„Bună ziua. Am o întrebare. Ieri, duminica seara, am făcut o solicitare la Hora Credit pentru un împrumut de 300 RON. M-am trezit cu o linie de credit aprobata de 2000 de lei.
Astăzi am sunat la ei sa o închid – nu aveam nevoie de linie de credit și mi-au spus ca o pot închide dacă plătesc dobânda 80 de Ron – bani în plus fata de cei 2000 de Ron.
A se menționa ca banii respectivi nici nu au intrat măcar încă în contul meu și de pe o zi pe alta am de returnat 80 de Ron în plus ca să închid linia. E legal??”
Raspuns
Stimate domn,
Este ilegal ca Hora Credit sa va ceara dobanda pentru linia de credit, daca dumneavoastra ati cerut inchiderea acesteia, pentru ca nu ati solicitat-o, ci ati dorit un simplu credit.
Conform legii (OUG 50/2010), aveti dreptul sa renuntati la credit (dreptul la retragere), intr-un termen de 14 zile, fara sa dati explicatii si fara costuri, chiar daca ati semnat contractul.
Hora Credit nu are dreptul sa va ceara o dobanda, daca banii nu v-au ajuns in cont (nu au fost trasi).
Conform legii, aveti obligatia „de a-i plăti creditorului creditul sau partea de credit trasă şi dobânda aferentă de la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost trasă până la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost rambursată.”
Numai ca dumneavoastra nu ati primit creditul, nu l-ati tras, cum se spune in jargon financiar.
Mai mult, poate fi considerata o practica abuziva daca Hora Credit v-a aprobat o linie de credit, in timp ce dumneavoastra ati cerut un simplu credit.
Iata prevederile din OUG 50/2010 privind Dreptul de retragere:
Dreptul de retragere
Art. 58. – (1) Consumatorul are la dispoziţie un termen de 14 zile calendaristice în care se poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive.
(2) Termenul de retragere începe să curgă de la una din următoarele date:
a) data încheierii contractului de credit;
b) data la care consumatorului îi sunt aduse la cunoştinţă clauzele, condiţiile contractuale şi informaţiile potrivit prevederilor art. 33 – 49, în cazul în care ziua respectivă este ulterioară celei la care se face referire la lit. a).Art. 59. – (1) În cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de retragere, acesta are următoarele obligaţii:
a) de a-l notifica pe creditor pe baza informaţiilor oferite de acesta potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) lit. q), pentru ca exercitarea acestui drept să îşi producă efectele înainte de expirarea termenului de retragere;
b) de a-i plăti creditorului creditul sau partea de credit trasă şi dobânda aferentă de la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost trasă până la data la care creditul sau partea respectivă din credit a fost rambursată; dobânda se calculează pe baza ratei dobânzii convenite.(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) lit. a):
a) se face pe hârtie sau pe alt suport durabil aflat la îndemâna creditorului şi accesibil acestuia;
b) este transmisă prin mijloace admise legal, care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia;
c) este expediată înainte de expirarea termenului.(3) Exercitarea dreptului de retragere îşi produce efectul de la data expedierii notificării de către consumator.
(4) Achitarea către creditor a creditului sau a părţii de credit trasă şi a dobânzii potrivit prevederilor alin. (1) lit. b) se efectuează fără nicio întârziere nejustificată şi nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la expedierea notificării de retragere către creditor.
Art. 60. – Creditorul nu este îndreptăţit la nicio altă compensaţie din partea consumatorului în cazul retragerii, cu excepţia compensaţiei pentru orice taxe nerambursabile plătite de către creditor administraţiei publice.
Vezi aici prevederile OUG 50 din 2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Asadar, va sfatuiesc sa trimiteti o reclamatie la Hora Credit, prin email la adresa: info@horacredit.ro sau la telefoanele +40 318 10 10 72 și +40 318 18 18 18, in care sa le cereti sa va anuleze contractul de credit, fara sa platiti dobanda, dat fiind ca dumneavoastra nu ati solicitat o linie de credit.
Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatia trimisa la Hora Credit.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899



Bună ziua și eu am făcut un împrumut de 500 de romi, le am plătit cu tot cu dobânda, și am solicitat și prin email și prin telefon închiderea contului, ei mi au răspuns ca se va închide fără nici o problema în maxim 1 săptămână, dar linia de credit a rămas deschisa, ei au confirmat ca va rămâne asa pana se va închide contul, iar dacă eu nu mai solicit împrumutul de la ei nu mi se va percepe nici o dobânda. Din ce înțeleg eu ei nu vor sa mi închidă nici cum contul ce pot sa fac în legătură cu problema respective deoarece nu vreau sa ma trezesc ca ei vor spune ca am sustras banii deși nu am făcut acest lucru
Hora Credit trebuie să vă închidă contul de credit, dacă ați cerut acest lucru, iar datoria este plătită.
Într-adevăr, nu se plătește dobândă dacă nu ați retras bani din linia de credit, însă dacă ați solicitat închiderea acestuia, Hora Credit trebuie să vă închidă linia de credit.
Sfatul meu este să faceți o reclamație la Protecța Consumatorilor (ANPC), dacă Hora Credit nu vrea să vă închidă contul.
Vă rogă să reveniți cu răspunsul primit de la Hora Credit sau de la ANPC, pentru a vă ajuta să rezolvați problema.
Va mulțumesc mult pentru răspuns. Am rezolvat azi cu ei. Am găsit răspunsul dvs la un caz asemănător și le-am citat niște articole de lege pe care le-ați menționat. M-au notificat în scris ca au închis linia.
Va mulțumesc pt ajutor (ei și toți cei care au avut cazuri asemănătoare)
Cu placere. Va rog sa reveniti la mine daca veti avea probleme cu bancile.