Ce pot sa fac daca am un credit la Provident si nu-l mai pot plati?

credit provident

Dacă eu și soțul meu avem credit la provident și nu le mai putem plăti, cui ar da aceasta instituție spre recuperare creditul?
Multumesc


Raspuns

Stimata doamna,

Am transmis la Provident intrebarea dumneavoastra, iar raspunsul primit este urmatorul:

„Bună ziua. Întrucât Provident oferă împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, este mult mai uşor pentru companie să găsească soluţii flexibile pentru depăşirea situaţiilor de neplată, pentru fiecare caz în parte.

De cele mai multe ori acest lucru înseamnă că să le permită clienţilor, pentru o perioadă limitată de timp, să plătească săptămânal atât cât îşi permit sau chiar să reeşaloneze împrumutul pe o perioadă mai lungă de timp, fără niciun cost suplimentar.

În egală măsură, este importantă plata la zi a ratelor pentru că este una dintre condiţiile prin care puteți beneficia de noi împrumuturi şi pe viitor, atât de la Provident, cât și de la alte instituții financiare.

În situația în care vă găsiți în situația de imposibilitate de plată a ratelor, cel mai bun lucru este să anunțați compania din timp pentru a putea găsi o soluție.

De exemplu, dacă îndepliniți criteriile, puteți chiar să amânați plata ratelor pentru o perioadă de până la 16 săptămâni.

Pentru a verifica dacă sunteți eligibili, luați legătura cu departamentul Relații cu clienții, la adresa relatiicuclientii@provident.ro sau la numărul de telefon 031 227 7596, pentru a verifica profilul dumneavoastră de client.

În cazul în care clienții nu mai plătesc ratele, aceştia sunt transferaţi fără niciun cost suplimentar la departamentul intern de recuperare a datoriilor.

Dacă nu se ajunge la o soluție între client și companie, cu ajutorul departamentului intern de recuperare a datoriilor, creditul devine eligibil pentru cesiunea de creanțe către unul dintre partenerii care oferă aceste servicii.

Ca orice altă instituţie financiară, în ultimă instanţă, Provident nu exclude posibilitatea aplicării legislaţiei în vigoare pentru recuperarea datoriilor; până în acest moment nu am făcut-o niciodată.”

Provident

Asadar, ceea ce trebuie sa faceti este sa luati legatura cu Provident, pentru gasirea unei solutii de achitare a datoriei, nu asteptati sa ajungeti in situatia ca Provident sa cesioneze creditul catre o firma de recuperare creante, pentru ca astfel veti avea costuri in plus si noi probleme.

Va rog sa reveniti la mine, pentru a-mi spune daca ati rezolvat problema datoriei catre Provident.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = 63