S-a prescris creditul, daca nu mi-a venit nicio notificare timp de 8 ani?

„Bună ziua, Dacă am făcut câteva credite acu 8 9 ani și nu mia venit nici o notificare de atunci sau prescris creditele alea? Menționez că de 4 ani am apartamentul pe numele meu și nu miau pus sechestru pe el!”


Raspuns

Stimate domn,

Daca nu ati primit notificari pentru plata creditelor timp de 8-9 ani, atunci se poate lua in considerare prescrierea datoriei, conform legii.

Potrivit legii (Codul de procedura civila, art.706) executarea silita nu mai este valabila (se prescrie) daca timp de 3 (trei) ani de la data la care creditul a fost declarat scandent anticipat (de regula dupa 90 de zile de intarzieri), banca/IFN-ul nu a initat procedura de executare silita.

Prescrierea (anularea datoriei) unui credit nu depinde insa de perioada de neplata a acestuia, ci de momentul in care banca/IFN-ul incepe procedurile de recuperare, inclusiv prin executare silita.

Mai exact, trebuie sa treaca cel putin 3 ani, timp in care banca/IFN-ul nu a initiat niciun demers pentru recuperarea datoriei. Daca, in schimb, banca sau firma de recuperare a initiat demersul de executare silita, atunci nu se mai poate invoca prescriptia.

Prescrierea datoriei se face printr-o actiune in instanta (proces).

Codul de procedura civila – Prescripţia dreptului de a obţine executarea silită

Art. 705 Termenul de prescripţie

(1) Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani.

(2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Sfatul meu este ca inainte sa luati legatura cu un avocat, in vederea prescrierii datoriei, sa luati legatura cu banca la care aveti datoriile, pentru a gasi o solutie amiabila de achitare a acestora.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul primit de la banca, pentru a va ajuta sa rezolvati problema.

Cu stima,

Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

2 raspunsuri la “S-a prescris creditul, daca nu mi-a venit nicio notificare timp de 8 ani?

    1. Vasile Pop Coman - Reclamatiibanci.ro Post author

      firma recuperare axfina

      In acest caz, aveti doua alternative:

      1. Sa asteptati o eventuala executare silita si sa cereti prescrierea, printr-un proces la judecatorie.

      2. Sa luati legatura cu firma de recuperare Axfina (DDM Invest), pentru o intelegere amabila privind plata datoriei.

      Reply

Dă-i un răspuns lui pre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + = 6