Am fost fraudat cu o investitie in Brua Transgaz. Cum pot sa recuperez banii?

brua programul investitii frauda

„Stimate domnule COMAN,

Am fost atras pe un fond de oboseala si neatentie sa investesc in tr-o companie BRUA 1200 lei,fiind si mai in varsta fara sa-mi dau seama unde pot ajunge.

In seara zilei de 4 iunie am dat nr meu de tel. si m-a sunat o persoana pe numele IULIAN tel 0790231493 de la AXA bank care mi-a facut cu datele mele de buletin un cont de REVOLUT unde am transferat banii, dupa care la o jumatate ora m-a sunat un asa zis expert financiar pe nume MARIUS MIHALCA tel whatssapp cu poza la profil 0729511670 care atent fiind la transferul meu si cerindu-mi contul meu de unde am transferat banii, a folosit datele mele de logare in aplicatia raiffeisen, date care le folosesc si in cont personal si in cel al firmei (sc) unde sunt unic asociat,

Mi-a tras din SC suma de 54210 lei si i-a pus in contul meu privat.I-am gasit in contul privat, dar a incercat sa faca transferuri catre alte persoane necunoscute si seara la ora 9 48 min m-a sunat de la centrala raiffeisen ca mi s-au blocat conturile si cardurile din motiv de securitate dupa ce si de aici a disparut aceasta suma.

A doua zi m-a sunat din nou expertul si mi-a zis ca banii mei au ajuns intr-un cont deschis pe numele meu la o banca in Anglia pe nume COINBASE WALLET dintr-o eroare si trebuie sa ma duc la un bancomat de criptomonede la SUCEAVA sa mai depun o data suma ca sa se deblocheze contul si sa mi se restitue banii. In disperarea mea am depus inca o data banii sub indicatia unui asa zis director de la axa pe nume CLAUDIU PIZDOSU MARIN care ca sa am incredere ca nu este frauda mi-a trimis copia lui de buletin pe whattsapp pe care o detin.

Asteptand la bancomat ca sa mi se restitue banii, sunt apelat de o persoana din ELVETIA, pe nume CATALIN FLOREA care mi-a spus ca mi s-a blocat contul s inu mi se face restituirea pana nu depun iinca 20 la suta la toata valoarea pentru deblocare. Naiv si cu mintea furata de diavoli am imprumutat banii de care aveam nevoie si i-am depus ,

Si acum s-au facut erori la depunere dupa spusele lor si mi s-a mai cerut sa depun inca 10 la suta pentru conversie in lei, deoarece la bancomat cu lei m-a pus sa cumpar criptomonede, Am depus si acesti bani si am venit acasa,

a doua zi fiind sunat de un DAVID BOLDESCU din Anglia care mi-a spus ca banii mei datorita ca am facut multe depuneri se afla blocati in BLOCKCAIN pentru ca sunt suspectat de spalare de bani si ca sa-i pot retrage trebuie sa mai depun 7 la suta impozit la trezoreria angliei, altfel va veni interpolul si voi face 18 ani inchisoare. Mi-a dat termen de 5 ore ca sa depun banii, dar nu am mai depus nimic si de atunci ma suna in fiecare zi si ma streseaza cu amenintari si daca nu cooperez cu ei voi pierde tot.

Din depunerea in revolut mi-a mai ramas acolo in contul meu 2046 lei cont care si acesta este blocat si nu pot sa-i transfer in banca mea sau in alt cont de revolut a fratelui meu.
Mentionez ca am depus plangere la politia -online cat si pe suport de hartie dar pana azi 19 iunie nu am nici o reactie.

Din experientele dumneavoastra , s-ar mai putea face ceva in sensul recuperarii banilor?

cu multumiri si consideratie”


Raspuns

Stimate domn,

Intr-adevar, asa-zisa companie, platforma de investitii Brua, cu adresa de internet Bruapgrogramul.org, este o frauda, sub forma unui site care pretinde ca este al Transgaz, in realitate fiind detinut de escrocii care v-au furat banii.

Ei se bazeaza pe celebritatea proiectului Brua de transport de gaze, administrat de Transgaz, companie listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

Trebuie mentionat aici ca acest site pentru fraude online, Bruaprogramul.org, este promovat (sponsorizat) de Google, motorul de cautare pe net, cu bani primiti de la escroci, astfel incat tentativa de inselaciune sa fie vazuta de cat mai multa lume, ceea ce nu este un comportament corect, poate nici legal, al companiei americane Google.

Insa nu doar acest site, ci alte CEL PUTIN 4 site-uri tip frauda (bruainvestprogram.org, expiriensteam.org, addictiondswer.com si bruatechservices.com), sunt promovate de Google pe prima pagina de cautare dupa „Brua investitii”. (vezi foto)

Schema fraudei, in cazul dumneavoastra, este cea clasica, utilizata in multe alte cazuri semnalate aici, si anume:

  1. Promovarea pe Google si in retele sociale a unor oferte de investitii foarte profitabile, utilizand nume cunoscute, in cazul de fata proiectul Brua al Transgaz.
  2. Pentru frauda se folosesc site-uri (promovate de Google), asa-numite platforme de investitii care imita alte site-uri cunoscute sau oficiale (Transgaz in cazul de fata).
  3. Asa-zisi brokeri sau consultanti financiari, cu nume si acte de identitate false, erijati in reprezentantii unor banci, precum Axa Bank, va ajuta sa va transferati banii in asa-zisele investitii, prin conturi facute de ei la banci online, precum Revolut. Uneori, ei reusesc chiar sa faca credite in numele celor inselati.
  4. Pentru ca banii sa nu mai poata fi recuperati, se folosesc si bancomate de criptomonede, precum Bitcoin, dar si platforme de criptomonede, precum Coinbase.
  5. In final, ca sa mai stoarca niste bani, spune ca banii nu pot fi retrasi pentru ca sunt blocati in diverse platforme de criptomonede, precum Blockchain.
  6. Iar in ultima instanta, sunteti amenintati si cu Interpolul, daca nu vreti sa mai depuneti niste bani.

Pentru recuperarea banilor trebuie sa tineti legatura cu Politia si cu 
cele doua banci, Revolut si Raiffeisen.

Bancile au si ele o  responsabilitate pentru aceasta frauda, de aceea va sfatuiesc sa faceti  reclamatii la cele doua banci si sa cereti despagubiri.

Va rog sa reveniti cu raspunsurile primite de la Politie si de la bancile Raiffeisen si Revolut, pentru a va ajuta sa rezolvati problema fraudei cu investitia in proiectul Brua Transgaz.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 7 = 11