Educatie financiara

Stimata doamna,

Daca ati platit anticipat, inainte de termen, toata datoria la Credius, adica valoarea creditului plus dobanda, Credius este obligat de lege sa va inchida creditul, nu are niciun drept sa va puna poprire.

Rambursarea anticipata a creditului si inchiderea lui este un drept legal al dumneavoastra, conferit de OUG 50/2010 privind contractele de credit.

Articolul 66 din OUG 50/2010 prevede urmatoarele:

„(1) Consumatorul are dreptul, în orice moment, să se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda și costurile aferente perioadei dintre data rambursării anticipate și data prevăzută pentru încetarea contractului de credit.
(2) Dreptul consumatorului de a rambursa anticipat nu poate fi condiționat de plata unei anumite sume minime sau de un anumit număr de rate.”

Asadar, iata care sunt drepturile dumneavoastra legale:

  1. Aveti dreptul sa achitati anticipat creditul, pentru a scapa (a va elibera) de el;
  2. Rambursarea anticipata poate fi facuta indiferent de numarul de rate al creditului.

Intr-adevar, Credius are niste dobanzi foarte ridicate la credite.

Conform informatiilor publicate de Credius, Dobanda Anuala Efectiva (DAE), costul total al unui credit de nevoi personale de la Credius este intre 48% si 552%. 

Comparativ, DAE la un credit bancar este in jurul a 10%, asadar intre 5 si 50 de ori mai mica decat la Credius.

In consecinta, ceea ce trebuie sa faceti este sa trimiteti la Credius o reclamatie, prin e-mail, la adresa: salut@credius.ro, in care sa cereti inchiderea creditului, conform drepturilor legale mentionate mai sus, precum si anularea popririi. (vezi foto)

In acelasi timp, va sfatuiesc sa luati legatura si cu CSALB, pe site-ul csalb.ro, o institutie care va poate ajuta, gratis si rapid, sa solutionati in mod amiabil problema cu Credius.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatie primit de la Credius, precum si cu raspunsul de la CSALB.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Conturile deschide la Banca Transilvania pot fi închise doar într-o agenție BT, asadar nu exista optiunea de a inchide un cont online, din aplicatiile de internet banking sau mobile banking (Neo, BT24, BT Pay).

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu Banca Transilvania.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimata doamna,

Aplicatia mobila CEC Bank Mobile Banking a avut probleme de functionare in ziua de 11 noiembrie 2022, dar si ulterior, conform informatiilor publicate de banca, pe Facebook.

Banca spune ca problemele au fost remediate in cursul aceleaisi zi, insa aceasta a avut dificultati de functionare si ulterior, conform plangerilor clientilor.

Aplicatia CEC Bank Mobile Banking a fost actualizata in 31 octombrie, ultima versiune fiind 3.4.0, cand au fost rezolvate probleme minore de functionare si a fost adaugata o noua functie, prin care se pot inchide conturile in valuta.

Asadar, sfatul meu este sa verificati daca aveti aplicatia actualizata la ultima versiune.

Va rog sa reveniti la mine, pentru a-mi spune daca puteti accesa in prezent aplicatia CEC Bank Mobile Banking.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Banii de la Revolut ar trebui sa ajunga in cursul zilei de astazi in contul ING.

Ar trebui sa va ingrijorati incepand de maine, daca banii nu ajung astazi.

Durata transferului depinde de moneda in care a fost efectuat si de tipul transferului.

Astfel, transferurile in lei, intre doua conturi in lei (Revolut-ING), dureaza maxim doua zile, in functie de ora la care au fost facute. Daca au fost facute in prima parte a zilei, banii ajung la cealalta banca in aceeasi zi.

Daca plata s-a facut spre finalul zilei, banii ajung a doua zi.

Daca transferul este in euro, de tip SEPA, atunci banii ajung a doua zi cel tarziu in contul in euro al altei banci, din Romania sau din oricare alta tara europeana membra UE.

In cazul transferurilor internationale in ale valute, precum GBP (lire sterline), dolari americani (USD), durata transferului este mai mare, intrucat se proceseaza prin sistemul SWIFT.

Conform informatiilor publicate de Revolut, durata acestor transferuri internationale prin SWIFT este de pana la 5 zile.

Iata ce spune Revolut:

„Transferurile SEPA pot dura până la 2 zile lucrătoare.

Transferurile SWIFT durează, de obicei, până la 5 zile lucrătoare.

Transfer în EUR către un cont bancar din SEPA:

De obicei, durează câteva secunde, dar pot dura până la 2 zile lucrătoare dacă banca beneficiarului nu acceptă plăți instantanee. Pentru acest tip de transfer, va fi folosit contul tău local în EUR.

Transferuri internaționale:

În cazul transferurilor internaționale prin rețeaua SWIFT, de obicei durează până la 5 zile lucrătoare să ajungă banii în contul destinatarului. Sigur, pot exista și cazuri excepționale în care un transfer bancar poate dura puțin mai mult decât de obicei. Cauzele pot include băncile care nu procesează plăți în weekend și sărbători legale, un timp mai lung necesar pentru creditarea fondurilor, date de transfer incorecte sau verificări legale efectuate de banca destinatară.”

Va rog sa reveniti la mine daca sunt probleme cu transferul bancar de la Revolut la ING.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimata doamna,

Da, puteti diminua perioada de rambursare a creditului stabilita in momentul semnarii contractului, daca achitati in avans mai multe rate lunare.

Scaderea duratei de creditare o puteti face din aplicatia Home Bank a ING, conform informatiilor publicate de banca:

„Când rambursezi creditul ING Personal sau ING Ipotecar în avans, poți să scazi și durata lui, direct din Home’Bank. Intră în Portofoliu, apasă butonul Rambursează, completează suma și alege opțiunea Reducere perioadă, apoi semnează tranzacția cu parola și gata. Creditul rămas de rambursat se va termina mai repede.”

ING Bank

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu ING Bank.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

In topul bancilor cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-7 ani la un credit imobiliar/ipotecar, pentru cumpararea sau construirea unei locuinte, se gasesc BRD, ING, BT si First Bank, conform clasamentului realizat de Bancherul.ro, pe baza datelor din site-ul de specialitate, Calculatordecredite.ro.

Topul a luat in calcul doar dobanzile standard, nu cele valabile in anumite conditii, precum incasarea salariului in contul bancii sau semnarea unei asigurari de viata.

Cea mai mica dobanda fixa la un credit pentru casa se afla la First Bank: 7,08%, pe o perioada de 5 ani. Ulterior, dobanda este variabila, formata din marja fixa a bancii, de 3,45%, plus indicele IRCC, in prezent 4,06%, in total 7,51%. Dobanda variabila este mai mare decat la alte banci, astfel ca First Bank este doar pe locul 4 in top, din aceasta cauza.

Primul loc, cu cea mai mica DAE (Dobanda Anuala Efectiva), este detinut de BRD, cu creditul imobiliar cu dobanda fixa pe 3 ani, de 7,19%, ulterior dobanda variabila fiind 7,49%.

Al doilea cel mai ieftin credit ipotecar cu dobanda mixta (fixa si variabila) este al ING: dobanda fixa de 7,89%, fixa timp de 7 ani, urmata de o dobanda variabila de 6,85%, a doua cea mai mica din top, dupa ce a CEC Bank, cu 6,56%.

CEC Bank are cea mai mica dobanda variabila (marja fixa de 2,5% plus IRCC), insa dobanda fixa pe 5 ani este mult mai mare: 10%, astfel ca banca este abia pe locul 10 in topul bancilor.

Podiumul celor mai ieftine credite ipotecare cu dobanda fixa in prima perioada este incheiat de BT (Banca Transilvania), cu 7,9% in primii 5 ani, ulterior 7,41%.

O singura banca, BRD, are un credit cu dobanda fixa pe toata perioada de creditare, de 10,14% pe an.

OTP Bank are cele mai mari dobanzi la un credit ipotecar: 10,39%, aceeasi valoare fiind valabila atat pentru dobanda fixa pe 5 ani, cat si ulterior, variabila, din cauza unei marje fixe ridicate, de 5,93%, la care se adauga IRCC.

DAE medie a celor 12 credite din oferta celor 9 banci romanesti care ofera astfel de credite ipotecare cu dobanda fixa este 8,81% pe an. Comparativ, in luna iunie, DAE medie era 7,02%, pentru aceleasi tipuri de credite.

De atunci, Unicredit a renuntat la creditul imobiliar cu dobanda fixa in primii cinci ani, in oferta din prezent fiind doar creditul cu dobanda variabila.

Garanti BBVA, in schimb, a introdus in oferta creditul cu dobanda fixa in primii 5 ani, disponibil insa doar pentru cei care-i incaseaza salariul intr-un cont al bancii.

Si Patria Bank acorda creditul cu dobanda fixa in primii cinci ani doar celor care-si incaseaza venitul intr-un cont al bancii.

Stimate domn,

Un transfer instant se face exact la fel ca un transfer normal, in plus trebuie sa selectati optiunea „instant” in aplicatia din care faceti transferul.

Platile instant se proceseaza in cateva secunde si non-stop, inclusiv sambata si duminica, ceea cea inseamna ca banii ajung imediat in contul Raiffeisen.

Comisionul pentru o plata instant la BRD este acelasi ca la platile interbancare standard: 3,5 lei pentru fiecare plata. La unele banci, precum Libra Bank, platile instant sunt gratuite.

Comisionul de incasare a banilor printr-un transfer interbancar este 4 lei, la BRD.

Alte banci la care se pot face plati instant sunt: Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, Raiffeisen Bank, Libra Bank, Patria Bank si Vista Bank.

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu plata instant la BRD.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Executarea silita se poate face atat prin poprirea salariului si pensiei, cat si prin vanzarea bunurilor pe care se pune sechestru, inclusiv a masinii, insa depinde de sumele datorate. Mai exact, daca valoarea datoriilor este mai mica decat pretul masinii, atunci nu se justifica sechestrul pe masina.

Iata ce spune Codul de Procedura Civila, la articolul 629 (Veniturile si bunurile supuse executarii):

„Veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executarii silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile si numai in masura necesara pentru realizarea drepturilor creditorilor.”

Asadar, se poate pune sechestru pe locuinta, masina sau alte bunuri personale, daca datoria se poate recupera doar prin vanzarea acestora, nefiind suficienta poprirea salariului.

Pe de alta parte, trebuie sa stiti ca legea va mai confera si dreptul de a va intelege cu creditorul (banca, IFN-ul sau cui datorati bani) cu privire la modalitatea de executare silita, astfel incat sa vi se puna doar poprire pe salariu/pensie sau doar prin vanzarea bunurilor.

Iata ce mai spune Codul de Procedura Civila:

„Articolul 630 Intelegeri privind efectuarea executarii

In tot cursul executarii silite, sub supravegherea executorului judecatoresc, creditorul si debitorul pot conveni ca aceasta sa se efectueze, in total sau in parte, numai asupra veniturilor banesti sau altor bunuri ale debitorului, ca vanzarea bunurilor supuse urmaririi sa se faca prin buna invoiala sau ca plata obligatiei sa se faca in alt mod admis de lege.”

Sfatul meu este sa luati legatura atat cu executorul judecatoresc cat si cu creditorul, carora sa le expuneti aceste prevederi legale si drepturile pe care le aveti, in vederea ajungerii la o solutie de rezolvare a problemei.

Va rog sa reveniti la mine daca doriti explicatii suplimentare sau daca aveti nevoie de ajutorul meu in cazul sechestrului pe masina.

Cu stima,

Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Iata procedura de activare a aplicatiei de mobile banking BT 24 a Bancii Transilvania, conform informatiilor publicate de banca:

În primul rând, e nevoie să descarci gratuit app-ul din App Store sau Google Play pe telefonul pe care vrei să-l activezi. 

Apoi, activează aplicația din BT24 Internet Banking. Pentru activare, intră din browser pe BT24 Internet Banking.

❶⠀Simplu, cu „ID-ul tău de logare”și „Parola ta” primite în unitate sau cele pe care le folosești deja pentru logarea în BT24 Internet Banking.

Inserare ID logare și parolă - BT24 Internet Banking

❷⠀Adaugi codul primit prin SMS. De siguranță, vezi ca primele două cifre să fie identice. 😉

Adăugare cod primit prin SMS - BT24 Internet Banking

❸⠀Dacă e prima logare în BT24 Internet Banking e nevoie să-ți setezi o parolă nouă*.


❹⠀Acesează apoi meniul: „Mobile Banking” după care „Activare aplicație Mobile Banking”.

❺⠀Semnezi cu codul primit prin SMS, pentru a trece la pasul următor.

Semnare cod SMS - BT24 Internet Banking

❻⠀Primești un cod BT 24 de activare și un cod SMS pe telefonul mobil pentru activare.

Primire cod activare - BT24 Internet Banking

❼⠀Deschizi aplicația BT24 Mobile Banking și apeși: „Activare”.

Accesare opțiune „Activare” - BT24 Internet Mobile

❽⠀Introduci codul BT24 de activare primit din Internet Banking și codul recepționat prin SMS.

Inserare cod activare aplicație - BT24 Internet Mobile

❾⠀În ultimul pas îți setezi o nouă parolă și o confirmi. 

Setare parolă personalizată - BT24 Internet Mobile


*Reguli pentru parola nouă:

➤⠀Nu poți folosi spații

➤⠀Parola trebuie să aibă minimum 4, maximum 32 de caractere alfanumerice

➤⠀Trebuie să conțină obligatoriu un caracter special. Caracterele speciale permise sunt:  $@!().%[]_;*#?&-‘:~^+= „,/<>\{|}

Stimate domn,

Pentru rezolvarea problemei cu incasarea valutei in cont de pe anumite platforme, trebuie sa faceti o reclamatie la banca, in vederea urgentarii procesarii acestor tipuri de tranzactii.

Puteti face reclamatia prin e-mail, la adresa: centrala@raiffeisen.ro, sau completati formularul de pe site-ul bancii, la acest link: reclamatii Persoane Fizice.

Vedeti procedura Raiffeisen de solutionare a reclamatiilor in acest articol.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatie primit de la Raiffeisen.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Iata procedura de transmitere si solutionare a reclamatiilor, publicata de Raiffeisen Bank:

Informatii privind rezolvarea sesizarilor primite de Raiffeisen Bank

Pentru depunerea unei sesizari, ne puteti contacta in urmatoarele modalitati:

Call Center:
*2000 (nr. de telefon)
Operatorii nostri sunt la dispozitia dumneavoastra, de luni pana vineri, 8:00 – 22:00, si sambata, 9:00 – 17:30.

E-mail:
Aveti posibilitatea de a ne scrie la adresa centrala@raiffeisen.ro

Formular site:
Aveti posibilitatea de a ne scrie pe site-ul bancii www.raiffeisen.ro la urmatoarele adrese: Persoane Fizice, Persoane Juridice

Raiffeisen Online:
Prin intermediul serviciului de internet banking – Raiffeisen Online, ne puteti transmite mesaje securizate.

Agentii:
Va asteptam in cea mai apropiata agentie pentru a gasi impreuna solutii, de multe ori, pe loc.

Posta:
Ne puteti detalia situatia intampinata intr-o scrisoare expediata la adresa: Raiffeisen Bank SA, Directia Dezvoltare Vanzari si Service, Adresa: Sky Tower, Calea Floreasca nr. 246C, cod postal 014476, Bucuresti.

In acest caz, va rugam sa tineti cont ca timpul de raspuns se va prelungi cu timpul aferent parcursului postal.

Pentru a rezolva sesizarea pe care ne-o adresati, va rugam sa ne puneti la dispozitie:
– descrierea aspectelor pe care doriti sa le semnalati;
– numele / denumirea, CNP-ul / CUI-ul, numarul de telefon, adresa de e-mail si adresa de corespondenta;
–  orice documente sau alte informatii relevante;
–  ce anume ati dori sa facem pentru a ne imbunatati serviciile pe care vi le oferim.

Pentru asigurarea unei comunicari transparente:

Veti primi prin SMS un numar de inregistrare pentru sesizarea dumneavoastra (pe numarul de telefon mobil inregistrat in evidentele bancii), ca sa aveti acces rapid la stadiul sau parcursul acesteia atunci cand doriti sa ne contactati.

Pentru informatii referitoare la stadiul unei sesizari, ne puteti contacta la numarul de telefon *2000 (Call Center) sau in unitatile Raiffeisen Bank.

Referitor la timpul de raspuns

Cu toate ca intentia noastra este sa iti raspundem cat mai repede posibil, sunt aspecte, in anumite situatii exceptionale (de exemplu corespondenta cu partenerii bancii, obtinerea unor documente arhivate, investigatii / operatiuni complexe etc.), care pot prelungi timpul necesar pentru verificari si remediere.

Astfel, termenul maxim in care iti putem oferi un raspuns pentru reclamatia ta este:

  • 15 zile lucratoare, pentru reclamatiile referitoare la plati, cu posibilitatea de prelungire cu inca 20 de zile lucratoare pentru situatii exceptionale cum sunt cele enumerate mai sus;
  • o luna, pentru reclamatiile referitoare la aspecte privind protectia datelor tale personale, cu posibilitatea de prelungire pana la 3 luni pentru situatii exceptionale,
  • 30 de zile, pentru celelalte tipuri de reclamatii, cu posibilitatea de prelungire pana la 45 de zile pentru situatii exceptionale.

Daca analiza reclamatiei se prelungeste, te vom informa cu privire la acest aspect. Dupa finalizarea analizei aspectelor sesizate, iti vom prezenta concluziile noastre finale cu clarificari privind situatia semnalata si eventualele demersuri pentru remediere.

Modalitatea de transmitere a raspunsului:

Dupa finalizarea analizei aspectelor sesizate, va vom prezenta concluziile noastre finale cu clarificari privind situatia semnalata si eventualele demersuri pentru remediere. Raspunsul va fi exprimat intr-un limbaj simplu si usor de inteles.

Raspunsul va va fi transmis prin modalitatea de expediere pentru care ati optat, daca mesajul poate fi oferit, conform cerintelor autoritatilor cu atributii de control, integral si cu claritate in modalitatea respectiva.

Atunci cand concluzia finala nu raspunde pe deplin solicitarii dumneavoastra, raspunsul va va fi oferit in scris sau prin apel inregistrat. In cadrul acestui raspuns se furnizeaza explicatii complete privind pozitia bancii si referiri la optiunea dumneavoastra de a va adresa autoritatilor competente sau altor autoritati abilitate de lege.

Dreptul dumneavoastra de a solicita clarificari:

Daca nu sunteti multumit de solutia oferita pentru sesizarea dumneavoastra, aveti posibilitatea de a escalada situatia catre institutiile cu atributii de mediere si control privind activitatea financiar bancara, respectiv:

– Centrul de solutionare alternativa a litigiilor din domeniul bancar (CSALB) – Bucuresti, Str Sevastopol 24, et 2, sector 1, www.csalb.ro, tel: 021.9414, e-mail: office@csalb.ro

– Entitatea de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul financiar nonbancar (denumita SAL- FIN), entitate infiintata de A.S.F., cu sediul in Bucuresti, Splaiul Independentei nr. 15, sector 5, cod postal 050092, office@salfin.ro, care are misiunea de a organiza si solutiona litigiile dintre consumatori si comercianti prin proceduri numite SAL. Procedurile SAL pot fi gasite pe site-ul internet www.salfin.ro. Pentru a solutiona un litigiu prin aplicarea procedurii SAL, consumatorul trebuie sa îsi exprime aceasta optiune în mod voluntar si sa se adreseze SAL-FIN în scris, direct la sediul SAL-FIN, prin posta sau prin mijloace electronice de comunicare. De asemenea, Clientul trebuie sa faca dovada ca, in prealabil, a incercat sa solutioneze litigiul direct cu Banca. Procedurile administrate si organizate de catre SAL-FIN nu aduc atingere altor cai de solutionare a litigiilor prevazute de lege.

– Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) – Bucuresti, Bulevardul Aviatorilor nr. 72, sector 1, www.anpc.ro, tel: 021.9551, e-mail: office@anpc.ro

– Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) – Bucuresti, B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, sector 1, cod postal 010336, www.dataprotection.ro, tel: 0318.059.211, e-mail: anspdcp@dataprotection.ro

– Banca Nationala a Romaniei (BNR) – Bucuresti, Strada Lipscani nr. 25, sector 3, cod postal 030031, www.bnro.ro, tel: 021 313 04 10, e-mail: info@bnro.ro

Sursa: Raiffeisen.ro

Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare de cateva luni, conform reclamatiilor primite la Reclamatiibanci.ro si Bancherul.ro, si cum rezulta din recenziile de pe Google Play.

„Incerc sa activez aplicatia de 3 saptamani, am incercat prin ambele metode: am fost la banca si nu s a putut activa , aparea eroare tehnica , dar de asemenea, aceeasi eroare o primesc si in momentul in care incerc sa o activez singura cu fotografierea buletinului. Ma puteti ajuta va rog?” Vezi aici detalii

„Nu merge aplicatia you brd, e imposibil asa ceva, remediati problema. Din ce cauza nu merge aplicatia? De cateva luni am dezinstalat-o si am instalat-o din nou, am parcurs pasii dar degeaba, sa va fie rusine BRD ca noi platim pt aplicatie.” Vezi aici detalii

„Cum pot sa instalez aplicația YouBRD pe un alt telefon, pentru că nu se poate finaliza actualizarea datelor. Îmi cere de doua ori fotografia cărții de identitate, prima data îmi permite, selfie îmi permite, completeaz datele, iar a doua oara nu mai este disponibil butonul de fotografiere. Rog suport pentru această problema.” Vezi aici detalii

Ultimele recenzii de pe Google Play:

Noroc ca BRD nu e banca principala, altfel as fi schimbat-o

„Foarte greu de parcurs procesul de activare, o mulțime de bug-uri, fotografia cartii de identitate se face greu, nu există nicio opțiune de a reface fotografia sau de a reveni pentru a schimba lucrurile. Am încercat să-l activez pe iPad și procesul a fost mult mai ușor. 

În general, o experiență dezamăgitoare, am sentimentul că această versiune nu a trecut printr-o testare adecvată înainte de implementare. Mă bucur că aceasta nu este aplicația mea bancară principală, altfel mi-aș fi schimbat banca.”

Erori dupa erori, nu merita incercata

„Nici măcar nu merită sa o incerci. Aplicația este defectuoasă, se mișcă lent și asta nu este nici măcar partea cea mai rea. Nu-ți poți schimba telefonul, pentru că vei fi obligat să mergi la biroul lor pentru a activa aplicația pe noul tău dispozitiv, pentru că au uitat să investească în a face această aplicație bancară utilizabilă și, în schimb, primesti doar erori după erori.”

Se blocheaza 50% din timpul de utilizare

„Aplicația este plină de bug-uri. Se blocheaza în mod constant. 50% din timp după ce fac o plată și vreau să descarc OP se blochează. Alteori când vreau să transfer bani, scrie contul curent/de economii indisponibil și nu pot plăti nimic. În fiecare lună, trebuie să merg la bancă pentru a obține extrasul de cont, care încă nu este implementat în aplicație. Am fost un prost când l-am ascultat pe angajatul băncii sa obțin noua aplicație, nu merită. Vechea aplicație funcționa bine.”

Aplicatia YOU BRD are un rating de 1,5 din 5 in App Store si 3 din 5 in Google Play.

YOU BRD a avut trei actualizari in ultima luna.

Stimate domn,

Pentru remedierea problemei cu aplicatiile BRD, va sfatuiesc sa recurgeti la doua solutii: verificati daca aveti aplicatiile actualizate la ultima versiune, iar daca nici asa nu se rezolva problema, incercati dezinstalarea si reinstalarea aplicatiilor.

Conform informatiilor publicate de BRD, exista o problema in functionarea aplicatiei YOU, motiv pentru care banca spune ca trebuie sa faceti cateva setari pentru ca aplicatia sa functioneze din nou.

Concret, daca aveti telefon iPhone (cu sistem de operare iOS), aplicația trebuie dezinstalată și reinstalată din Magazinul Apple (Apple Store).

Daca aveti alt tip de telefon (de regula Samsung), cu sistem de operare Android sau Huawei, trebuie sa stergeti datele vechi stocate in aplicatia YOU.

Iata informatiile publicate de BRD, pe site-ul bancii:

Nu mă pot înregistra în YOU, îmi apare mesajul de eroare ”YOU se oprește în continuu”

În cazul în care deții un telefon cu sistem de operare Android, trebuie să urmezi următorii pași:

  • apeși lung pictograma YOU de pe ecranul telefonului până apare un pop-up cu opțiunile: Selectare (Select Items), Eliminare (Remove), Dezinstalare (Uninstall) și Info (App Info);
  • Apeși (tap) pe iconita Info (App info);
  • Se va deschide fereastra Informații despre aplicație (App info) unde trebuie să apeși opțiunea stocare  (storage);
  • Apeși pe rând iconițele Golire (Clear data) și Golire cache (Clear cache).

Îți recomandăm să parcurgi și ghidul de Șterge Date și Cache, pentru exemplificare.

În cazul în care deții un telefon cu sistem de operare iOS, aplicația trebuie dezinstalată și reinstalată din Magazinul Apple (Apple Store).”

BRD

Este posibil ca aplicatia YOU BRD sa nu functioneze si din cauza faptului ca aceasta a fost actualizata cu o noua versiune, in data de 5 noiembrie 2022.

De aceea, sfatul meu este sa faceti actualizarea aplicatiei YOU BRD, in Google Play, daca aveti telefon cu Android, in Apple Store, daca aveti telefon iPhone sau in App Gallery, daca aveti telefon Huawei.

Daca aplicatia YOU BRD nu va functioneaza nici dupa aceste setari, solutia este sa faceti o reclamatie la BRD, in vederea solutionarii problemei.

Puteti face o reclamatie la BRD prin telefon (+4 021 302 6163 (apelabil din orice rețea) sau TelVerde 0800 802 208 (apelabil doar în rețeaua fixa Telekom România), prin e-mail, la adresa mybrdcontact@brd.ro, prin completarea unui formular de pe site-ul BRD.ro, la acest link, la orice agentie BRD sau printr-o scrisoare postala, la adresa: BRD – Groupe Société Générale, Direcția Calitate, Bd. Ion Mihalache nr. 1 – 7, Sector 1, cod poștal 011171, București.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatia trimisa la BRD, pentru a va ajuta sa rezolvati problema cu aplicatia YOU BRD si MYBRD.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimata doamna,

Aplicatia mobila CEC Bank Mobile Banking a avut probleme de functionare in ziua de 11 noiembrie 2022, conform informatiilor publicate de banca, pe Facebook.

Banca spune ca problemele au fost remediate in cursul aceleaisi zi, astfel ca aplicatia ar trebui in prezent sa functioneze.

Aplicatia CEC Bank Mobile Banking a fost actualizata in 31 octombrie, ultima versiune fiind 3.4.0, cand au fost rezolvate probleme minore de functionare si a fost adaugata o noua functie, prin care se pot inchide conturile in valuta.

Asadar, sfatul meu este sa verificati daca aveti aplicatia actualizata la ultima versiune.

Va rog sa reveniti la mine, pentru a-mi spune daca puteti accesa in prezent aplicatia CEC Bank Mobile Banking.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Intr-adevar, Credius are niste dobanzi foarte ridicate la credite.

Conform informatiilor publicate de Credius, Dobanda Anuala Efectiva (DAE), costul total al unui credit de nevoi personale de la Credius este intre 48% si 552%. 

Comparativ, DAE la un credit bancar este in jurul a 10%, asadar intre 5 si 50 de ori mai mica decat la Credius.

Telefonul de contact al Credius este 0319005, iar adresa de email: salut@credius.ro. (vezi foto)

De aceea, sfatul meu este sa trimiteti la Credius, prin e-mail, la adresa salut@credius.ro, o cerere de rambursare anticipata a creditului.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la cererea trimisa Credius.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Conform informatiilor publicate de BRD, exista o problema in functionarea aplicatiei YOU, motiv pentru care banca spune ca trebuie sa faceti cateva setari pentru ca aplicatia sa functioneze din nou.

Concret, daca aveti telefon iPhone (cu sistem de operare iOS), aplicația trebuie dezinstalată și reinstalată din Magazinul Apple (Apple Store).

Daca aveti alt tip de telefon (de regula Samsung), cu sistem de operare Android sau Huawei, trebuie sa stergeti datele vechi stocate in aplicatia YOU.

Iata informatiile publicate de BRD, pe site-ul bancii:

Nu mă pot înregistra în YOU, îmi apare mesajul de eroare ”YOU se oprește în continuu”

În cazul în care deții un telefon cu sistem de operare Android, trebuie să urmezi următorii pași:

  • apeși lung pictograma YOU de pe ecranul telefonului până apare un pop-up cu opțiunile: Selectare (Select Items), Eliminare (Remove), Dezinstalare (Uninstall) și Info (App Info);
  • Apeși (tap) pe iconita Info (App info);
  • Se va deschide fereastra Informații despre aplicație (App info) unde trebuie să apeși opțiunea stocare  (storage);
  • Apeși pe rând iconițele Golire (Clear data) și Golire cache (Clear cache).

Îți recomandăm să parcurgi și ghidul de Șterge Date și Cache, pentru exemplificare.

În cazul în care deții un telefon cu sistem de operare iOS, aplicația trebuie dezinstalată și reinstalată din Magazinul Apple (Apple Store).”

BRD

Este posibil ca aplicatia YOU BRD sa nu functioneze si din cauza faptului ca aceasta a fost actualizata cu o noua versiune, in data de 5 noiembrie 2022.

De aceea, sfatul meu este sa faceti actualizarea aplicatiei YOU BRD, in Google Play, daca aveti telefon cu Android, in Apple Store, daca aveti telefon iPhone sau in App Gallery, daca aveti telefon Huawei.

Daca aplicatia YOU BRD nu va functioneaza nici dupa aceste setari, solutia este sa faceti o reclamatie la BRD, in vederea solutionarii problemei.

Puteti face o reclamatie la BRD prin telefon (+4 021 302 6163 (apelabil din orice rețea) sau TelVerde 0800 802 208 (apelabil doar în rețeaua fixa Telekom România), prin e-mail, la adresa mybrdcontact@brd.ro, prin completarea unui formular de pe site-ul BRD.ro, la acest link, la orice agentie BRD sau printr-o scrisoare postala, la adresa: BRD – Groupe Société Générale, Direcția Calitate, Bd. Ion Mihalache nr. 1 – 7, Sector 1, cod poștal 011171, București.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatia trimisa la BRD, pentru a va ajuta sa rezolvati problema cu aplicatia YOU BRD.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimate domn,

Conform informatiilor existente pe site-ul Raiffeisen, la pagina cu disponibilitatea serviciilor, aplicatia Smart Token a avut planificata o mentenanta in noaptea de 9 noiembrie, perioada in care nu a functionat.

Daca aplicatia nu functioneaza nici in prezent, inseamna ca are probleme tehnice, pe care banca nu le-a anuntat, insa.

De aceea, sfatul meu este sa sunati la Raiffeisen si sa intrebati daca aplicatia are probleme de functionare.

Pe de alta parte, va sfatuiesc sa verificati daca aveti aplicatia Noul Raiffeisen Smart Token actualizata la ultima versiune, 2.1.4, din 24 octombrie 2022, cand au fost remediate unele erori.

Pentru a verifica daca aveti aplicatia Raiffeisen actualizata, intrati in aplicatia App Store daca aveti iPhone sau Google Play daca aveti telefon Samsung sau alt tip, cu Android.

Va rog sa reveniti la mine, pentru a-mi spune daca ati rezolvat problema nefunctionarii aplicatiei Smart Token Raiffeisen.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Stimata doamna,

Alocatia copilului nu poate fi retinuta de banca, potrivit legii, daca aveti o executare silita pentru neplata creditului.

Articolul 729, aliniatul 7 din Codul de Procedura Civila prevede urmatoarele:

„Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.”

Codul de Procedura Civila

Cu toate acestea, daca nu aveti executare silita, banca poate decide sa va retina orice sume din bani aflate in conturi, pentru achitarea datoriilor, conform prevederilor din contractul incheiat cu banca.

De aceea, sfatul meu este sa trimiteti la Raiffeisen o reclamatie, in care sa cereti sa va dea inapoi banii aferenti alocatiei, iar pe de alta parte sa stabiliti un plan de achitare a restantelor.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul la reclamatia trimisa Raiffeisen.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Credite cu dobanzi reduse, depozite cu dobanzi majorare, carduri de credit cu mai multe rate fara dobanda, conturi fara comisioane sunt cateva dintre ofertele bancilor de Black Friday.

Banca Transilvania

La Banca Transilvania gasim credite de nevoi personale cu dobanda variabila de 9,01%, credite ipotecare cu dobanda variabila de 6,91%, depozite în lei pe 6 și 12 luni, cu dobanzi de 7,25% și 7,45%.

Cei care-si iau carduri de credit primesc cadou puncte si mile gratis.

La oferta este si pachetul format din creditul de nevoi personale și cardul STAR: 8,81% dobândă variabilă (IRCC + marja de 4,75pp), zero comision de analiză și asigurare de viață și șomaj, dar și până la 350 de puncte de loialitate STAR.

Produse de leasing, overdraft si asigurari se afla, de asemenea, in oferta BT de Black Friday. Vezi aici oferta

ING Bank

La ING au mai ramas in oferta de Black Friday, inceputa mai devreme, depozite cu dobanda 8%, premii in bani la cardul de debit si rate fara dobanda extinse la 36 de luni la cardul de credit. Vezi aici oferta

Unicredit

Unicredit ofera 1000 de conturi pentru persoane fizice cu zero costuri pe viata si 200 de credite de nevoi personale cu dobanda fixa de 6,99% pe an. In oferta sunt si carduri de credit cu puncte cadou. Vezi aici oferta

Libra Bank

Libra Bank are in oferta de Black Friday, printre altele, un depozit cu dobanda de 7,77%, un abonament operational pentru profesii liberale cu un comision de 19 lei lunar, credite IMM cu dobanda de 1% plus ROBOR 3 M (primele 10 credite), 2% + ROBOR 3M urmatoarele 10 si 3% plus ROBOR 3M urmatoarele zece. Vezi aici oferta

In oferta OTP Bank de Black Friday se gasesc doar depozite în lei cu dobândă de 9,75% pe an, la termen de 3 sau 6 luni. 

Raiffeisen are doar o oferta cu credite de nevoi personale cu dobanda redusa cu 3%, de la 12,25%, cate este oferta standard.BRD

Black Friday la BRD este tot vineri, in oferta fiind si carduri de credit cu 40 de rate fara dobanda. Pagina cu oferte nu este disponibila.

Stimate domn,

Daca data scadenta a ratei a fost 10 octombrie, iar dumneavoastra ati platit in 9 noiembrie, in a 30-a zi de restanta, atunci aceasta zi nu se poate lua in considerare ca restanta, intrucat in respectiva zi rata a fost achitata.

Legal, intarzierea dumneavoastra a fost doar de 29 de zile calendaristice, daca in data de 9 noiembrie banii figureaza in contul IFN-ului.

Motiv pentru care sfatul meu este sa trimiteti o reclamatie la respectivul IFN, in care sa solicitati stergerea din Biroul de Credit, motivand aceasta greseala de raportare.

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul primit la reclamatia trimisa IFN-ului privind stergerea din Biroul de Credit.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
Bancherul.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro