita legala?

  1. Andrei

    FYI, induceti lumea in eroare prin publicarea informatiei incomplete si anume nu ati mentionat despre art. 20 din REGULAMENT nr. 17 BNR, privind unele condiții de creditare.
    Articolul 20
    (1) Prin excepție de la prevederile art. 19, împrumutătorii pot depăși nivelul maxim al gradului total de îndatorare în cazul:
    a) creditelor de consum acordate în fiecare trimestru, în limita a maximum 15% din media aritmetică a volumelor trimestriale ale creditelor de consum acordate de împrumutător în fiecare din ultimele patru trimestre anterioare;
    b) creditelor pentru investiții imobiliare acordate în fiecare trimestru, în limita a maximum 15% din media aritmetică a volumelor trimestriale ale creditelor pentru investiții imobiliare acordate de împrumutător în fiecare din ultimele patru trimestre anterioare.

    Reply
    1. Vasile Coman Post author

      Nu cred ca induc lumea in eroare cand spun ca nu este normal sa se acorde credite cu depasirea gradului de indatorare, mai ales cand este vorba de creditele online ale IFN-urilor, care au dobanzi exorbitante.

      Parerea mea este ca exceptiile nu trebuie aplicate decat in cazuri speciale, pentru persoane cu venituri ridicate, ceea ce nu cred ca este cazul celor care se imprumuta la IFN-uri.

      Ceea ce, de altfel, se arata si in Regulamentul BNR pe care-l invocati, dupa articolele pe care le-ati citat:

      „Împrumutătorii pot utiliza excepția prevăzută la alin. (1) numai în relație cu categoria de debitori pentru care pot face dovada, pe baza datelor istorice din portofoliul de creditare propriu, că nivelul suficient al veniturilor de care aceștia dispun asigură premisele pentru administrarea adecvată a riscului de nerambursare la nivelul portofoliului de credite de consum, respectiv al celui de credite pentru investiții imobiliare; în sensul prezentului alineat, un nivel suficient al veniturilor nu poate fi mai mic decât salariul mediu net pe economie.”

      In concluzie, consider ca toti cei care au obtinut imprumuturi de la IFN-uri cu depasirea gradului de indatorare, iar acum au ajuns in dificultate de plata, cum este cazul de fata, trebuie sa faca reclamatii la BNR si ANPC.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 7 = 2