„Bună ziua! Am investit o sumă de bani pe o platformă numită newton management. Când m am retras, ghidată de ei, m au pus să transfer profitul în usdt pe coinbase wallet. Mi au zis ca pentru a putea scoate banii, fiind contul nou/rece, și suma mare, trebuie sa depun 5k pentru rulajul banilor și activarea contului. Exista asta ceva??? Ca pe nicăieri nu scrie ca trebuie sa depui ca sa scoți. Are vreun rost sa mai consult avocați specializați?”
Raspuns
Stimata doamna,
Platforma de investitii in criptomonede cu numele Newton Management, pe site-ul Newton-management.trade, in prezent link inactiv, este cu siguranta o tentativa de frauda.
Cum stim ca este o platforma de investitii falsa, pentru insalatorii?
Exista cateva indicii pentru a depista o platforma pentru fraude online, inselatorii cu investitii in criptomonede, si anume:
- Platforma sau site-ul este strain, necunoscut si neautorizat in Romania. Vedeti aici lista brokerilor de investitii autorizati in Romania.
- Platforma este, de cele mai multe ori, o simpla pagina de internet sau o aplicatie pentru deschiderea unui cont, prin care se urmareste furtul datelor personale sau a celor bancare.
- Asa-zisii brokeri sau consultanti financiari va cer sa platiti diverse taxe sau comisioane, de exemplu pentru plata unor impozite sau pentru retragerea banilor din platformele de criptomonede, precum Coinbase.
Pentru retragerea banilor aferenti investitiilor in criptomonede nu se cer taxe, in afara comisioanelor practicate de platformele de criptomonede.
De aceea, in cazul Newton Mangament, este vorba, cu siguranta, de o escrocherie.
Ce trebuie sa faceti pentru recuperarea banilor
Pentru recuperarea banilor, trebuie sa faceti o plangere la Politie, pentru inselaciune.
De asemenea, trebuie sa faceti sesizari la banca prin care ati facut transferurile.
Va rog sa reveniti cu raspunsurile primite de la Politie si de la banca, pentru a va ajuta sa rezolvati problema fraudei prin platforma Newton Management.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro