Vodafone m-a pacalit si mi-a facut un abonament de care nu stiam. Ce pot sa fac?

„Va scriu în legătură cu un contract Vodafone.
Perioada de 2 ani mi se încheiase și îmi doream un abonament mai ieftin și eventual cu un telefon, deși evitam cumpărarea telefonului cu abonament, prețul fiind în final mai mare. Ma gândeam chiar sa ma mut la Orange. Am întrat intr-un magazin Vodafone și tinerii de acolo, foarte amabili, mi-au oferit telefonul dorit(ultimul produs), care nu întra în nicio promoție, fiind un model din 2021 printr-un contract de retenție (sper ca ma exprim corect) eu fiind abonata veche și având contract cu ei și la TV(contractul la TV este încă pe numele mamei care este decedata, adresa fiind aceeasi).
Îmi doream un abonament cu Internet nelimitat și posibil mai ieftin decât cel precedent pt care plăteam 16 euro(Red 14).

Rezultatul a fost un abonament de 12 euro(Red 13) și o rata de aproximativ 14euro pt telefon..în lei, ziceau ei=160.75 ron/luna.
Nu am calculat pe moment cum rezulta suma pt ca 12+14=26 euro =26×5=130 ron.
M-am concentrat pt a vedea dacă îmi pot permite sa plătesc și dacă exista un avantaj prin schimbarea abonamentului. În faza inițială am făcut abstracție ca rezulta pt telefon un preț de plătit în cei 2 ani de aproximativ 2400, el fiind acum la 1860(emag).
Menționez ca la semnarea contractului mi s-a oferit, aparent GRATIS, o cartela de net și un telefon Alcatel(cu butoane. Am avut chiar de ales intre doua modele!).
Ce am descoperit ulterior este ca în contul MyVodafone aveam un al 2lea nr. de telefon…și nu știam de ce.

Am reușit sa citesc ulterior documentele(contractele) trimise de ei prin sms și semnate de mine, electronic. Nu mi le-au dat tipărite.
Și am descoperit ca pe lângă contractul pt abonament cu telefon(12+14 euro) mai aveam un contract cu abonament pt micul telefon. Aveam abonament Red9 redus la 4.8 euro/luna , plus 1.3euro/luna pt micul telefon care avea un preț de 32euro. Deci, un plus de aproape 6euro/luna la cei 26euro pt abonamentul principal.Deci asa rezultau cei 160roni/luna=12+14+6=32euro

Îmi asum vina de a nu fi citit documentele în magazin..deși este cam greu de citit pe mobil și trebuie sa fii mai decis sa impui sa îți printeze intr-o epoca în care vrem sa protejam pădurile..

Concluzia: ma simt păcalită dar și vinovata, pt ca ma așteptam ca eu, clientul, sa nu fiu în avantaj. Am fost însă plăcut surprinsa de „amabilitatea” celor din magazin, de a găsi soluții. I-am și felicitat!
Am realizat ulterior ca au aplicat cu succes tehnica de vânzare prin omisiune, ascunzând unele informații.
Au găsit în mine clientul ideal.
Naivitatea se plătește…
Intrebare: pot sa renunț la abonamentul cu telefon Alcatel? Cum sa procedez?”


Raspuns

Stimata doamna,

Sigur ca puteti renunta la numarul suplimentar, dat fiind ca angajatul Vodafone nu v-a informat despre existenta acestuia, ceea ce se poate considera ca fiind o „actiune inselatoare”, sanctionata prin Legea nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, lege aplicata de Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

Din relatarea dumneavoastra rezulta ca Vodafone v-a determinat sa semnati un contract cu doua numere de telefon, desi dumneavoastra nu ati vrut unul in plus si nici macar nu stiati de existenta acestuia.

Aceasta se numeste, conform legii, „deformarea substantiala a comportamentului economic al consumatorilor”, definitia fiind urmatoarea, conform legii invocate mai sus:

„deformarea substanțială a comportamentului economic al consumatorilor – folosirea unei practici comerciale cu scopul de a afecta în mod considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoștință de cauză, determinându-i astfel să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.”

Iata si prevederile Legii 363/2007 privind practicile inselatoare:

Secţiunea 1 Practici comerciale înșelătoare

Articolul 5

Practicile comerciale înșelătoare pot fi acțiuni înșelătoare sau omisiuni înșelătoare.

Articolul 6

(1) O practică comercială este considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:

a) existența sau natura produsului;

b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziția, accesoriile, asistența acordată după vânzare și instrumentarea reclamațiilor, modul și data fabricației sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificațiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obține din utilizarea sa, rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului;

c) orice activitate de comercializare a unui bun, ca fiind identic cu un bun comercializat în alte state membre ale Uniunii Europene, deși bunul respectiv are o compoziție sau caracteristici semnificativ diferite, cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de factori legitimi și obiectivi probat cu documente concludente.

c) perioada pentru care comerciantul se angajează, motivele utilizării practicii comerciale și natura desfășurării vânzării, precum și toate declarațiile sau toate simbolurile care ar induce o legătură între produs sau comerciant și o sponsorizare sau o aprobare, direct ori indirect;

d) prețul sau modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului;

e) necesitatea service-ului, a unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării;

f) natura, competențele și drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum ar fi: identitatea și patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legăturile sale, drepturile de proprietate industrială, de autor sau comercială ori recompense și distincții primite;

g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de înlocuire sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezoluțiunii contractului, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, sau riscurile pe care consumatorul le poate întâmpina.

(2) O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă, în contextul prezentării situației de fapt, ținând cont de toate caracteristicile și circumstanțele, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o. În acest caz, acțiunea înșelătoare este determinată de:

a) orice activitate de comercializare privind produsul, inclusiv publicitatea comparativă, creând o confuzie cu alt produs, marca, numele sau cu alte semne distinctive ale unui concurent;

b) nerespectarea de către comerciant a obligațiilor prevăzute în codul de conduită pe care s-a angajat să îl respecte, dacă:

(i) angajamentul său nu este o aspirație, ci este ferm și poate fi verificat;

(ii) acesta indică, în cadrul unei practici comerciale, că s-a angajat să respecte codul.

Asadar, solutia este sa faceti o reclamatie la Vodafone, in care sa solicitati anularea celui de-al doilea abonament.

Reveniti va rog la mine cu raspunsul Vodafone.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 − 1 =