„Am avut un credit la Credius si in contract scria ca rata se ia automat din cont, a trecut data scadenta si nu s-a luat, am sunat la ei si ziceau ca de fapt trebuie prin transfer bancar, fara sa ma anunte pt acea intarziere de o zi mi-au mutat creditul la fino pro.
Am achitat achitat tot creditul si am cerut o dovada de inchidere a datoriei, dar nu am primit.Nu ar trebui sa imi dea ca sa am dovada inchiderii?”, întreabă un cititor.
Raspuns
Stimate domn,
Este legal ca Finopro să vă mute (cesioneze) creditul la un alt creditor (bancă sau IFN), acest lucru este prevăzut atât în legea contractelor de credit (OUG 50/2010) cât și în contractul de credit al Credius:
„Contractele de credit și creanțele rezultate din acestea pot fi cesionate numai către creditori”, conform OUG 50/2010.
Credius este obligată de lege să vă notifice cu privire la cesionarea creanței (creditului), în termen de 10 zile, printr-o scrisoare recomandată, prevede OUG 50/2010:
„Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile calendaristice de la transferul dreptului de proprietate asupra creanțelor către noul creditor, prin scrisoare recomandată.”
Credius este obligată de lege să vă furnizeze o dovadă a închiderii creditului, conform OUG 50/2010, articolul 43:
„La încetarea contractului de credit, creditorul oferă consumatorului gratuit, din oficiu, un document care fie atestă faptul că au fost stinse toate obligațiile dintre părți decurgând din contractul respectiv, fie indică obligațiile contractuale neîndeplinite. Totodată, se închid și conturile creditului, fără a fi necesară depunerea unei alte cereri de către consumator și fără plata unor costuri suplimentare.”
De aceea, sfatul meu este să faceți o reclamație la Credius, în care să cereți să vă trimită dovada privind închiderea creditului și a datoriei.
Vă rog să reveniți, dacă aveți nevoie de ajutor cu Credius.
Cu stimă,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamații Bănci


