Investitia in Nuclearelectrica prin Skill-genic.com este teapa?

skill genic frauda inselaciune investitie nuclearelectrica

„Eu am auzit pe Razvan Simion ca garantează pentru Nuclearelectrica, am intrat pe site, dar m au trimis pe Skill genic, care mi-au zis să investesc macar 250 euro, am bagat banii în contul lor, apoi m-au transferat la Vault trade , mi au’dat” un broker cu care am contact pe whatsap cu nr de Anglia care mi-a tot arătat ca se înmulțesc banii zilnic investind, cică pentru mine!

Cand se făcuseră aproape 700 am zis sa mi scot cei 250 ai mei, pentru siguranță , dar ea a protestat, gen, dacă ii retrag o luam de la capăt cu 3 euro profit, de unde ea avea 10% si mi-a zis că are o oportunitate de investiții sigure dacă bag inca 1000 de euro, sa meargă treaba!

După 2 zile mi a trimis poze cum ca am făcut 8900 din cei aproape 1700! M am mirat si am zis sa răscumpăr 7000 sa vad daca e adevărat, si las restul de 1900! Mare mi a fost dezamăgirea și necazul sa ma sune una cu nr de Anglia cum ca mai întâi tre sa plătesc 25%din 7000, adica 1700 euro taxe!

Am zis, pentru ce, ca sunt doar in poza cei 7000, cum sa platesc daca n am luat nimic profit, appi a inceput sa tipe ca trimite Interpolul peste mine, ca fac spălare de bani,am plătit cei 1700, apoi ma suna unul cu nr de Belgia cum ca e de la Blockchain si mi au blocat conturile pina platesc 30% , adica alti 2100 dolari sa nu ma dea în instanță!

Zic ca am plătit deja in Anglia de ce sa mai plătesc si in Belgia, care-i treaba? Au tot insistat si “brokera” am zis ca nu mai dau nimic absolut au inceput sa ma sune altii sa mi vorbească calm cum ca e spre binele meu sa n am antecedente cibernetice!!! Inca mă sună, ca treaba e recentă, imi trimit mail de amenințare, i sm blocat, acu merg la poliție.”


Raspuns

Stimata doamna,

Investitia in actiunile companiei Nuclearelectrica, listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) poate fi profitabila, daca alegeti o cale sigura de a cumpara actiuni si anume prin intermediul unui broker (intermediar) autorizat, precum bancile romanesti. (lista acestora o gasiti aici, pe site-ul BVB.ro.)

Pe parcursul ultimului an (iunie 2023-iunie 2024), actiunea Nuclearelectrica, cu simbolul SNN, a plecat de la pretul de 45 lei si a urcat pana la 52 de lei, asadar o crestere de 15%, insa in ultimul timp a scazut din nou la valoarea de 45 de lei.

Pe parcursul ultimilor cinci ani, insa, valoarea unei actiuni SNN a crescut de la 11 lei la 45 de lei, deci cu 300%, un profit important, conform datelor de pe site-ul BVB.ro.

Mai trebuie sa stiti ca site-ul Nuclearelectrica are adresa de internet Nucleraelectrica.ro, asadar atunci cand vedeti reclame cu aceasta companiei si intrati pe diverse site-uri, trebuie sa verificati daca au aceasta adresa, pentru ca exista site-uri false, care imita site-ul Nuclearelectrica, cu scopul de a va insela.

De pe respectivele site-uri false, care va ademenesc sa investiti in Nuclearelectrica, pentru a obtine profituri mari, sunteti directionati pe platforme prin care se realizeaza fraudele cu investitii online, cum este Skill-genic.com (foto).

Pentru a va recupera banii in urma acestei fraude, trebuie sa faceti plangere la politie, precum o reclamatie la banca prin care ati facut platile catre Skill-genic.com.

Va rog sa reveniti cu raspunsurile primite de la Politie si de la banca, pentru a va ajuta sa rezolvati problema cu frauda cu investitii in Nuclearelectrica.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × 9 =