Care sunt drepturile mele legale in cazul contractelor de calatorie si vacanta?


Raspuns www.ReclamatiiBanci.ro

Stimata doamna,

Legea privind protectia consumatorilor privind produsele si contractele de vacanta la nivel european este Directiva 2008/122/CE. Iata prevederile acesteia:

COMISIA EUROPEANĂ

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

Raport privind evaluarea Directivei 2008/122/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și de schimb

Bruxelles, 16.12.2015 COM(2015) 644 final

1. INTRODUCERE

Acest raport cuprinde o evaluare a punerii în aplicare a Directivei 2008/122/CE (denumită în continuare „Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată”) în statele membre și analizează efectele aplicării acesteia.

Directiva din 2008 privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată a abrogat fosta Directiva 94/47/CE1 și a modernizat dispozițiile acesteia, în scopul de a face față apariției unor noi produse pe piața serviciilor de călătorie. Această directivă din 2008 acoperă o gamă mai largă de servicii pentru vacanță caracterizate prin angajamente pe termen lung sau riscuri financiare semnificative pentru consumatori, și anume:

  • –  contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, de mai mult de un an, prin care consumatorul dobândește, cu titlu oneros, dreptul de a utiliza unități de cazare peste noapte, pentru mai mult de un sejur; 
  • –  contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, prin care consumatorul dobândește, cu titlu oneros, dreptul de a obține avantaje privind cazarea, cu sau fără excluderea transportului sau a altor servicii (cum ar fi calitatea de membru în „cluburile de vacanță cu tarif preferențial”, care oferă reduceri pentru transport și cazare în diferite stațiuni pentru o perioadă determinată de timp); 
  • –  contractele de schimb în temeiul cărora un consumator participă, cu titlu oneros, la un sistem care îi permite să beneficieze de cazare peste noapte sau de alte servicii, în schimbul acordării accesului temporar altor persoane la avantajele care decurg din contractul privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată al consumatorului respectiv; 
  • –  contractele de revânzare în temeiul cărora un comerciant asistă, cu titlu oneros, un titular al dreptului de folosință a unui bun pe durată determinată să revândă acest drept de folosință sau un produs de vacanță cu drept de folosință pe termen lung. 

În ceea ce privește astfel de contracte, directiva prevede o serie de drepturi ale consumatorilor. Acestea includ norme stricte privind informarea precontractuală și contractuală pe care comerciantul trebuie să o furnizeze consumatorilor, dreptul consumatorului de a denunța unilateral contractul în termen de 14 de zile calendaristice și interzicerea plăților în avans în termenul de denunțare unilaterală a contractului.

Bunurile cu drept de folosință pe durată limitată și produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung pot avea adesea un caracter transfrontalier, în cazul în care comercializarea

1 Directiva 94/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 1994 privind protecția dobânditorilor în ceea ce privește anumite aspecte ale contractelor privind dobândirea dreptului de folosință pe durată limitată a bunurilor imobile

2

și/sau încheierea contractului are loc în altă țară decât în statul de reședință al consumatorului și în cazul în care proprietățile sau cluburile respective sunt situate în alte țări.

Prezentul raport se bazează pe mai multe resurse informaționale:

  • Începând cu luna august 2013, serviciile Comisiei au efectuat verificări de transpunere
    detaliată ale legislațiilor naționale privind conformitatea acestora cu Directiva
    2008/122EC. 
  • În mai 2014, s-a organizat o reuniune la nivelul Uniunii Europene cu toate autoritățile
    statelor membre pentru a efectua o investigație cu privire la funcționarea directivei în toate statele membre ale UE. De asemenea, serviciile Comisiei au primit reclamații direct din partea consumatorilor și s-au adresat autorităților naționale cu privire la problemele aduse în atenția Comisiei. 
  • Studiu privind aplicarea practică a Directivei 2008/122/CE privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată:
    Pregătirea prezentului raport a fost de asemenea fundamentată de un studiu extern realizat în 20142, care a inclus un sondaj online3, urmat de interviuri cu părțile interesate4 și cinci ateliere regionale.5 O altă sursă importantă de informații a fost reprezentată de baza de date a reclamațiilor utilizată de Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net).6 

2. TRANSPUNEREA DIRECTIVEI

Statele membre trebuiau să transpună directiva în legislația națională până la 23 februarie 2011. Paisprezece state membre nu au respectat acest termen și, prin urmare, Comisia a lansat procedurile privind încălcarea dreptului Uniunii pentru lipsa comunicării măsurilor de transpunere.7 Ultimul stat membru care a transpus integral directiva a fost Spania în martie 2012.8 În consecință, directiva a fost transpusă în integralitate pe teritoriul UE cu o întârziere

2 Studiu de evaluare privind aplicarea Directivei 2008/122/CE privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, realizat de Centrul pentru Servicii de Strategie și Evaluare (CSES) disponibil la: http://ec.europa.eu/consumers/consumer_rights/travel/timeshare/index_en.htm
3 A se vedea pagina 3 din raportul final al CSES și anexa B, pagina 102. Rezultatele acestui sondaj online trebuie interpretate cu prudență deoarece au surprins în principal atenția consumatorilor care s-au confruntat cu dificultăți în legătură cu produsele lor de vacanță. Prin urmare, rezultatele sondajului online se concentrează pe structura problemelor — numai răspunsurile consumatorilor care s-au confruntat cu probleme au fost luate în considerare. Mai mult decât atât, marea majoritate a respondenților (89,1 %) au încheiat contractul vizat de studiu înainte de 2012, adică înainte de punerea în aplicare a directivei. Aproape 60 % dintre consumatorii care au răspuns la sondaj au încheiat contractul respectiv în Spania.

4 Au fost realizate interviuri cu 88 de autorități naționale, asociații de consumatori și asociații dedicate în materia dreptului de folosință pe durată limitată, cabinete de avocatură specializate, întreprinderi în domeniul bunurilor cu drept de folosință pe durată limitată și consumatori individuali.
5 Au fost organizate ateliere în statele membre ale UE care dețin o importantă piață de bunuri cu drept de folosință pe durată limitată, și anume Franța, Malta, Spania, Suedia și Regatul Unit.

6 Au fost analizate datele din reclamațiile înregistrate în ECC-Net în perioada 2007-13. Informațiile au inclus țara de origine a reclamantului (consumatorului), țara de origine a comerciantului, clasificarea reclamației în conformitate cu instrumentul UE aplicabil situației și clasificarea problemei.
7 Au fost lansate proceduri privind încălcarea dreptului Uniunii împotriva următoarelor state: Belgia, Cipru, Republica Cehă, Finlanda, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia.

8 Cazurile au fost închise de Comisie la 31 mai 2012. A se vedea: http://europa.eu/rapid/press-release_IP-12- 528_en.htm.

3

mai mare de un an față de perioada programată, ceea ce a avut în mod evident un impact asupra disponibilității datelor pe baza cărora să se evalueze aplicarea practică a acesteia.
În timp ce 15 state membre au pus în aplicare directiva printr-un act legislativ sectorial, restul de 13 state membre l-au transpus în codul lor civil, în codul consumatorului sau în alte cadre generale legate de normele de protecție a consumatorilor.

În august 2013, în urma unei analize detaliate a măsurilor de transpunere, Comisia a inițiat un dialog cu 21 de state membre9, pentru a clarifica anumite probleme ce vizau transpunerea incorectă10.

Ca urmare a acestui control general al transpunerii, mai multe state membre și-au modificat legislația, iar, până în prezent, dialogul este încă în desfășurare cu două state membre.11

3. IMPACTUL PRINCIPALELOR DISPOZIțII ORIZONTALE ALE DIRECTIVEI

De la momentul punerii în aplicare a directivei din 2008, numărul reclamațiilor înregistrate de ECC-Net pe teritoriul UE a scăzut, de la o medie de 2150 pe an în perioada 2008-2011, ajungând la o medie de 1820 pentru perioada 2012-2013.12 Asociația Comisiilor Titularilor Drepturilor de Folosință pe Durată Limitată (TATOC)13 a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de reclamații cu privire la titularii drepturilor de folosință pe durată limitată din Regatul Unit, număr care reprezintă mai mult de jumătate din toate reclamațiile în acest sector, potrivit datelor ECC-net.

Scăderea numărului de reclamații coincide cu intrarea în vigoare a directivei. Aceste date sugerează, prin urmare, că — per ansamblu — Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată a avut un impact pozitiv14.

3.1. Dreptul de denunțare unilaterală

Directiva din 2008 privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată a înlocuit precedentul termen de denunțare unilaterală de cel puțin 10 de zile cu un termen de denunțare unilaterală complet armonizat de 14 zile pe întreg teritoriul UE, pentru toate cele patru contracte relevante care intră în domeniul de aplicare al directivei.

9 Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Franța, Finlanda, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia, Spania și Regatul Unit.
10 A se vedea capitolul 2.3, pagina 13 din raportul final al CSES. Transpunerile incorecte au fost cauzate în principal de neînțelegerea și de interpretarea eronată a dispozițiilor pertinente. O problemă recurentă a fost transpunerea articolului 9 alineatul (2) și al articolului 10 alineatul (2). Toate statele membre în cauză și-au modificat legislația, cu excepția unuia dintre ele.

11 Spania (punere în aplicare incorectă) și Republica Cehă (transpunere incorectă)
12 Raportul final al CSES, punctul 3.3.1 de la pagina 30
13 Asociația Comisiilor Titularilor Drepturilor de Folosință pe Durată Limitată (TATOC) este o asociație de consumatori pentru titularii drepturilor de folosință pe durată limitată din Regatul Unit (www.tatoc.co.uk). În conformitate cu statisticile asociației, în 2010 au fost înregistrate 1537 de reclamații, în comparație cu numai 781 în 2013; a se vedea și raportul final al CSES, tabelul 3.11.
14 Din cauza lipsei altor date disponibile și a perioadei de timp relativ scurte de aplicare a directivei nu se pot trage concluzii definitive pe baza acestor informații.

4

Aplicarea dreptului de denunțare unilaterală

Sondajul online arată că armonizarea deplină a dreptului de denunțare unilaterală este privită ca o evoluție pozitivă de către comercianți și consumatori. Cu toate acestea, un procent ridicat (38,5%)15 din consumatorii care s-au confruntat cu probleme au raportat în continuare că nu au putut să își exercite dreptul de denunțare unilaterală.16 Această cifră indică posibile deficiențe în punerea în aplicare a acestei dispoziții17.

3.2. Informarea precontractuală și cerințele lingvistice

Directiva introduce norme uniforme în materie de limbă și cerințe privind informarea precontractuală și contractuală. Aceleași norme de comercializare se aplică pe întreg teritoriul Uniunii Europene, reducând costurile de consultanță juridică pentru întreprinderi și permițând consumatorilor să facă alegeri în cunoștință de cauză. Anexele la directivă conțin o serie de formulare pentru furnizarea de informații precontractuale complet armonizate și un formular standard pentru a facilita o posibilă denunțare unilaterală din partea consumatorului în termen de 14 de zile. Directiva prevede ca informațiile să fie furnizate pe un suport durabil, care permite stocarea acestora, cu titlu gratuit, și astfel încât să rămână neschimbate.

În ceea ce privește cerințele lingvistice, directiva stabilește posibilitatea consumatorilor de a alege să primească informațiile precontractuale și contractul în limba statului membru în care își au reședința sau ai cărui resortisanți sunt.

Punerea în aplicare a cerințelor privind informarea precontractuală

Rezultatele sondajului au arătat că, dintre consumatorii care au încheiat un contract după punerea în aplicare a directivei și au întâmpinat probleme, 70% consideră că nu au fost suficient de informați cu privire la clauzele contractuale. În comparație cu procentul de 76% dintre consumatorii18 care au avut probleme cu contractele încheiate înainte de directiva din 2008 și care au considerat că au fost greșit informați cu privire la clauzele acelor contracte, situația nu s-a îmbunătățit semnificativ.

Cu toate acestea, potrivit studiului, noile norme privind informarea precontractuală sunt percepute în general ca fiind benefice pentru consumatori. Întreprinderile, pe de altă parte, consideră că noile cerințe au generat mai multă birocrație și au crescut costurile de funcționare19. Aceștia consideră că formularul prevăzut în anexele directivei ar putea fi simplificat.

15 Punctul 3.6 din raportul final al CSES
16 Dintre respondenții care au achiziționat bunuri cu drept de folosință pe durată limitată sau produse conexe înainte de punerea în aplicare a directivei din 2008, doar 27 % au raportat aceeași problemă.
17 Cu toate acestea, nu mai sunt disponibile alte informații din alte surse care să confirme impactul directivei.
18 Aceste cifre rezumă rezultatele sondajului în tabelul 4.3, pagina 39 din raportul final al CSES
19 Tabelul 4.2, pagina 40 din raportul final al CSES; studiul nu a cuantificat creșterile efective ale costurilor pentru întreprinderi.

5

Punerea în aplicare a cerințelor lingvistice

Rezultatele sondajului20 arată că, de la punerea în aplicare a directivei, numai 7% (în comparație cu 9 % anterior) din consumatorii intervievați au primit informații precontractuale într-o limbă pe care nu o înțeleg. Prin urmare, din punctul de vedere al consumatorului, această chestiune nu pare a fi un motiv de îngrijorare. Cu toate acestea, unele întreprinderi din domeniul bunurilor cu drept de folosință pe durată limitată consideră că astfel de cerințe lingvistice sunt costisitoare și greoaie21.

3.3. Interzicerea plăților în avans

Norma privind interdicția plăților în avans în termenul de denunțare unilaterală a fost reținută din fosta Directiva 94/47/CE. Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată clarifică condițiile acestei interdicții, care urmărește să garanteze că toate tipurile de remunerații, nu numai în beneficiul comerciantului, ci și al oricărei alte părți terțe, sunt interzise. De asemenea, această interdicție se aplică pe întreg termenul de denunțare unilaterală extins, în cazul în care comerciantul nu a furnizat toate informațiile necesare în contract. Studiul arată că această dispoziție este considerată benefică de către consumatori. Cu toate acestea, comercianții consideră această interdicție ca fiind dăunătoare pentru întreprinderile lor, susținând că mulți consumatori nu își iau în serios angajamentele din contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată22.

În ciuda acestei dispoziții existente de aproape 20 de ani, studiile arată că dintre consumatorii care au achiziționat bunuri cu drept de folosință pe durată limitată sau produse conexe în 2012 sau după 2012 și au întâmpinat probleme, 80,8%23 au fost invitați să facă plăți înainte de încetarea termenului de denunțare unilaterală.

Acest lucru arată că întreprinderile nu respectă această dispoziție și că punerea în aplicare ar trebui să fie îmbunătățită.

4. PRODUSELE DE VACANțĂ REGLEMENTATE DE DIRECTIVĂ

4.1. Contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată

În prezent, este suficient ca un contract privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată să dureze un an, în loc de cei trei ani din precedenta reglementare, pentru a intra în domeniul de aplicare al acestei directive.

Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată a eliminat, de asemenea, referirile rigide la „bunuri imobile” din directiva anterioară; prin urmare, contractele pentru

20 Tabelul 4.3, pagina -41 din raportul final al CSES
21 Aceste informații sunt fundamentate pe interviuri și pe răspunsurile la chestionarele online adresate întreprinderilor. Nu sunt disponibile cifre exacte pentru a cuantifica aceste costuri.
22 Aceste informații sunt fundamentate pe interviuri și pe răspunsurile la chestionarele online adresate întreprinderilor. Nu sunt disponibile cifre exacte pentru a cuantifica aceste costuri.
23 Punctul 3.6 din raportul final al CSES

6

cazarea pe vase de croazieră, pe vase fluviale și în rulote sunt, de asemenea, acoperite de prezenta reglementare.

Date comparative (rezultatele sondajului privind consumatorii, reclamațiile din ECC-Net)

Rezultatele sondajului arată că procentul de probleme cu care se confruntă titularii tradiționali ai drepturilor de folosință a bunurilor pe durată limitată a scăzut considerabil de la aplicarea directivei24. Acest lucru a fost confirmat de datele din ECC-Net, care arată că, de la aplicarea acestei directive, numai 16% dintre reclamațiile în legătură cu obiectul directivei au fost formulate împotriva furnizorilor tradiționali de bunuri cu drept de folosință pe durată limitată și servicii conexe. Acest lucru sugerează că — în general — Directiva a avut, din punct de vedere al protecției consumatorului, un impact pozitiv asupra pieței convenționale de bunuri cu drept de folosință pe durată limitată.

Aspecte care nu cad sub incidența Directivei 2008/122/CE privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată

La momentul actualizării Directivei 94/47/CE nu existau suficiente elemente de probă cu privire la problemele pieței interne sau privind protecția consumatorilor în acest domeniu. Prin urmare, noua directivă privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată nu stabilește norme specifice cu privire la dreptul consumatorilor de a rezilia un contract sau la participarea acestora la procesul de luare a deciziilor în ceea ce privește bunurile cu drept de folosință pe durată limitată și taxele de întreținere a acestora. Deoarece aceste aspecte nu sunt reglementate la nivelul UE, statele membre sunt libere să stabilească prin legislația națională un nivel corespunzător de protecție a consumatorilor.

1. Taxele de întreținere

Sondajul a arătat că titularii de drepturi de folosință pe durată limitată se confruntă deseori cu creșteri ale taxelor de întreținere sau pentru servicii, creșteri care nu se datorează unor motive obiective. Dintre cei intervievați care s-au confruntat cu probleme, 71,7% au avut această problemă în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a directivei, și anume la un moment în care comercianții nu erau obligați să respecte norme armonizate la nivelul UE privind cerințele în materie de informare precontractuală.25 De atunci, această cifră a scăzut la doar 15,4%26. Aceste date indică un impact inițial bun al obligațiilor de transparență introduse de directivă.

2. Rezilierea contractului

Cercetările au arătat că rezilierea contractelor privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată este unul dintre aspectele cele mai problematice pentru consumatori.27

24 46,3 % înainte de directiva din 2008, față de 17,1 % după punerea în aplicare a acesteia.
25 A se vedea în special descrierea detaliată a prețului, inclusiv a costurilor suplimentare obligatorii și a altor taxe recurente, în formularul standard de informare din anexa I la directivă.
26 Punctul 3.6 din raportul final al CSES.
27 Proiectul de cercetare din iulie 2014 elaborat de Autoritatea Britanică în Domeniul Concurenței și Piețelor (CMA), intitulat „Dispunerea de drepturile de folosință a bunurilor pe durată limitată și de produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung — un raport pentru BIS și Comisia Europeană”. Acest proiect

7

Procedurile și condițiile de reziliere a contractelor privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată variază de la un stat membru la altul. În mod special, au fost semnalate probleme cu privire la durata nelimitată a contractelor sau a clauzelor cu efecte pe termen extrem de lung incluse în contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, aspecte care au o anumită relevanță atunci când intervine decesul titularului dreptului de folosință a bunului pe durată limitată, iar beneficiarul dorește să rezilieze contractul. Astfel de clauze ar putea și ar trebui să fie contestate în temeiul Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.28 Cu toate acestea, majoritatea titularilor drepturilor de folosință a bunurilor pe durată limitată nu par să aibă cunoștință de această posibilitate legală. Acest lucru poate fi schimbat prin adoptarea unei atitudini mai proactive din partea autorităților naționale însărcinate cu aplicarea legii, prin intensificarea activităților de sensibilizare la nivel național și, dacă este cazul, prin acțiuni în justiție specifice ale asociațiilor titularilor drepturilor de folosință a bunurilor pe durată limitată sau ale organizațiilor de consumatori. Situația este mai complexă în anumite țări (precum Italia, Spania, Portugalia și Franța), unde un drept de folosință pe durată limitată este considerat a fi un drept asupra unei proprietăți imobiliare (și, prin urmare, titularii drepturilor de folosință pe durată limitată trebuie să fie înregistrați în registrele funciare naționale). Întrucât aceste drepturi sunt considerate ca fiind legate în mod intrinsec de bunurile imobile respective, astfel de contracte sunt moștenite sau transmise automat, fără a exista aproape nicio posibilitate ca beneficiarul să le rezilieze, cu excepția cazului în care aceștia reușesc să vândă drepturile altcuiva. Recente evoluții legislative în unele dintre aceste țări (în special în Franța) sunt menite să soluționeze situația prin faptul că permit beneficiarului să iasă din contract într-un anumit interval de timp.

Imposibilitatea de a rezilia contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată deja existente a fost abordată într-o manieră interesantă de o țară din afara UE, unde titularii unor astfel de drepturi se confruntau cu această problemă.29 Industria a luat, de asemenea, măsuri de autoreglementare pentru a rezolva problema; de exemplu, Organizația pentru Dezvoltarea Stațiunilor a solicitat tuturor membrilor30 săi să pună în aplicare un

tratează în mod specific problema dificultăților cu care titularii drepturilor de folosință a bunurilor pe durată limitată și a drepturilor de folosință a unor produse de vacanță pe termen lung se confruntă în ceea ce privește vânzarea drepturilor lor sau rezilierea contractelor încheiate.
28 Această situație este examinată în secțiunea 6. 2.

29 Cercetarea realizată de CMA în Regatul Unit și menționată mai sus a raportat că, în Israel, o modificare recentă a legislației în materie de protecție a consumatorilor oferă acestora posibilitatea de a rezilia contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată încheiate înainte de 24 martie 2014 prin simpla trimitere a unei notificări în scris. Rezilierea va produce efecte de la sfârșitul următoarei perioade anuale, iar comerciantul nu are dreptul să perceapă taxe de reziliere. Această lege a intrat în vigoare la 24 septembrie 2014 și se aplică drepturilor de folosință a bunurilor pe durată limitată situate în Israel. Prin urmare, acestă lege va fi aplicabilă și cetățenilor UE care dețin drepturi de folosință pe durată limitată asupra unor bunuri situate în statul respectiv.

30 Organizația pentru Dezvoltarea Stațiunilor reprezintă asociația comercială de la nivelul UE pentru proprietățile de vacanță din întreaga Europă. Aceasta reunește comercianți care comercializează diverse tipuri de produse de vacanță. A se vedea: http://www.rdo.org/.

8

program de ieșire pentru titularii de drepturi de folosință a bunurilor pe durată limitată care doreau să rezilieze contractele privind aceste drepturi până la sfârșitul anului 2012.31

Aceste evoluții arată că această chestiune ar putea fi abordată fără să fie nevoie de o intervenție legislativă specifică la nivelul UE. O astfel de intervenție ar putea prezenta o serie de provocări în lumina principiilor generale privind neretroactivitatea legislației UE și principiului proporționalității.

4.2. Produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung

În momentul revizuirii Directivei 94/47/CE era evident că lipsa reglementărilor pentru produsele de vacanță pe termen lung a creat probleme substanțiale pentru consumatori și întreprinderi, astfel cum reiese din numeroasele reclamații transmise către ECC-net, organizațiile de consumatori, autoritățile publice și Comisia Europeană. Prin urmare, Directiva 2008/122/CE privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată se referă și la contractele privind astfel de produse. Un produs de vacanță cu drept de folosință pe termen lung poate fi reprezentat, de exemplu, și de apartenența la un club de vacanță, care permite unui consumator să rezerve cazare la tarife reduse la nivel mondial. Noua directivă precizează că plățile pentru astfel de contracte trebuie să fie realizate în tranșe anuale egale.32 Mai mult decât atât, actul normativ clarifică faptul că un astfel de contract poate fi reziliat fără penalități începând cu momentul în care consumatorul primește invitația de a plăti a doua tranșă.33

Date comparative (rezultatele sondajului, reclamațiile din ECC-Net)

Sondajul realizat în rândul consumatorilor subliniază că a existat o creștere importantă a numărului de probleme întâmpinate de consumatori cu privire la produsele de vacanță cu drept de utilizare pe termen lung, de la 11,9% înainte de intrarea în vigoare a directivei, la 57,2 % după intrarea acesteia în vigoare34. În mod similar, datele din ECC-Net arată că 57,6 % dintre toate reclamațiile în legătură cu obiectul Directivei privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată au fost formulate împotriva societăților care sunt cluburi de vacanță.35

Acest lucru arată că gradul de conformitate al comercianților de produse de vacanță cu drept de folosință pe termen lung trebuie să crească și că aspectele legate de acest tip de comerț ar putea face obiectul unor activități consolidate de punere în aplicare a legii.

31 Astfel de căi de ieșire includ oferirea titularilor posibilitatea de a trece la un produs pe termen scurt care încetează după un anumit număr de ani sau direcționarea acestora către un așa-numit „club de ieșire”, care le oferă membrilor posibilitatea de a rezilia un contract fără sancțiuni după scurgerea unui termen minim (de regulă, variind de la 2 la 5 ani).

32 Articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2008/122/CE
33 Articolul 10 alineatul (2) din Directiva 2008/122/CE privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată 34 Cea mai frecventă problemă privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung vizează neconformitatea cu cerințele în materie de informare precontractuală (furnizare de informații înșelătoare cu privire la produs, cu privire la posibilitatea de revânzare și cu privire la dreptul de denunțare unilaterală), a se vedea punctul 3.2 din raportul final al CSES
35 Tabelul 3.10 din raportul final al CSES

9

4.3. Schimbul

Înainte de intrarea în vigoare a Directivei privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, contractele privind schimbul unor astfel de drepturi au făcut adesea obiectul reclamațiilor, care au inclus situațiile în care profesioniștii dădeau consumatorilor impresia greșită că ar fi oferit o gamă aproape nelimitată de bunuri cu drept de folosință pe durată limitată pentru aceste schimburi. Aceste contracte nu cădeau sub incidența Directivei 94/47/CE. În prezent, dreptul consumatorilor la informare precontractuală detaliată, dreptul de denunțare unilaterală în termen de 14 zile și interdicția privind acceptarea de către comercianți a plăților în avans se aplică și în ceea ce privește contractele de schimb.

Date comparative (rezultatele sondajului, reclamațiile din ECC-Net)

Sondajul arată că procentul reprezentând problemele cu privire la programele de schimb a produselor de vacanță a scăzut considerabil de la punerea în aplicare a Directivei privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, de la 31% la 5,7%. Datele din ECC-Net arată că problemele legate de contractele de schimb sunt în prezent marginale (numai 0,6% dintre toate reclamațiile referitoare la contractele reglementate de Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată). Un rezultat similar a reieșit din datele obținute de TATOC, Asociația Comisiilor Titularilor Drepturilor de Folosință pe Durată Limitată din Regatul Unit.36

Prin urmare, directiva pare să fi avut un impact pozitiv în ceea ce privește programele de schimb de produse de vacanță.

4.4. Revânzare

Contractele de revânzare au fost în mod expres incluse în domeniul de aplicare al Directivei din 2008 privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată. Acest lucru a avut ca scop asigurarea protecției consumatorilor în cazul contractelor în temeiul cărora un comerciant asistă titularul dreptului de folosință a bunurilor pe durată limitată să își vândă aceste drepturi sau să își vândă produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung. La revânzare, consumatorii se pot afla adesea într-o poziție vulnerabilă, din diverse motive (de exemplu, vârsta, starea de sănătate, situația financiară dificilă). Numeroase reclamații au avut ca obiect această problemă, în special în cazul în care agenții de revânzare au perceput un avans deși nu a avut loc nicio revânzare ulterioară. Prin urmare, în plus față de dispozițiile generale, directiva prevede interzicerea oricăror plăți în avans până la vânzarea efectivă a produsului de vacanță cu drept de folosință pe termen lung sau a dreptului de folosință a unui bun pe durată limitată.

Date comparative (rezultatele sondajului, reclamațiile din ECC-Net)

36 Tabelul 3.11 din raportul final al CSES (doar 14 cazuri în 2013, comparativ cu 277 de cazuri legate de contractele de revânzare în aceeași perioadă).

10

Potrivit datelor din ECC-net, procentul reclamațiilor cu privire la probleme de revânzare a rămas stabil și la un nivel relativ scăzut, atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a directivei (în jur de 10 %).

Potrivit sondajului, 93,5 % dintre consumatorii care au încercat să își vândă produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung sau dreptul de folosință a unui bun pe durată limitată nu au reușit37. Diferite exemple de fraude au fost raportate de autoritățile de protecție a consumatorilor și de consumatori în timpul interviurilor și a atelierelor din cadrul programului38. Aceste exemple au inclus societățile al căror obiect este revânzarea și care profitau de titularii vulnerabili, pe care îi convingeau să fie părți în diverse aranjamente care implică plăți suplimentare în locul vânzării promise a produselor.

Autoritățile naționale însărcinate cu punerea în aplicare a legii trebuie să asigure punerea în aplicare corespunzătoare a Directivei din 2008 privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, coroborată cu toate celelalte acte relevante ale legislației UE în materia protecției consumatorilor (în special Directiva privind practicile comerciale neloiale și Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii). Aplicarea corectă a acestor instrumente este esențială în lupta împotriva fraudelor din partea societăților de revânzare.

5. PRODUSELE DE VACANțĂ CARE NU CAD SUB INCIDENțA DIRECTIVEI șI PRACTICILE FRAUDULOASE

Activitatea de cercetare care stă la baza acestui raport evidențiază prejudiciile aduse consumatorilor prin intermediul unor noi produse, precum cluburile de vacanță cu tarife preferențiale pe termen scurt (cu o apartenență pe o perioadă mai mică de 1 an) și schemele de creditare pentru activități de agrement39, care par adesea concepute pentru a eluda prevederile directivei.40 Au apărut alte practici comerciale care ar putea crea confuzii pentru consumatori și care ar putea compromite capacitatea lor de a-și exercita drepturile (de exemplu, încheierea unui al doilea contract care necesită o plată în avans, eludând astfel interdicția plăților în avans; oferte prezentate în mod înșelător ca nefiind despre bunuri cu drept de folosință pe durată limitată). Prin urmare, directiva pare să fi făcut obiectul unor acțiuni menite să eludeze cerințele sale. Accentul ar trebui pus acum pe modul în care se pot rezolva în mod eficient aceste activități și pe modul în care ar putea fi oprite. Evaluarea impactului realizată de Comisie și care însoțește revizuirea directivei din 1994 a afirmat în mod clar că noua directivă de una singură nu ar putea pune capăt activităților societăților care au intenția de a evita cerințele sale sau de a acționa în mod fraudulos. Sondajul online confirmă faptul că industria

37 Tabelul 4.6 și 4.7 din raportul final al CSES — totuși, acest lucru ar putea fi doar o indicație cu privire la situația actuală a pieței produselor de vacanță cu drept de folosință pe termen lung și a bunurilor cu drept de folosință pe durată limitată.
38 Ambele organizate în studiul CSES.

39 Schemele de creditare pentru activități de agrement presupun, în general, un termen mai mic de 365 zile (de obicei, 360 de zile) și promisiunea unor rezervări viitoare de vacanță gratuite sau la preț redus. Aceste scheme oferă o gamă largă de servicii, cazarea fiind doar una dintre acestea (deși, uneori, nici măcar nu este menționată în contractul scris).

40 Centrul European al Consumatorilor din Regatul Unit a raportat că numărul reclamațiilor consumatorilor privind schemele de credit pentru activități de agrement a crescut cu 140 % în cursul anului, până la sfârșitul lunii martie 2013 – 60 plângeri față de 25 în anul 2012.

11

bunurilor cu drept de folosință pe durată limitată împărtășește acest punct de vedere. O mai bună aplicare a legii și cooperarea între autoritățile competente, inclusiv autoritățile însărcinate cu aplicarea legii penale, este esențială pentru eradicarea acestui tip de societăți frauduloase și a comercianților necinstiți.41

6. INTERACțIUNEA CU ALTE INSTRUMENTE JURIDICE RELEVANTE ALE UE

Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată este sectorială și vine în completarea altor directive orizontale ale UE în materia protecției consumatorilor, cum ar fi, în special, a Directivei privind practicile comerciale neloiale42 — relevantă pentru lupta împotriva practicilor comerciale înșelătoare și agresive din sector — și Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii,43 care este relevantă pentru a evalua eventualul caracter abuziv al clauzelor contractuale. Cu toate acestea, contractele care intră sub incidența Directivei 2008/122/CE privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată nu fac obiectul Directivei 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor44. Este important să se sublinieze că, dintre toate reclamațiile referitoare la bunurile cu drept de folosință pe durată limitată și la produsele similare înregistrate de ECC-net, numai 22,7% au fost înregistrate ca fiind direct legate de aspectele reglementate fie de directiva din 1994, fie de cea din 2008: în schimb, cele mai multe plângeri vizează aspecte legate de punerea în aplicare corectă a altor instrumente de protecție a consumatorilor.

6.1. Directiva privind practicile comerciale neloiale

În perioada 2007-2013, 29,2% dintre toate reclamațiile înregistrate de ECC-Net privind bunurile cu drept de folosință pe durată limitată și a produselor similare au avut ca obiect practicile comerciale neloiale. Sondajul online revelă o serie de cifre chiar mai surprinzătoare: dintre respondenții care s-au confruntat cu probleme, nu mai puțin de 75%, în cazul produselor de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, sau 68,6%, în cazul drepturilor de folosință a bunurilor pe durată limitată, considerau că au fost induși în eroare de o ofertă privind produsele sau drepturile respective. 40% dintre respondenți, în cazul produselor de vacanță cu drept de folosință pe termen lung și, respectiv, 54,3%, în cazul drepturilor de folosință a bunurilor pe durată limitată, considerau că au fost exercitate presiuni asupra lor pentru a încheia un contract privind astfel de produse sau drepturi. Directiva privind practicile comerciale neloiale se aplică tuturor practicilor comerciale ale întreprinderilor față de consumatori, inclusiv cele care conduc la încheierea unor contracte care fac obiectul Directivei privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată. Având în vedere normele sale bazate pe principii care interzic acțiunile și omisiunile înșelătoare și practicile comerciale agresive, Directiva privind practicile comerciale neloiale abilitează autoritățile responsabile să protejeze consumatorii înainte, în timpul și după încheierea

41 A se vedea secțiunea 10 din prezentul Raport: Punerea în aplicare a directivei, subsecțiunea „Anchetarea de către poliție și urmărirea penală”.
42 Directiva 2005/29/CE, JO L 149 din 11 iunie 2005, p. 22.
43 Directiva 93/13/CEE, JO L 95 din 5 aprilie 1993, p. 29.

44 Directiva 2011/83/CE, JO L 304 din 22 noiembrie 2011, p. 64. 12

contractului. Vânzarea sub presiune și fraudele privind revânzarea sunt încă frecvente în acest sector al produselor de vacanță. Autorităților publice însărcinate cu aplicarea legii trebuie, prin urmare, să aplice cu rigurozitate Directiva privind practicile comerciale neloiale în această industrie.

6.2. Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

45 % dintre reclamațiile înregistrate de ECC-net în perioada 2012-201345 au avut în vedere clauzele contractuale. Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii se aplică contractelor încheiate între comercianți și consumatori în general și, prin urmare, acest act normativ include contractele privind produsele de vacanță și bunurile cu drept de folosință pe durată limitată. Această directivă previne dezechilibrele semnificative în detrimentul consumatorului în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, de exemplu, prin reglementarea necesității redactării într-un limbaj clar și inteligibil a clauzele contractuale care nu au fost negociate în mod individual, prin cerința ca ambiguitățile să fie interpretate în favoarea consumatorilor și prin declararea ca neobligatorii pentru consumatori a clauzelor contractuale abuzive. Prin urmare, Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii completează Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată din perspectiva protejării consumatorilor după încheierea contractului. Autoritățile însărcinate cu aplicarea legii ar trebui să utilizeze în continuare dispozițiile acestei directive în situațiile născute după încheierea contractelor (de exemplu, în cazul în care taxele de întreținere au crescut în mod unilateral, fără nicio justificare sau în cazul în care clauzele perpetue sunt încorporate în contracte). Întrucât consumatorii individuali ar putea avea dificultăți cu privire la intentarea unor acțiuni în justiție pentru a contesta contractele lor în temeiul Directivei privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, asociațiile de consumatori ar putea fi mai active în sprijinirea persoanelor să își apere interesele și ar putea juca un rol mai activ, inclusiv pe parcursul procedurilor judiciare.

6.3. Directiva privind drepturile consumatorilor

Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, care se aplică începând cu 13 iunie 2014, consolidează drepturile consumatorilor, în special în ceea ce privește armonizarea completă a cerințelor privind informarea precontractuală și dreptul de denunțare unilaterală a contractelor la distanță și a contractelor negociate în afara spațiilor comerciale. Este demn de menționat faptul că Directiva 2008/122/CE privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată a fost precursoarea acestor drepturi ale consumatorilor.

Directiva privind drepturile consumatorilor se referă doar la contractele care nu fac obiectul Directivei privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată. Prin urmare, toate noile produse de vacanță concepute astfel încât să eludeze Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată intră, în principiu, în domeniul de aplicare al Directivei privind drepturile consumatorilor. În această categorie intră, de exemplu, contracte încheiate pe o perioadă mai mică de un an sau contractele care nu presupun cazare. În aceste cazuri, este aplicabil dreptul de a primi informații precontractuale în conformitate cu Directiva privind

45 Punctul 3.8 din raportul final al CSES.

13

drepturile consumatorilor. Mai mult decât atât, dreptul de denunțare unilaterală în termen de 14 de zile de la încheierea contractului se aplică tuturor contractelor încheiate în afara spațiilor comerciale sau prin mijloace de comunicare la distanță. În cazul în care consumatorul nu este informat în mod corespunzător cu privire la dreptul său de denunțare unilaterală înainte de încheierea contractului, termenul de denunțare unilaterală se prelungește cu un an, ceea ce presupune în total un termen de denunțare unilaterală de un an și 14 zile.

7. SENSIBILIZARE

Sondajul online a arătat că respondenții nu sunt, în general, suficient de conștienți cu privire la posibilele practici frauduloase din industria cluburilor de vacanță sau a bunurilor cu drept de folosință pe durată limitată.46

Eforturi de sensibilizare au fost întreprinse în mai multe state membre, chiar înainte de aplicarea Directivei privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată.

În Danemarca, un program de televiziune care investiga fraudele în domeniul produselor de vacanță a fost difuzat pe unul dintre principalele posturi de televiziune în toamna anului 2013. Ulterior, Centrul European al Consumatorilor din Danemarca a primit numeroase cereri din partea consumatorilor care aveau nevoie de ajutor.

În Regatul Unit, un grup operativ special — „Lupta Antifraudă” — a fost creat pentru a informa consumatorii cu privire la fraudele legate de produsele de vacanță și pentru a identifica și a investiga fraudele. Oficiul de Comerț Echitabil (în prezent, Autoritatea pentru Piețe și Concurență) a lansat constant campanii în incinta aeroporturilor pentru a avertiza consumatorii cu privire la riscurile asociate achiziționării de bunuri cu drept de folosință pe durată limitată în străinătate și la posibilele fraude legate de produsele de vacanță. În ciuda acestor măsuri, consumatorii din Regatul Unit sunt printre cele mai frecvente victime ale comercianților necinstiți47.

În 2014, a fost lansat un proiect comun, implicând mai multe centre europene pentru consumatori, al cărui scop a fost să dezvolte idei pentru campanii de prevenire eficiente. Acest proiect presupune elaborarea unor sfaturi pentru consumatori și va furniza informații pentru o campanie de sensibilizare care urmează să fie difuzată pe internet. Centrele europene ale consumatorului vor publica sfaturile pe siteurile lor web și le vor promova în mod activ.

Mai multe activități de sensibilizare pentru o mai bună informare a consumatorilor ar fi, în mod clar, benefice. Activitatea centrelor europene ale consumatorilor este un pas în direcția cea bună.

46 33,2 % dintre respondenți nu cunoșteau deloc aceste aspecte, iar 35, 3 % dintre aceștia nu le cunoșteau foarte bine. Doar 10 % dintre respondenți erau bine informați cu privire la practicile frauduloase din industria cluburilor de vacanță sau a bunurilor cu drept de folosință pe durată limitată. A se vedea tabelul 4.8 din raportul final al CSES.

47 Datele din ECC-Net indică faptul că aproximativ jumătate din toate reclamațiile înregistrate între 2007 și 2013 privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată și produsele conexe au fost făcute de către consumatorii din Regatul Unit.

14

8. AUTOREGLEMENTAREA INDUSTRIEI șI CODURILE DE CONDUITĂ

Codurile de conduită

Cercetările indică faptul că atât întreprinderile cât și asociațiile de consumatori sunt dispuse să contribuie la o mai bună punere în aplicare a Directivei privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată. Atât Organizația de Dezvoltare a Stațiunilor, cât și TATOC48 impun obligația pentru membrii lor de a respecta codurile de conduită din cadrul fiecărei organizații. De asemenea, aceste organizații au luat și alte măsuri referitoare la soluționarea alternativă a litigiilor pentru a îmbunătăți imaginea industriei în ansamblul ei. Aceste coduri oferă un cadru de autoreglementare care ar putea fi consolidat prin colaborarea cu autoritățile publice pentru a promova sensibilizarea consumatorilor cu privire la drepturile lor și la pericolele cauzate de comercianții necinstiți.

9. SOLUțIONAREA ALTERNATIVĂ șI SOLUțIONAREA ONLINE A LITIGIILOR (PLATFORMA SAL șI SOL)

În UE, centrele europene ale consumatorilor pot ajuta consumatorii în procesul de examinare a unei plângeri împotriva comercianților prin intermediul mecanismului de soluționare a litigiilor. Articolul 14 din Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată prevede faptul că statele membre trebuie să încurajeze elaborarea de către comercianți a unor proceduri de soluționare alternativă a litigiilor. În ceea ce privește drepturile de folosință a bunurilor pe durată limitată, deși se află într-o fază incipientă, se preconizează că Directiva privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum (Directiva privind SAL în materie de consum), care urma să fie aplicată în toate statele membre începând cu 9 iulie 2015, va îmbunătăți situația. Această directivă va asigura disponibilitatea procedurilor și entităților de soluționare alternativă a litigiilor pentru consumatorii din întreaga Uniune Europeană și informarea consumatorilor cu privire la soluționarea alternativă a litigiilor prin stabilirea unor obligații de informare pentru comercianți.

Regulamentul UE privind soluționarea online a litigiilor ar trebui, de asemenea, să faciliteze în continuare utilizarea acestor mecanisme, atât în cazul litigiilor contractuale naționale, cât și a celor transfrontaliere, care privesc obligațiile contractuale rezultate din contractele de vânzare sau de prestare de servicii online. Începând cu 9 ianuarie 2016, platforma de soluționare online a litigiilor va permite consumatorilor să prezinte aceste litigii online și le va înainta unor entități de soluționare alternativă a litigiilor de calitate, entități care au fost notificate Comisiei, în conformitate cu Directiva privind SAL în materie de consum. Unele societăți și asociații ale titularilor drepturilor de folosință a bunurilor pe durată limitată deja oferă sisteme alternative de soluționare a litigiilor. De exemplu, în 2005, Organizația pentru Dezvoltarea Stațiunilor a implementat propriul sistem de soluționare a litigiilor pentru industria bunurilor cu drept de folosință pe durată limitată. Deși aceasta este o evoluție pozitivă, aceste mecanisme rămân destul de ineficiente în ceea ce privește operatorii frauduloși.

48 TATOC (a se vedea nota de subsol 12) oferă posibilitatea pentru întreprinderile legitime să devină societăți afiliate. TATOC dispune de propriul său cod de conduită și de un mecanism de soluționare alternativă a litigiilor.

15

10. PUNEREA ÎN APLICARE A DIRECTIVEI

Problemele legate de punerea în aplicare de către țara consumatorului și comerciantului

Aproximativ jumătate din toate reclamațiile înregistrate în baza de date a ECC-net între 2007 și 2013 și care priveau dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată și produsele conexe au fost făcute de către consumatorii din Regatul Unit.49 Majoritatea covârșitoare a reclamațiilor consumatorilor înregistrate de ECC-Net erau îndreptate împotriva comercianților cu sediu în Spania.50

Sancțiunile disponibile

Procedurile de punere în aplicare și penalitățile variază considerabil de la un stat membru la altul. Statele membre dispun de o marjă de apreciere cu privire la modul în care trebuie să se conformeze acestei directive în ceea ce privește furnizarea de măsuri eficace de punere în aplicare și cu privire la impunerea de sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive pentru a asigura respectarea dispozițiilor actului normativ de către comercianți.

Sancțiunile disponibile pentru autoritățile însărcinate cu punerea în aplicare a legii în cazul unei încălcări a directivei variază în mod semnificativ de la un stat membru la altul — de la aplicarea unei amenzi administrative de 1500 EUR, la amenzi în valoare de peste 100 000 EUR sau amenzi întemeiate pe cifra anuală de afaceri a comerciantului, de exemplu până la 10 %51.

Anchetarea de către poliție și urmărirea penală

Având în vedere numărul mare de plângeri ale consumatorilor înregistrate de diverse organizații, sancțiunile prevăzute de legislațiile naționale în materie de protecție a consumatorilor nu par a fi suficient de eficiente pentru a descuraja anumiți comercianți care săvârșesc fraude52. Nu există o definiție a „fraudei” care să fie valabilă în întreaga Uniune Europeană și conform căreia aceasta să fie considerată infracțiune53; cu toate acestea, acest lucru nu pare să constituie o problemă, întrucât toate statele membre, în anumite condiții, califică frauda drept infracțiune în legea lor penală; această infracțiune acoperă, de regulă,

49 Aproape una din cinci reclamații provine de la consumatori care locuiesc în țările nordice (în special Suedia și Norvegia). Alți consumatori vizați provin din Germania, Belgia și Țările de Jos. A se vedea capitolul 3.3.2 din raportul final al CSES.
50 Peste 75 % din toate reclamațiile înregistrate între 2007 și 2013 se refereau la comercianți spanioli, urmată de 10 % din reclamații care au fost formulate împotriva comercianților cu sediul în Grecia și 5 % împotriva celor cu sediul în Malta.

51 Estonia — țara cu cel mai mic nivel al sancțiunilor — și-a schimbat legislația recent. Sancțiunea disponibilă este în prezent de 9 600 EUR, în loc de 640 EUR inițial. A se vedea capitolul 6.3 din raportul final al CSES
52 A se vedea capitolul 4.6 și tabelul 4.9 din raportul final al CSES: aproximativ 60 % din întreprinderile care au participat la sondaj consideră că directiva, deși asigură protecție substanțială pentru consumatori, nu este suficient de eficientă în ceea ce privește comercianții necinstiți, care, în mod intenționat, încalcă legislația în materie de protecție a consumatorilor.

53 Există, la nivelul UE, o definiție a fraudei în caz de fraudă îndreptată împotriva intereselor financiare ale Uniunii, care este acum inclusă în Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, din 26 iulie 1995. Această convenție va fi înlocuită de o directivă privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal, care este în prezent în curs de negociere în cadrul Parlamentului European și Consiliului (a se vedea COM(2012) 363 din 11 iulie 2012.

16

practicile care au obiectivul de a înșela consumatorii în mod intenționat și de a obține în mod ilegal bani de la aceștia, fără intenția de a furniza serviciul sau produsul cu caracteristicile promise. Prin urmare, nu există nicio indicație a vreunei necesități pentru o definiție la nivelul UE a fraudei, ci, mai degrabă, este nevoie de o aplicare mai ambițioasă a legislațiilor penale în acest domeniu. Statele membre ar trebui astfel să fie încurajate să promoveze o abordare mai activă în ceea ce privește cercetarea și urmărirea penală a practicilor frauduloase.54

În unele state membre, investigarea și urmărirea penală a comercianților care uzează de mijloace frauduloase pentru a înșela consumatorii nu pare să fie o prioritate. Atunci când se evaluează gravitatea unui astfel de comportament, trebuie avută în vedere întreaga amploare a faptei penale (care include și spălarea de bani) și posibila implicare a organizațiilor criminale.

Asociațiile de consumatori și asociațiile profesionale au fost foarte active în ceea ce privește asistența oferită autorităților însărcinate cu aplicarea legii în anchetarea și urmărirea în justiție a comportamentelor frauduloase ale societăților. Ca urmare a unei astfel de asistențe, au putut fi construite cu succes o serie de acțiuni penale împotriva comercianților care foloseau practici frauduloase.55

Dimensiunea transfrontalieră a unor astfel de practici frauduloase și eficacitatea măsurilor luate de către autoritățile însărcinate cu aplicarea legii (poliție, parchete, instanțe) depind în mare măsură de buna funcționare a cooperării în materie penală instituită între autoritățile competente ale statelor membre. Instrumentele UE existente pentru cooperarea în materie penală furnizează un cadru juridic cuprinzător în acest scop. Directiva 2014/41/EU privind ordinul european de anchetă în materie penală va permite autorităților judiciare să colecteze mai ușor probe dintr-un alt stat membru al UE în cursul unei anchete.56 Măsurile de anchetă care intră sub incidența acestei directive includ, de exemplu, interogarea martorilor, obținerea de informații sau probe aflate deja în posesia autorității executante și (cu garanții suplimentare) interceptarea mijloacelor de telecomunicații, obținerea de informații, precum și monitorizarea conturilor bancare. În ceea ce privește faza de urmărire penală, mandatul european de arestare (instituit prin Decizia-cadru 2002/584/JHA a Consiliului) este un instrument foarte eficace pentru a urmări arestarea și predarea ulterioară a unei persoane căutate, în scopul urmăririi penale a acesteia sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate.

Refuzul la plata cu cardul de credit sau de debit ca măsură de reparare

54 Eficacitatea unor astfel de măsuri poate fi demonstrată printr-un exemplu: a fost înregistrată o scădere semnificativă a numărului de reclamații introduse la Centrul Suedez al Consumatorilor în 2013. Această scădere a coincis cu cele două mari operațiuni ale poliției întreprinse în 2013 împotriva comercianților necinstiți din sectorul de vacanță din Spania (principala destinație de vacanță a consumatorilor suedezi). Ca urmare, 18 societăți au fost închise în Spania.

55 Mindtimeshare, o asociație înregistrată în Spania, care reprezintă interesele titularilor drepturilor de folosință a bunurilor pe durată limitată care au fost victime ale fraudei, a fost foarte activă în asistarea autorităților publice în luarea de măsuri împotriva societăților fără scrupule. Rezultatul a fost că 18 societăți cu sediul în Spania au fost închise în 2013. În Franța, asociația consumatorilor APAF-VTP este foarte activă și a contribuit la condamnarea comercianților frauduloși, de exemplu, cazul Hakim Bouri, 9 ianuarie 2014, și cazul Christine Dricot, 24 ianuarie 2014 (raportul final al CSES, capitolul 6.5, pagina 83).

56 Această directivă trebuie să fie transpusă de statele membre până la 22 mai 2017. 17

Posibilitățile de refuz la plată oferite de furnizorii de mijloace de plată au fost identificate ca fiind unele dintre cele mai eficiente modalități de a obține o reparare pe termen scurt atunci când a fost încălcată Directiva 2008/122/CE privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată. Este vorba de un proces care permite consumatorilor să solicite furnizorului lor de carduri de credit sau de debit să anuleze o tranzacție cu cardul, în cazul în care există o problemă cu produsul sau serviciul achiziționat, în special dacă poate fi dovedită o activitate ilegală. Studiile au arătat că această măsură a fost folosită cu succes pentru a asigura o formă de reparare pentru consumatorii cărora li s-a solicitat să facă o plată în avans și cărora, ulterior, li s-a refuzat să își exercite dreptul de denunțare unilaterală. Directiva 2007/64/CE privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (Directiva privind serviciile de plată)57 și Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori (CCD)58 constituie temeiurile juridice principale în cazul solicitării unui refuz la plată. În ceea ce privește refuzul la plată pentru neconformitatea bunurilor sau serviciilor, se aplică articolul 1559 din Directiva 2008/48/CE, care acoperă și ipoteza refuzului la plată în cazul cardurilor de credit. Cu toate acestea, achizițiile în care sunt utilizate carduri de debit pot să beneficieze de protecție din partea legislației naționale60 sau a normelor de funcționare a societăților emitente de carduri. Autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor și centrele europene ale consumatorilor ar trebui, după caz, să consilieze consumatorii să solicite băncilor refuz la plată cât mai repede posibil, având în vedere faptul că pot fi aplicabile termene limită în materie.61

11. CONCLUZII

Pe baza constatărilor de mai sus, Comisia a ajuns la următoarele concluzii privind aplicarea dispozițiilor directivei:

• În ceea ce privește aspectele legate de contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, de contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, precum și de contractele de revânzare sau de schimb care intră în domeniul acesteia de aplicare, Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată pare a fi, în general, un instrument util pentru protecția consumatorilor în acest sector specific de vacanță.

57 Directiva 2007/64/CE prevede un temei juridic pentru refuzul la plată în cazul utilizării neautorizate a cardurilor
58 Directiva 2008/48/CE prevede un temei juridic pentru refuzul la plată în cazul neconformității bunurilor sau serviciilor.

59 Articolul 15-1. În cazul în care consumatorul și-a exercitat un drept de retragere bazat pe dreptul comunitar dintr-un contract de furnizare de bunuri sau servicii, acesta nu mai are obligații în temeiul unui contract de credit legat.
2. În cazul în care bunurile sau serviciile care fac obiectul unui contract de credit legat nu sunt furnizate, sau sunt furnizate numai în parte, sau nu sunt conforme cu contractul de furnizare, consumatorul are dreptul de a se îndrepta împotriva creditorului în cazul în care consumatorul s-a îndreptat împotriva furnizorului, dar nu a reușit să obțină satisfacerea pretențiilor la care are dreptul în conformitate cu legislația sau cu contractul de furnizare a bunurilor sau serviciilor. Statele membre au obligația de a determina măsura și condițiile în care se poate exercita dreptul la despăgubiri.

60 De exemplu, în Danemarca sau Portugalia
61 A se vedea raportul ECC-Net detaliat privind refuzul la plată în UE/SEE:

http://ec.europa.eu/consumers/ecc/docs/chargeback_report_en.pdf. 18

  • Cu privire la aspectele care nu se încadrează în domeniul de aplicare al directivei (cum ar fi rezilierea contractelor), există în continuare probleme. Cu toate acestea, analiza arată că aceste aspecte pot fi rezolvate cu succes prin intervenții punctuale la nivel național, prin măsuri de autoreglementare eficientă și printr-o mai bună punere în aplicare a altor instrumente legislative pertinente ale UE privind protecția consumatorilor. 
  • Cu toate acestea, o atenție specială trebuie să fie acordată mecanismelor juridice și practicilor menite să eludeze directiva. Directiva privind drepturile consumatorilor, Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și Directiva privind practicile comerciale neloiale pot contribui la rezolvarea acestor eludări. Orientările revizuite pentru Directiva privind practicile comerciale neloiale rezolvă, printre altele, interacțiunea dintre aceasta și Directiva privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată62. 
  • În acest moment, se pare că nu există necesitatea modificării domeniului de aplicare sau a dispozițiilor directivei. 
  • Pentru a face ca directiva să fie mai eficientă, este necesar să se încurajeze autoritățile naționale însărcinate cu aplicarea legii să se concentreze pe anumite practici comerciale și pe anumiți comercianți. Acest lucru este valabil, în special, pentru Spania, care este implicată în jumătate dintre reclamațiile raportate la centrele europene ale consumatorilor de pe întreg teritoriul Uniunii, din Islanda și din Norvegia. 
  • În cazul în care un comportament se încadreaza în faptele sancționate de legea penală, autoritățile însărcinate cu aplicarea legii ar trebui să fie informate rapid în vederea declanșării unor anchete penale. Dimensiunea transfrontalieră a practicilor frauduloase ar putea să fie soluționată mai eficient printr-o mai bună utilizare a măsurilor privind cooperarea în materie penală instituită între autoritățile însărcinate cu aplicarea legii din statele membre. Instrumentele UE existente pentru cooperarea în materie penală furnizează deja un cadru juridic cuprinzător în acest scop. 
  • Posibilele modalități alternative de abordare a problemelor existente, de exemplu, campaniile de sensibilizare, autoreglementarea și mecanismele alternative de soluționare a litigiilor ar putea avea, de asemenea, un impact pozitiv. În acest sens, centrele europene ale consumatorilor au pregătit pe siteurile lor web o secțiune dedicată sfaturilor pentru consumatori, care va fi lansată în curând63. 
  • Caracterul mai cuprinzător al strategiilor întreprinse de autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor ar putea să crească gradul de sensibilizare a consumatorilor, astfel încât să asigure o informare mai bună a cetățenilor lor în
    62 Documentul de orientare revizuit pentru Directiva privind practicile comerciale neloiale va fi publicat înainte de vara anului 2016 și va fi disponibil la adresa http://ec.europa.eu/consumers/consumer_rights/unfair- trade/unfair-practices/index_en.htm
    63 A se vedea capitolul 7 din prezentul raport, dedicat sensibilizării 

19

legătură cu potențialele fraude. Prevenirea este modalitatea cea mai eficientă de a proteja consumatorii. Cercetările arată că întreprinderile legitime lucrează intens la reputația lor și doresc să fie văzute ca respectând regimul de reglementare al UE. Asociațiile care reprezintă aceste întreprinderi și clienții lor concep coduri de conduită, instituie mecanisme alternative de soluționare a litigiilor și cooperează cu autoritățile însărcinate cu aplicarea legii atunci când identifică comercianți care săvârșesc fraude în acest sector al produselor de vacanță.

  • Comisia a luat măsurile necesare în temeiul articolul258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazurile în care un stat membru nu își respectă obligațiile de transpunere. De asemenea, Comisia își va exercita competențele prevăzute la acest articol în cazul în care un stat membru nu își îndeplinește obligațiile de punere în aplicare a normelor. Din acest motiv, serviciile Comisiei au inițiat un dialog cu Spania în ceea ce privește punerea în aplicare corectă a directivei. 
  • Comisia va încuraja în continuare statele membre, acolo unde este cazul, să își intensifice măsurile de punere în aplicare, inclusiv prin intermediul Rețelei de cooperare pentru protecția consumatorilor,64 și să se asigure că dispozițiile directivei sunt respectate în toate statele membre. Vor fi luate în considerare măsuri suplimentare, cum ar fi ateliere pe teme specifice cu principalele părți interesate. În cazul în care se consideră adecvat, având în vedere amploarea și impactul activităților care sunt întreprinse la nivel național ca urmare a acestui raport, o evaluare suplimentară privind stadiul general de aplicare a directivei ar putea fi emis în termen de trei ani. 

64 Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (JO 2004, L 364, p. 1).

20

Sursa: Portalul legislativ european

Postat in data: 21 sept., 2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 9 = 18