Mi-a venit sechestru pe masina. Ce pot sa fac?

Sa trăiți cu respect mise face oprire pe salariu și mia venit sechestru pe
mașină ce pot face


Raspuns

Stimate domn,

Executarea silita se poate face atat prin poprirea salariului si pensiei, cat si prin vanzarea bunurilor pe care se pune sechestru, inclusiv a masinii, insa depinde de sumele datorate. Mai exact, daca valoarea datoriilor este mai mica decat pretul masinii, atunci nu se justifica sechestrul pe masina.

Iata ce spune Codul de Procedura Civila, la articolul 629 (Veniturile si bunurile supuse executarii):

„Veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executarii silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile si numai in masura necesara pentru realizarea drepturilor creditorilor.”

Asadar, se poate pune sechestru pe locuinta, masina sau alte bunuri personale, daca datoria se poate recupera doar prin vanzarea acestora, nefiind suficienta poprirea salariului.

Pe de alta parte, trebuie sa stiti ca legea va mai confera si dreptul de a va intelege cu creditorul (banca, IFN-ul sau cui datorati bani) cu privire la modalitatea de executare silita, astfel incat sa vi se puna doar poprire pe salariu/pensie sau doar prin vanzarea bunurilor.

Iata ce mai spune Codul de Procedura Civila:

„Articolul 630 Intelegeri privind efectuarea executarii

In tot cursul executarii silite, sub supravegherea executorului judecatoresc, creditorul si debitorul pot conveni ca aceasta sa se efectueze, in total sau in parte, numai asupra veniturilor banesti sau altor bunuri ale debitorului, ca vanzarea bunurilor supuse urmaririi sa se faca prin buna invoiala sau ca plata obligatiei sa se faca in alt mod admis de lege.”

Sfatul meu este sa luati legatura atat cu executorul judecatoresc cat si cu creditorul, carora sa le expuneti aceste prevederi legale si drepturile pe care le aveti, in vederea ajungerii la o solutie de rezolvare a problemei.

Va rog sa reveniti la mine daca doriti explicatii suplimentare sau daca aveti nevoie de ajutorul meu in cazul sechestrului pe masina.

Cu stima,

Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

2 raspunsuri la “Mi-a venit sechestru pe masina. Ce pot sa fac?

  1. Olteanu Ionel

    Bună ziua, va rog sa ma lămuriți. Am un credit din 2017, am plătit pana în 2020 când am fost în imposibilitate de a mai plății. Din 2021 mi sa făcut poprire pe salariu. Pana aici liniște și pace, acum eu am vrut sa mi vând o mașină co o valoare de 2mii euro,surpriza, nu pot scoate fiscalul ptr ca am SECHESTRU. Repet:ratele se plătesc la data fără întârziere, fără întrerupere din 2019.Masina am vândutt o, de fapt nu am vândut o, doar contract de vânzare cumpărare și dat banii. Va rog, spuneți mi ce pot face în situația mea? Multumesc

    Reply
    1. Vasile Coman Post author

      In cadrul procesului de executare silita, executorul judecatoresc poate pune atat poprire pe conturi, cat si sechestru pe bunuri mobile, precum masina, sau imobile, precum un apartament.

      In cazul dumneavoastra, este posibil ca executorul sa fi pus poprire pe salariu si sechestru pe masina, insa nu a decis si scoaterea la vanzare a masinii prin licitatie.

      Dat fiind ca masina este sub sechestru, nu poate fi vanduta. Dar daca dumneavoastra nu stiati de acest lucru, probabil in lipsa informarii adecvate din partea executorului, nu puteti fi acuzat de rea-credinta.

      De aceea, aveti doua solutii la indemana:

      1. Anulati contractul de vanzare-cumparare a masinii si returnati banii cumparatorului;

      2. Achitati integral datoria, in vederea ridicarii popririi si a sechestrului pe masina, astfel incat sa puteti vinde masina;

      Va rog sa reveniti, daca aveti nevoie de ajutor cu executarea silita.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 5 = 1