Jurisprudenta ICCJ privind clauzele abuzive din contractele de credit

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a publicat pe site-ul instantei, la capitolul jurisprudenta, motivarea unei decizii definitive impotriva Volksbank in care banca a fost gasita vinovata pentru inserarea in contractele de credit a unor clauze abuzive precum comisionul de risc sau dobanda. Iata decizia ICCJ:

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 3661/2014 Dosar nr. 76330/3/2011/a1
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 20 noiembrie 2014.

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, sub nr. 76330/3/2011, reclamanţii F.M., D.A.V., T.E.A., T.P.M., M.C.E., D.B., G.J.I.S., H.M., H.C.F., I.D.M., I.A.M., U.M., V.L.V., V.N., F.A.F., F.C., I.A.E., I.A.M.F., P.L., P.I.V., G.C., O.C.I., S.M.I., S.N., S.C.M.C., V.R.M., P.E.C., P.D., S.A., S.D.C., N.A., N.M.C., S.O.M., S.M., E.M., E.A., N.M.C., N.M.S., G.R.C., G.E.O., M.C., M.M.C., M.R.M., S.M.I., S.M.C., C.S.M., C.C.G., G. (P.) R.M., O.M., O.A., P.A., P.E. C., B.C.M., P.D.G., P.I., V.C., F.V.O.N., C.B.G., C.G., C.M., C.V.B., A.A., B.R.V., B.P.M., C.M., C.L.I., D. (S.) M., M.A., M.G.M., T.C.C., T.D.L., C.A.A., C.M., C.V., T.I.M., .C.J., D.C.S., D.A.A., I.B.C., I.A.F., C.F., E.C.A., E.D.M., P.I.M., S.L.M., P.N.A., L.C., L.V.A., S.D., S.M.M., P.C.M., P.S.C., M.D.E., M.M.N., R.Ş., R.M., V.C.I., B.A., C.A., C.I.T., G.D., O.M.E., B.I.M. B.I.A., B.A.G., B.Z., S.C.L., S.M.C., P.M.D., P.A.C., C.N.C., C.A.R., G.A., G.V., G. (S.) G., D.M.R., D.C.G., I.G., I.N., N.C., N.A., F.P.F., F.E., D. (H.) M.L., D.M., A.D.M., G.V., G.E.M., F.S.C., F.D., E.A., T.C., P.C., P.D., P. A.M., D.C., D.F.G. O.L., O.L., C.I.L., B.N.D., B.M., P.A.R., P.B.G., C.E., C.A.M., J.O., J.G.S., P.C., P.P., V.A.T., V.I.G., B.B.A., R.A.T., B.M., M.G.C., M.G.M., P.C., P.Ş., T.C.L., T.S., T.E., T. (C.) A.I., M.M.M., P.E., P.E.L., M.D., M.D. P.Ş.R., P.L.I., C.M.S., T. (fostă T.) E. C., P.B., M.M.Ş., B.C., B.T.M., C.A.A., B.A., G.S.M., F.E., F.V., D. (N.) C.A., B.C.V., B.E.D., N.R.Ş., N.C., P.N., P.E.M., P.S.C., P.M.R., S.I.A., H.B., R.C.S., R.A.L., D.A.V., D.A., G.I., G. (C.) M., I. C., E.M., G.R., G.L., C.F., C.R.I., C. (I.) L., T.S.M., T.M.A., M.D.I., M.A., B.A., B.C., D.S.C., V.R.C., O.C.I., B.C.R., B.N.A., M.T.I., B.B., B.A., C.E.G., G.D., G.D., M.G.D., D.L.D., R.B.C., R.C. E., O.B.E., O.M., D.M.P., A.R.I., D.A.L., D.B.G., B.I., B.M., B.L.G., B.T.M., C.C., C.M., J.F.C., J.E.S., I.N.I., S.N.O., G.R.O., G.D., C.C., C.A.C., S.I.G., S.C., T.R., V.L., V.E., N.S.P., N.C., C.I., C.S.M., M.P., M.G.D., S.I.G., S.L., C.I.A., C.I.C., P.P.M., D.B., Z.M., S.C., C.T.M., C.G.L., S.N.A., S.A.I., C.S., C.A., T.M., T.B.S., Z.L., T.R.M., T.E.V., B.D., B.M.D., A.D., A.E., F.I., F.S.E., T.V., T.P.N., G.C.L., G.F., P.M.C., P.A., T.F.M., T.M.C., G.A.J., R.V., R.D.E., P. (D.) R.F., S.L.F., C.T.D., C.E., Z.F.T., Z.I.V., M.C., M.A.L., C.L.G., C.C., G,I,D,, G.A., B. (T.) I., F.C., F.I., S.G.M., S.C.R., G.I.L., G.I.S., A.G.L., A.G.R., B.S., B.I.A., L.F., L.D.O., M.E.A., M.D.I., T.A.D., V.C.R., V.O.C., B.T.P.A., G.C., P.I.C., M.D.N., M.C., D.M.M., D.I.T., Z.E.D., C.I.C., C.D., P.F.N., P.A.M., D.V., C.M., C.I., C.C., D. (G.) B.A., P.I., P.M.D., B.V., B.M. au chemat în judecată pe pârâta SC V.R. SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate: I.- caracterul abuziv al clauzelor indicate, respectiv: I.1.- clauzele referitoare la dobândă, şi anume: a) clauzele care permit băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral; b) clauzele din actele adiţionale, notificările sau comunicările care au modificat rata dobânzii sau tipul acesteia din fixă în variabilă, c) clauzele referitoare la calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 de zile;

1.2.- clauzele referitoare la comisionul de risc, inclusiv după redenumirea acestuia în comision de administrare;

1.3.- clauzele referitoare la alte comisioane abuzive, aşa cum sunt enumerate în cuprinsul cererii şi identificate în Anexa 1;

1.4.- clauzele referitoare la a) alegerea societăţii de asigurări, b) debitarea automată a conturilor reclamanţilor, c) D.A.E., d) aducerea unui alt debitor, pe parcursul derulării creditului, e) declararea scadenţei anticipate a creditului în situaţia în care reclamanţii nu îşi achită obligaţiile din alte contracta de credit, f) declararea scadenţei anticipate a creditului în cazul încălcării oricărei alte obligaţii din convenţia de credit în afara celei de rambursare a creditului, g) declararea scadenţei anticipate a creditului în cazul apariţiei unor evenimente care în opinia băncii ar putea afecta capacitatea de rambursare a reclamanţilor sau garantarea creditului, h) exonerarea de răspundere a băncii în cazul declarării creditului scadent anticipat şi a executării silite, i) modificarea costurilor creditului potrivit Secţiunii 10 din Condiţiile Generale ale Convenţiilor de credit.

II.- Ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv a clauzelor arătate la 1.1 – 1.4., să se constate nulitatea absolută a acestora;

III.- Să se dispună obligarea pârâtei la rambursarea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în temeiul – clauzelor nule;

IV.- Să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 19649 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 76330/3/2011, prima instanţă a hotărât următoarele: a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC V. SA I. A.G. A respins cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta SC V. SA I. A.G., fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă. A luat act de renunţarea la judecată a reclamanţilor: D.M.P., T.R., O.B.E., O.M., V.E.C., V.A., G.C., F.A.F., F.C., D.I.T., D.M.M., D.M.R., D.C.G., S.L.F., B.T.M. şi B.L.G. A luat act de tranzacţii şi a consfinţit învoiala părţilor, aşa cum a fost redată în dispozitivul hotărârii, în cazul reclamanţilor: D.A.V., N.C. şi N.A.O.. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanţi şi a constatat caracterul abuziv al pct. 3 lit. d) Condiţii speciale, prin care banca îşi rezervă dreptul de a revii ui rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară şi cele referitoare la obligaţia împrumutatului de a achita eventualele sume datorate ca urmare a ajustării dobânzii de către bancă şi modificarea automată a graficului de rambursare ca urmare a ajustării ratei dobânzii – pct. 6 alin. (2) şi (3) pct. 6 lit. b), c) alin. (2) şi (3); clauzelor referitoare la comisionul de risc – pct. 5 lit. a) Condiţii speciale şi art. 3.5 Condiţii generale; clauzelor referitoare la comision administrare garanţii – pct. 5 lit. c), d) Condiţiile speciale şi art. 3.10 Condiţii Generale, comision de rezervă minimă obligatorie, pct. 5 lit. e), f), Condiţiile speciale ale Convenţiei art. 3.11/3.12 comision monitorizare poliţe de asigurare şi de la pct. 11, menţiune a valoarii comisionului monitorizare poliţe de asigurare, pct. 5 lit. f), g) Condiţiile speciale şi art. 3.9 Condiţii Generale, comision de neutilizare – art. 3.8 din Condiţiile Generale ale Convenţiei; clauzelor referitoare la alegerea societăţii de asigurări – art. 7.1 lit. d) din Condiţii Generale şi art. 7 lit. b) din Condiţii Speciale, declararea scadenţei anticipate a creditului în situaţia în care reclamanţii nu îşi achită obligaţiile din alte contracte de credit – art. 8.1 lit. a) liniuţa a doua şi liniuţa a treia Condiţii generale, declararea scadenţei anticipate a creditului în cazul încălcării oricărei alte obligaţii din convenţia de credit în afara celei de rambursare a creditului – art. 8.1 lit. b) Condiţii generale, declararea scaden :ei anticipate a creditului în cazul apariţiei unor evenimente care, m opinia băncii, ar putea afecta capacitatea de rambursare a reclamanţilor sau garantarea creditului – art. 8.1 lit. c) şi d Condiţii generale, modificarea costurilor creditului potrivit Secţiunii 10 din Condiţiile Generale ale Convenţiilor de credit. A constatat nulitatea absolută a clauzelor menţionate şi, în consecinţă, a clauzelor din actele adiţionale la convenţiile de credit, inclusiv din notificări sau din comunicări emise în lipsa acordului împrumutatului. A obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision de risc, redenumit, după caz, comision de administrare credit, de dobândă majorată şi de comision rezervă minimă obligatorie, de la data încheierii convenţiei de credit la zi. A respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate. A obligat pârâta la plata către fiecare reclamant faţă de care s-a admis cererea, a sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Referitor la excepţiile invocate în cursul judecăţii, prima instanţă a apreciat că pârâta SC V. SA I. A.G. nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere că pârâta SC V.R. SA nu are, potrivit legii române (art. 42 şi art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată) statut de filială a SC V. SA I. A.G.

În ceea ce priveşte Excepţia dreptului material la acţiune, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată din care rezultă că prin constatarea caracterului abuziv al unor clauze reclamanta solicită aplicarea sancţiunii nulităţii absolute, observând că prin dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi ale O.U.G. nr. 50/2010, invocate în susţinerea cererii, se protejează nu doar un interes personal, individual, ci şi un interes public, general, obştesc, a constatat că cererea vizează aplicarea sancţiunii nulităţii absolute şi este imprescriptibilă extinctiv, motiv pentru care a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâta SC V.R. SA prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, a reţinut că toate contractele de credit sunt contracte de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condiţiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidenţa prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, prima instanţă analizând fiecare clauză criticată de reclamanţi, pentru a se constata caracterul abuziv.

Prima instanţă a analizat fiecare clauză criticată de reclamanţi (filele 34-39 din sentinţă) apreciind, în esenţă, că acele clauze referitoare la modificarea dobânzii,în mod unilateral, clauzele referitoare la comisioanele de risc/de administrare şi alte comisioane, precum şi unele dintre clauzele referitoare la alegerea societăţii de asigurare şi clauzele referitoare la declararea scadenţei anticipate a creditului, sunt abuzive pentru că s-a creat un dezechilibru contractual semnificativ prin prisma sumelor ce trebuie achitate, respectiv rambursate, că aceste clauze nu au făcut obiectul negocierii (fiind preformulate) şi că sunt contrare cerinţelor bunei-credinţe, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzelor arătate la 1.1 – I.4. şi potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prima instanţă a constatat nulitatea absolută a respectivelor clauze, care, în temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, nu mai produc efecte asupra consumatorilor, contractul de credit putând continua şi în absenţa clauzelor considerate abuzive.

Cu privire la actele juridice subsecvente convenţiei de credit, care fac obiectul cererii de chemare în judecată, prima instanţă a constatat că nulitatea acestora este fundamentată prin aplicarea principiului resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis, constatarea nulităţii actele juridice subsecvente convenţiei de credit fiind, în primul rând, consecinţa nulităţii clauzelor care permiteau modificarea unilaterală a contractelor de credit de către bancă şi în al doilea rând, fiind consecinţa aplicării principiului potrivit căruia contractele pot fi modificate doar prin acordul părţilor, prevăzut în art. 969 alin. (2) C. civ.

Prima instanţă a constatat nulitatea absolută a clauzelor abuzive şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor din actele adiţionale la convenţiile de credit, din notificări sau din comunicările care au’modificat tipul dobânzii din fixă în variabilă, în lipsa acordului împrumutatului în acest sens sau care au modificat rata dobânzii în temeiul art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale.

În ceea ce priveşte petitul referitor la rambursarea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în temeiul – clauzelor nule, s-a reţinut că principiul restituito in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit, acest principiu decurgând din cel al retroactivităţii efectelor nulităţii, numai prin revenirea la situaţia anterioară emiterii actului nul, părţii vătămate îi este reparat întreg prejudicial.

Astfel, dată fiind sancţiunea ce intervine în urma constatări caracterului abuziv al clauzelor indicate anterior, respectiv nulitatea absolută, ce operează cu efect retroactiv şi are drept consecinţă punerea părţilor în situaţia în care acele clauze nu ar fi fost inserate în contract, prima instanţă a apreciat că reclamanţii au dreptul la restituirea prestaţiilor efectuate în baza clauzelor nule absolut şi, în consecinţă, a obligat societatea pârâtă la restituirea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor constatate ca abuzive, cu excepţia celor care au fost deja restituite.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanţii-reclamanţi B.I.A., B.I.M., O.M. şi O.A. precum şi apel anta-pârâtă SC V.R. SA.

Prin Decizia civilă nr. 175 din 5 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi B.I.A., B.I.M., O.M. şi O.A. împotriva sentinţei civile nr. 19649 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a Vl-a Civilă, în Dosarul nr. 76330/3/2011, în contradictoriu cu apelanta pârâtă SC V.R. SA.

A fost schimbă, în parte, sentinţa apelată în sensul că:

S-a luat act că reclamanţii B.I.A., B.I.M., O.M. şi O.A. au precizat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

A fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă SC V.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 19649 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 76330/3/2011, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi V.R.M., N.M.S., O.V.E. successor al decedatului O.M.E., O.D.E. succesor al decedatului O.M.E., F.Ş.E., Z.F.T., T.A.D., P.I., P.M.D., B.V., B.M., D. (H.) M.L., P. A.M., F.M., T.E.A., T.P.M., M.C.E., D.B., G.J.I.S., H.M., H.C.F., I.D.M., I.A.M., U.M., V.L.V., V.N., I.A.E., I.A.M.F., E.M., E.A., P.L., P.I.V., O.C.I., N.M.C., S.M.I., S.N., G.R.C., G.E.O., S.C.M.C., P.E.C., P.D., S.A., S.D.C., N.A., N.M.C., S.O.M., S.M., M.C., M.M.C., M.R.M., S.M.I., S.M.C., C.S., C.C.G., G. (P.) R.M., P.A., P.E.C., B.C.M., P.D.G., P.I., V.C., F.V.O.N., C.B.G., C.G., C.M., C.O.B., A.A., B.R.V., B.P.M., C.M., C.L.I., D. (S.) M., M.A., M.G.M., T.C.C., T.D.L., C.A.A. C.M., C.V., T.I.M., .C.J., D.C.S., D.A.A., I.B.C., I.A.F., C.F., E.C.A., E.D.M., P.I.M., S.L.M., P.N.A., L.C., L.V.A., S.D., S.M.M., P.C.M., P.S.C., M.D.E., M.M.N., R.Ş., R.M., V.C.I., B.A., C.A., C.I.T., G.D., O.M. succesor al decedatului O.M.E., B.A.G., B.Z., S.C.L., S.M.C., P.M.D., P.A.C., C.N.C., C.A.R., G.A., G.V., G. (S.) G., I.G., I.N., F.P.F., F.E., D.M., A.D.M., G.V., G.E.M., F.S.C., F.D., E.A., T.C., P.D., P.C., D.C., D.F.G., O.L., O.L., C.I.L., B.N.D., B.M., P.A.R., P.B.G., C.E., C.A.M., J.O., J.G.S., P.C., P.P., V.A.T., V.I.G., B.B.A., R.A.T., B.M., M.G.C., M.G.M., P.C., P.S., T.C.L., T.S., T.E., T. (C.) A.I., M.M.M., P.E., P.E.L., M.D., intimat M.D., P.Ş.R., P.L.I., C.M.S., T. (T.) E.C., P.B., M.M.Ş., B.C., B.T.M., C.A.A., B.A., G.S.M., F.E., F.V., D. (N.) C.A., B.C.V., B.E.D., N.R.Ş., N.C., P.N., P.E.M., P.S.C., P.M.R., S.I.A., H.B., R.C.S., R.A.L., D.A.V., D.A., G.I., G. (C.) M., I. C., E.M., G.R., G.L., C.F., C.R.I., C. (I.) L., T.S.M., T.M.A., M.D.I., M.A., B.A.B.C., D.S.C., V.R.C., O.C.I., B.C.R., B.N.A., M.T.I., B.B., B.A., C.E.G., G.D., G.D., M.G.D., D.L.D., R.B.C., R.C.E., A.R.I., D.A.L., D.B.G., B.I., B.M., C.C., C.M., J.F.C., J.E.S., I.N.I., S.N.O., G.R.O., G.D., C.C., C.A.C., S.I.G., S.C., V.L., V.E., N.S.P., N.C., C.I., C.S.M., M.P., M.G.D., S.I.G., S.L., C.I.A., C.I.C., P.P.M., D.B., Z.M., S.C., C.T.M., C.G.L., S.N.A., S.A.I., C.Ş., C.A., T.M., T.B.S., Z.L., T.R.M., T.E.V., B.D., B.M.D., A.D., A.E., F.I., F.Ş.E., T.V., T.P.N., GC.L., G.F., P.M.C., P.A., T.F.M., T.M.C., G.A.J., R.V., R.D.E., P. (D.) R.F., C.D., C.E., Z.I.V., M.C., M.A.L., C.L.G., C.C., G.I.D., G.A., B. (T.) I., F.C., F.I., S.G.M., S.C.R., G.I.L., G.I.S., A.G.L., A.G.R., B.Ş., B.I.A., L.F., L.D.O., M.E.A., M.D.I., V.C.R., V.O.C., B.T.P.A., G.C., P.I.C., M.D.N., M.C., Z.E.D., C.I.C., C.D., P.F.N., P.A.M., D.V.M., C.M., C.I., C.C., D. (G.) B.A.

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată în sensul că: S-a luat act de tranzacţia încheiată între reclamanţii B.C.V. şi B.E.D. şi pârâta SC V. SA SA.

A fost consfinţită tranzacţia încheiată prin înscrisul intitulat “contract de tranzacţie” încheiat la 21 mai 2013: „Contract de Tranzacţie încheiat astăzi 21 mai 2013, Părţile subscrise: SC V.R. SA (“Banca”) cu sediul social în Bucureşti, sector 2, societate administrata în sistem dualist, înregistrata la Registrul Comerţului, Registrul Bancar din 10 aprilie 2000, cod unic de înregistrare, prin Sucursala Galaţi, înmatriculata la Registrul Comerţului, cu adresa in Galaţi, judeţ Galaţi reprezentata de: Dl. P.l., în calitate de Manager relaţii clienţi corporate și de D-na M.C.N., in calitate de Consilier operaţiuni clientea, şi, D-nul B.C.V.; domiciliat în Galaţi, jud./sect. Galaţi, în calitate de client şi Dna B.E.D.; domiciliata în Galaţi, jud./sect. Galaţi, în calitate de client denumiţi în cele ce urmează, separat, „Parte” şi/sau „Partea” şi împreună „Părţi” şi/sau „Părţile”. Având în vedere următoarele: (A) Părţile au semnat: «Convenţia de credit din 11 august 2008 prin care Banca a pus la dispoziţia Clienţilor un credit in suma de 165.200 Chf, în sold la data prezentei în sumă de 149.236,01 Chf, cu o dobândă anuală efectivă (D.A.E.) conform gtrafic, pentru acoperirea cheltuielilor curente, modificată prin Actele adiţionale subsecvente. (B) între Banca, pe de o parte, şi Clienţi, pe de altă parte, există/au existat la data semnării prezentului Contract („Data Semnării”) situaţii (pre) litigioase în diverse stadii sau potenţial litigioase („Litigiul”) după cum urmeaza:a) o situaţia litigioasa izvorand din procesul verbal de contravenţie din 19 octombrie 2010 întocmit de A.N.P.C. Galaţi împotriva căruia Banca a declarat plângere. Aceasta situaţie a generat Dosarul nr. 23118/233/2010 dosar suspendat pana la soluţionarea irevocabila a Dosarelor nr. 21267/233/2010 și nr. 19980/233/2010. b) o situaţie litigioasă constând în existenta pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a Dosarului nr. 54734/3/2010 având ca obiect ordonanţa presedintiala privind suspendarea plaţii ratelor de credit aferente convenţiilor încheiate intre Clienţi și Banca, soluţionata prin respingerea cererii Clienţilor. c)o situaţie litigioasă constând în existenta pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a Dosarului nr. 950/2/2013 având ca obiect cererea de suspendare a executării sentinţei pronunţate in Dosarul cu nr. 76330/3/2011 cerere formulata de Banca.d) o situaţie litigioasa constând in procesul colectiv ce face obiectul Dosarului cu nr. 76330/3/2011 (disjuns din Dosarul nr. 53790/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti) prin care instanţa a admis in parte cererea formulata de Clienţi in ceea ce priveşte clauzele referitoare la dobânda, și anume: 1. Clauzele care permit Băncii modificarea dobânzii in mod unilateral; 2. Clauzele din actele adiţionale, notificările sau comunicările care au modificat rata dobânzii sau tipul acesteia din fixa in variabila; 3. Clauzele referitoare la calcului dqbânzii anuale raportat la o perioada de 360 de zile; 4. Clauzele, referitoare la comisionul de risc si cele referitoare la comisionul de administrare; 5. Clauzele referitoare la a) alegerea societăţii de asigurări; b) debitarea automata a conturilor clienţilor; c) D.A.E.; d) aducerea unui alt debitor, pe parcursul derulării creditului; e) declararea scadentei anticipate a creditului in situaţia in care reclamanţii nu isi achita obligaţiile din alte contracte de credit; f) declararea scadentei anticipate a creditului in cazul încălcării oricărei alte obligaţii din convenţia de credit in afara celei de rambursare a creditului; g) declararea scadentei anticipate a creditului in cazul apariţiei unor evenimente care in opinia băncii ar putea afecta capacitatea de rambursare a reclamanţilor sau garantarea creditului; h) exonerarea de răspundere a băncii in cazul declarării creditului scadent anticipat si a executării silite; i) modificare costurilor creditului potrivit secţiunii 10 din Condiţiile Generale ale Convenţiilor de Credit precum și restituirea către clienţi a sumelor reprezentând comisionul de risc/administrare, dosar in care clienţii au tranzactionat cu Banca, conform contract tranzacţie incheiat în data de 07 noiembrie 2011, (C) Litigiul izvorăşte, fără însă a se limita la acestea, din pretenţii ale clienţilor referitoare la modul de reglementare a clauzelor referitoare la costurile aplicabile creditului sus-mentionat, din perspectiva legislaţiei aplicabile în materia protecţiei consumatorilor (de exemplu, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti si consumatori, O.U.G. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori s.a). (D) Părţile prezentului contract, doresc să stingă în mod complet, definitiv şi irevocabil toate situaţiile litigioase şi potenţial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretenţiile prevăzute la pct. b și c, care îşi au originea în cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.în considerarea celor de mai sus, în baza art. 2267-2278 C. civ., a art. 271-273 C. proc. civ., în urma negocierilor purtate Părţile au convenit în mod liber si neviciat să încheie prezentul contract, după cum urmează: Art. 1 – Stingerea Litigiilor. (1). în vederea realizării celor prevăzute la pct. (d) de mai sus, Părţile convin: a) să stingă pe cale amiabilă toate situaţiile (pre)litigioase sau potenţial litigioase, indiferent de stadiul lor procesual, existente între ele la data semnării, precum, însă fără a se limita la, cereri de chemare in judecata (in anulare/constatatare/pretentii etc), reclamaţii, plângeri prin care se contestă valabilitatea clauzelor contractuale menţionate la lit. b) și c), tinzându-se la anularea acestora, precum şi b)să preîntâmpine orice potenţiale situaţii litigioase similare având cauze anterioare sau concomitente datei semnării.(2). În vederea aducerii la îndeplinire a prezentului contract, Părţile convin în mod expres să modifice Convenţia de credit din 11 august 2008 potrivit termenilor şi condiţiilor ce au fost negociaţi cu bună-credinţă de către părţi, asa cum rezultă din Actul adiţional ce constituie anexă a prezentului contract.(3). Avand in vedere ca: – Părţile au convenit semnarea actului adiţional menţionat la alin (2) al prezentului articol şi Clienţii nu mai au nicio pretenţie prezenta sau viitoare, asa cum sunt detaliate la lit. b) și c) de mai sus.(4). Banca și Clienţii se obliga reciproc sa nu solicite unul celuilalt cheltuielile de judecata efectuate în cursul procedurilor judiciare derulate pana in prezent având ca obiect pretenţiile menţionate la lit. b). Art. 2 – îndeplinirea formalităţilor în vederea închiderii Litigiilor.(1). Părţile se obligă să colaboreze şi să realizeze toate formalităţile si/sau demersurile necesare pentru a se lua act şi a se da eficienţa avută în vedere de părţi prezentului contract, în oricare şi în fiecare dintre Litigiile care fac obiectul prezentului contract. (2) Părţile se obligă sa se prezinte în fața Curţii de Apel Bucureşti și sa depună prezentul contract de tranzacţie în Dosarul nr. 950/2/2013 pentru a se lua act de acesta și pentru a se consfinţi înţelegerea lor prin pronunţarea unor hotărâri de expedient. (3) Părţile cunosc ca, potrivit art. 273 din C. proc. civ., hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor se dau fara drept de apel, fiind definitive si executorii. Art 3 – Confidenţialitate. (1)Toate informaţiile, datele şi documentele pe care una dintre părţi le obţine de la cealaltă parte sau pe care le dezvăluie celeilalte în scopul realizării şi îndeplinirii obiectului prezentului Contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informaţii confidenţiale iar Partea căreia i s-au dezvăluit respectivele informaţii se obligă să păstreze confidenţialitatea pe o durata nelimitată. 2) Fiecare dintre părţi va folosi informaţiile, datele şi documentele confidenţiale numai în vederea realizării obiectului contractului, fiind obligată să nu le utilizeze în nici un alt scop. Prezentul contract împreună cu anexele sale reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. Prezentul contract a fost încheiat la data de 21 mai 2013, într-un număr de șase (6) exemplare, din care doua (2) exemplare pentru Banca, cate un (1) exemplar pentru celelalte parti, un (1) exemplar pentru a fi prezentat in fata instanţei investita cu soluţionarea litigiului. B.C.V. P.l., manjager relaţii clienţi corporate. B.E.D., M.C.N., consilier operaţiuni clientelă pentru SC V.R. SA. Urmează semnăturile ss. indescifrabil”

S-a luat act de tranzacţia încheiată între reclamantul D.B. şi pârâta SC V. SA SA.

S-a consfinţit tranzacţia încheiată prin înscrisul intitulat “contract de tranzacţie” încheiat la 02 septembrie 2013: „Contract de Tranzacţie încheiat astăzi, 02 septembrie 2013 Părţile subscrise: SC V.R. SA cu sediul social în municipiul Bucureşti, sector 2, societate administrată în sistem dualist, înregistrată la Registrul Comerţului, Registrul Bancar din 10 aprilie 2000, cod unic de înregistrare, prin Agenţia Drumul Taberei, cu sediul în municipul Bucureşti, sector 6, reprezentată de A.D., cetăţean român, domiciliată în municipiul Bucureşti, sector 6, în calitate de director Agenţia Drumul Taberei şi de V.C.G., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 4, în calitate de manager relaţii clienţi retail/micro, ambii împuterniciţi în baza Procurii autentificate din 29 august 2013 de B.N.P., M.S.S., l.C.Ş., N.A.M., F.S. şi M.R.P., Societate Profesională Notarială din municipiul Bucureşti, prin notar public N.A.M. şi Dl. D.B., domiciliat în oraşul, cu adresa de corespondenţă în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, în calitate de client denumiţi în cele ce urmează, separat, „Parte şi/sau „Parte” şi împreună „Părţi” şi/sau „Părţile”.

Având în vedere următoarele:

(A). Părţile au semnat

Convenţia de credit din 14 ianuarie 2008 prin care Banca a pus la dispoziţia clientului un credit în valoare de 213.000 Chf cu o dobândă anuală efectivă (D.A.E.) de 7,19%, pentru acoperirea cheltuielilor curente şi refinanţarea unui credit acordat de SC V.R. SA, modificată prin actele adiţionale ulterioare. (B) Între Bancă, pe de o parte, şi Client, pe de altă parte, există/au existat la data semnării prezentului Contract („Data Semnării”) situaţii (pre)litigioase în diverse stadii sau potenţial litigioase („Litigiul”) după cum urmează: a) O situaţie litigioasă constând în existenta Dosarului cu nr. 76330/3/2011 în care Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 19649 din 18 decembrie 2012 prin care dispus anularea clauzelor prevăzute la: art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale privind „Data ajustării dobânzii”; art. 5 lit. a) din Condiţiile Speciale privind Comisionul de risc şi art. 3.5. din Secţiunea 3 din Condiţiile generale; art. 5 lit. c) din Condiţiile Speciale privind comisionul de rambursare în avans; art. 5 lit. d) din Condiţiile Speciale privind comisionul de administrare garanţii; art. 5 lit. e) din Condiţiile Speciale privind comisionul de rezervă minimă obligatorie; art. 5 lit. f) din Condiţiile Speciale privind comisionul de clientul declară că în temeiul art. 247 din vechiul C. proc. civ. renunţă la dreptul pretins având ca obiect pretenţiile menţionate la lit. b) şi care au făcut obiectul Dosarului nr. 76330/3/2011 în care s-a pronunţat sentinţa comercială nr. 19649 din 18 decembrie 2012. Art. 2 – îndeplinirea formalităţilor în vederea închiderii litigiilor (1) Părţile se obligă să colaboreze şi să realizeze toate formalităţile şi/sau demersurile necesare pentru a se lua act şi a se da eficienţa avută în vedere de părţi prezentului contract, în oricare şi în fiecare dintre Litigiile care fac obiectul prezentului contract. (2) Părţile se obligă să se prezinte în faţa Curţii de Apel Bucureşti la primul termen de apel stabilit de instanţă şi să depună prezentul contract de tranzacţie în Dosarul nr. 76330/3/2011, pentru a se lua act de acesta şi pentru a se consfinţi înţelegerea lor prin pronunţarea unor hotărâri de expedient. (3)Părţile cunosc că, potrivit art. 273 din vechiul C. proc. civ., hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor se dau fără drept de apel, fiind definitive şi executorii. (4) în conformitate cu dispoziţiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 prezenta convenţie, inclusiv actele adiţionate, constituie titlu executoriu. Art. 3 -Confidenţialitate. (1) Toate informaţiile, datele şi documentele pe care una dintre Părţi le obţine de la cealaltă sau pe care le dezvăluie celeilalte în scopul realizării şi îndeplinirii obiectului prezentului Contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informaţii confidenţiale iar Partea căreia i s-au dezvăluit respectivele informaţii se obligă să păstreze confidenţialitatea pe o durata nelimitată.(2) Fiecare dintre părţi va folosi informaţiile, datele şi documentele confidenţiale numai în vederea realizării obiectului contractului, fiind obligiată să nu le utilizeze în nici un alt scop. Prezentul contract împreună cu anexele sale reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. Redactat de B.N.P. C.F.C. din municipiul Bucureşti şi autentificat la adresa din municipiul Bucureşti, sector 6, într-un singur exemplar original, care rămâne în arhiva biroului notarial şi 5 (cinci) duplicate, din care 2 (două) exemplare pentru Bancă, 1 (un) exemplar pentru client, 1 (un) exemplar pentru a fi prezentat în faţa instanţelor de judecată investite cu soluţionarea litigiului şi 1 (un) exemplar pentru arhiva biroului notarial. D.B. SC V.R. SA prin A.D., director Agenţia Drumul Taberei şi prin V.C.G., manager Relaţii Clienţi Retail/Micro. Urmează semnăturile ss. indescifrabil”.

S-a luat act de tranzacţia încheiată între reclamanta O.M. şi pârâta SC V. SA SA.

S-a consfinţit tranzacţia încheiată prin înscrisul intitulat “contract de tranzacţie” încheiat la 20 decembrie 2012: „Contract de Tranzacţie. încheiat astăzi 20 decembrie 2012.Părţile subscrise: SC V.R. SA cu sediul in Bucureşti, Şoseaua Pipera nr. 42. Sector 2, înregistrata la Registrul Comerţului. Registrul Bancar din 10 aprilie 2000, cod unic de înregistrare reprezentată de d-na P.C.G. în calitate de director Agenţia Șos. Alexandriei, și de Dna C.A. in calitate de manager Relaţii Clienţi Ag Șos. Alexandriei şi Dna O. (fosta C.) M., domiciliat(a) în Mun. Bucureşti, sector 1, adresa de corespondenta: Mun. Bucureşti, sector 2, telefon – telefon mobil, e-mail: în calitate de client denumiţi în cele ce urmează, separat. „Parte” şi/sau „Partea” şi împreuna „Părţi” şi/sau „Părţile”. Având în vedere următoarele: (A) Părţile au semnat următoarele convenţii de credit astfel: (i) Convenţia de credit din data de 18 decembrie 2007 prin care Banca a pus la dispoziţia clientei un credit în valoare de 29.900 Chf, cu o dobânda anuală electiva (D.A.E.) de 4.30 %.(ii) Convenţia de credit din data de 15 februarie 2008 prin care Banca a pus la dispoziţia d-lui O.M.E. un credit in valoare de 59,750 Chf, cu o dobândă anuală efectiva (D.A.E.) de 6.92%.(B) Intre Banca, pe de o parte, şi clienţi, pe de altă parte, există la data semnării prezentului contract („Data Semnării”) următoarele situaţii litigioase în diverse stadii: (i) Dosarul nr. 76330/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti având ca obiect pretenţii ale Dnei O.M. si ale d-lui O.M.E. de natură comercială referitoare la constatarea caracterului abuziv al mai multor clauze din convenţiile de credit încheiate și restituirea unor sume de către Banca, (ii) Dosarul nr. 38120/300/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti in contradictoriu cu A.N.P.C. având ca obiect respectarea de către banca a condiţiilor din contractele de credit încheiate cu anumiţi clienţi printre care și Dna O.M. si dl. O.M.E. (C) Părţile prezentului Contract, doresc să stingă în mod complet, definitiv şi irevocabil toate situaţiile litigioase şi potenţial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretenţiile prevăzute la pct. (B), care îşi au originea în cauze anterioare sau concomitente datei semnării. În considerarea celor de mai sus si în urma negocierilor purtate Părţile au convenit în mod liber si neviciat in temeiul dispoziţiilor art. 2.267-2.278 C. civ., a art. 247 și art. 271 – 273 C. proc. civ., să încheie prezentul contract, după cum urmează. Art. 1 – Stingerea Litigiilor.1.1 .în vederea realizării celor prevăzute la pct. (A) de mai sus. Părţile convin: a) să stingă pe cale amiabilă toate situaţiile litigioase de la pct. B). lit. b) să preîntâmpine orice potenţiale situaţii litigioase cu privire la costurile din convenţiile de credit menţionate la pct. A).1.2. Astfel, clienta renunţa in mod expres la litigiile menţionate la pct. (A) considerând ca litigiile dintre parti sunt in mod definitiv si irevocabil stinse. Art. 2 – îndeplinirea formalităţilor în vederea închiderii Litigiilor. 2.1. Părţile se obligă să realizeze toate formalităţile şi/sau demersurile necesare pentru a se lua act şi a se da eficienţa avută în vedere de părţi prezentului contract, in oricare şi în fiecare dintre litigiile care fac obiectul prezentului contract urmând a prezenta prezentul contract instanţelor de judecata in vederea pronunţării unor hotărâri de expedient.Art. 3 – Confidenţialitate. 3.1.Toate informaţiile, datele şi documentele pe care una dintre Părţi le obţine de la cealaltă sau pe care le dezvăluie celeilalte in scopul realizării şi îndeplinirii obiectului prezentului contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informaţii confidenţiale iar partea căreia i s-au dezvăluit respectivele informaţii se obligă să păstreze confidenţialitatea pe o durata nelimitată. 3.2. Fiecare cintre părţi va folosi informaţiile, datele şi documentele confidenţiale numai în vederea realizării obiectului contractului, fiind obligată să nu le utilizeze în nici un alt scop. Art. 4. Orice modificare ulterioara de către parti a prezentei tranzacţii face parte integranta din aceasta fara a fi necesara obţinerea unei hotărâri de expedient. Art. 5. Părţile cunosc ca, potrivit art. 273 din C. proc. civ., hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor se dau fara drept de apel, fiind definitive si executorii. Art. 6. In conformitate cu dispoziţiile art. 120 din O.U.G. 99/2006 prezenta convenţie, inclusiv actele adiţionale, constituie titlu executoriu. Prezentul contract. împreună cu anexa contractul de credit din 20 decembrie 2012 ce face parte integrantă din cuprinsul său reprezintă voinţa părţilor si înlătură orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. Prezentul contract a fost încheiat la 20 decembrie 2012. într-un număr de 3 exemplare, din care cate unul pentru fiecare parte şi unul pentru a fi prezentat in fata instanţei de judecată, dacă va fi cazul. O.M., P.C.G., Director. C.A. Manager Relaţii Clienţi pentru SC V.R. SA .Urmează semnăturile ss.indescifrabil”.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost obligată apelanta pârâtă SC V. SA la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii reclamanţi conform notei depuse la 19 februarie 2014 (filele 1-4 vol. Il dosar C.A.B.) care face parte integrantă din prezenta, astfel: T.P.M. și E.A. – 3.781 lei, G.J.l.S. – 3.015 lei, H.M. și C.F. – 5.520.17 lei, I.D.M. și A.M. – 5.450 lei, l.A.E. și M.F. – 4.850 lei, P.L. și l.V. – 4.735 lei, S.M.l. și N. – 5.979 lei, S.C.M.C. – 7.372.54 lei, S.A. și D.C. – 13.828.83 lei, N.A. și M.C. – 4.022.66 lei, S.O.M. – 5.333 lei, S.M. – 2.872 lei, N.M.C. și S. – 11.660,75 lei, G.R.C. și E.O. – 3.897.3 lei, C.S.M. și C.G. – 4.601 lei, G. (P.) R.M. – 4.438.68 lei, P.A. si E. C. – 7.165,52 lei, B.C.M. – 8.452.21 lei, P.D.G. și I. – 4.698,05 lei, V.C. – 6.047. 34 lei, C.B.G. și G. – 7.884.5 lei, C.M. și O.B. – 5.820 lei, B.R.V. și P.M. 5.490.64 lei, C.M. şi L.I. – 7.389.15 lei, D. (S.) M. – 887.85 lei, M.A. și G.M. – 7.003.86 lei, C.A.A. și M. – 884.92 lei, T.l.M. și C.J. – 6.632.19 lei, C.F. – 2.338.66 lei, E.C.A. – 5720.92 lei, P.I.M. – 4.712 lei, L.C. şi V.A. – 7.105 lei, M.D.E. și M.N. – 9.516 lei, R.Ş. și M. – 3.279,05 lei, C.A. si l.T. – 5.352.48 lei, G.D. – 4.553.42 lei, P.M.D.- 5.673.37 lei, G.A. și V. – 4.100 lei, G. (S.) G. – 7.625.4 lei, F.P.F. și E. – 3.000 lei, G.V. si E.M. – 4.882.4 lei, F.S.C. și D. – 3.705.62 lei E.A. – 4.405 lei, T.C. – 6.790 lei, P.F. – 1.962 lei, D.C. și F.G. – 8.8.46.29 lei, O.L. și L. – 60.58.36 lei, P.A.R. și B.G. – 4.323.65 lei, C.E. și A.M. – 6.101 lei, J.O. și G.S. – 104.89.53 lei, P.C. – 5.478 lei, V.A.T. și I.G. – 3.854.44 lei, B.B.A. – 5.642 lei, R.A.T. – 4.917, M.G.C. și G.M. – 7.488.27 lei, P.C. și S. – 881.33 lei, T.C.L. – 3.809.19 lei, M.M.M. – 6.900 lei, M.D. și D. – 6704 lei, P.Ş.R. – 5.891 lei, T. (fosta T.) E.C. – 5.202 lei, M.M.Ş. – 9.599.1 lei, F.E. și V. – 7.612 lei, N.R.Ş. și C. – 6.020.01 lei, R.C.S. și A.L. – 5.205.91 lei, G. (C.) M. – 8.206.36 lei, I. C. – 1.316.38 lei, E.M. – 5.338.4 lei, C.F. și R.I. – 8.340.3 lei, M.D.l. și A. – 4.200 lei, O.C.l. – 6.669.93 lei, M.T.I. – 951,63 lei, G.D. și D. 5.680.48 lei, D.L.D. – 4.218 lei, A.R.I. – 13.811.66 lei, D.A.L. – 3.266.65 lei, B.I. și M. – 4.569.95 lei, C.C. și M. – 4.152 lei, S.l.G. și C. – 4.125.38 lei, C.l. și S.M. – 3.639 lei, M.P. si G.D. – 6.800 lei, C.I.A. și l.C. – 4.828 lei, P.P.M. – 3.639 lei, D.B. – 4.063.14 lei, Z.M. – 7.977 lei, S.C. – 7.977 lei, C.G.L. – 3.551.76 lei, C.S. și A. – 5.620 lei, T.M. și B.S. – 889.31 lei, Z.L. – 4.130.3 lei, T.R.M. și E.V. – 3.750 lei, B.D. și M.D. – 4.048.65 lei, A.D. – 961.58 lei, F.l. și S.E. – 3.623 lei, T.V. și P.N. – 8.093.74 lei, G.C.L. și F. – 3.748.2 lei, T.F.M. și M.C. – 5.770 lei, G.A.J. – 331.85 lei, R.V. și D.E. – 6.250 lei, P. (D.) R.F. – 884.2 lei, C.T.D. și E. – 6.762 lei, M.C. și A.L. – 7.753.14 lei, G.A. – 4.402.46 lei, F.C. – 4.978.64 lei, G.I.L. și l.S. – 4.438 lei, A.G.L. și R. – 1.4264.74 lei, L.F. și D.O. – 4.508.6 lei, T.A.D. – 5.487.52 lei, V.C.R. și O.C. – 6.495 lei, B.T.P.A. – 3.592 lei, G.C. – 3.522.78 lei, P.I.C. – 3.896 lei, Z.E.D. – 4.230.72 lei, P.F.N. și A.M. – 7.522.85 lei, C.M. și I. – 7.300 lei, P.I. și M.F. – 7.051.22 lei, B.V. și M. – 4.286.48 lei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele: I. în ceea ce priveşte apelul declarat de apelanţii-reclamanţi, aceştia au criticat soluţia primei instanţe sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, în cuantum de 220 pentru fiecare reclamant, precizând că, în ceea ce-i priveşte, au solicitat instanţei să ia act de faptul că aceste cheltuieli vor fi solicitate pe cale separată.

Apelul declarat de reclamanţii B.I.A., B.I.M., O.M. şi O.A. a fost găsit fondat, având în vedere că aceştia au fost reprezentaţi de avocat A.C. şi au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, aspect ce rezultă din încheierea de dezbateri din şedinţa publică din 6 noiembrie 2012 – fila 267 vol. 130 dosar T.B. (respectiv fila 5 încheiere de şedinţă din 6 noiembrie 2012).

II. În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC V.R. SA, anterior criticării sentinţei apelate, aceasta a arătat că în afară de tranzacţiile încheiate în faţa primei instanţe, au mai fost încheiate tranzacţii cu următorii intimaţi-reclamanţi: A.B.V.; A.M.C.; A.S.; A.G.; B.M. şi B.A.O. (atât pentru Contractul de credit din 11 octombrie 2007, cât şi pentru Contractul din 23 septembrie 2008); B.C.V.; B.E.D.; C.A.L.; C.L.D.; C.D.M.; C.I.L.; C.I.C.; C.D.; C.L.G.; C.C.; C.F.; C.D.A.; D.C.S.; D.A.A.; D.B.; D.C.M.; D.R.C.; D.A.V.; D.A.; F.M.; G.V.G.; G.E.; H.B.; L.G.; L.C.A.; L.C.F.M.; L.D.E.; M.E.; M.N.; M.G.T.; M.M.; M.R.M.; N.A.; O. (fostă C.) M.; P.N.; P.E.M.; P.C.M.; P.Ş.C.; P.B.; P.E.C.; P.D.; S.I.A.; S.G.M.; S.C.R.; V.D.I.; V.C.; V.C.I.; V.R.M.; V.D.G.

Faţă de aceste împrejurări, a solicitat să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 271-273 C. proc. civ., să se ia act de tranzacţiile încheiate între părţi, să se admită apelul formulat, să se modifice sentinţa în ceea ce-i priveşte pe toţi aceşti intimaţi-reclamanţi şi să se pronunţe o hotărâre care să consfinţească învoiala părţilor.

În acest sens a fost depusă anexa nr. 1 (fila 66 vol. II dosar C.A.B.) însoţită de copii ale contractelor de tranzacţie încheiate cu reclamanţii indicaţi.

Din verificarea acestor înscrisuri, instanţa de apel a constatat ca fiind legal întocmite, cu menţionarea încheierii tranzacţiilor în prezentul dosar, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – respectiv Dosarul nr. 76330/3/2011 (disjuns din Dosarul nr. 53790/3/2010 ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti) doar acele tranzacţii încheiate cu intimaţii-reclamanţii B.C.V. şi B.E.D. (filele 74-77 vol. II dosar C.A.B.), cu reclamantul D.B. (filele 85-86 dosar C.A.B. vol. II) şi cu reclamanta O. (fosta C.) M. (conform contractului de tranzacţie încheiat la 20 decembrie 2012 – filele 202- 204 vol. II dosar C.A.B.).

Ca urmare faţă de aceşti reclamanţi instanţa de apel a dispus schimbarea sentinţei apelate, în sensul de a se lua act de tranzacţiile încheiate şi a consfinţit învoiala părţilor din înscrisurile intitulate contract de tranzacţie.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi reclamanţi cu care s-au încheiat contracte de tranzacţie, în urma verificării, instanţa de apel nu i-a regăsit pe toţi printre reclamanţi din prezentul dosar – de unde rezultă că aceştia erau reclamanţi în Dosarul nr. 53790/3/2010, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, astfel încât acea instanţă putea lua act de tranzacţiile încheiate; de altfel, de aceea în cuprinsul tranzacţiilor este menţionat dosarul Tribunalului Bucureşti.

Pe de altă parte, instanţa de apel, sesizată cu soluţionarea cererilor ce formează obiectul Dosarului nr. 76330/3/2011, nu poate lua act de încheierea tranzacţiilor ce privesc alt dosar, respectiv Dosarul nr. 53790/3/2010 al Tribunalului Bucureşti.

Ca urmare, instanţa de apel a lua act de încheierea tranzacţiilor doar cu reclamanţii-intimaţi reţinuţi mai sus, pentru care contractele de tranzacţie sunt valabile în acest dosar.

Instanţa de apel, în ce priveşte apelul declarat de pârâtă, a reţinut că motivele pot fi grupate în 3 categorii astfel:

1.- critici referitoare la nepronunţarea instanţei asupra excepţiei inadmisibilităţii invocate prin întâmpinare;

2.- critici sub aspectul faptului că acele clauze contractuale referitoare la dobânzi şi comisioane fac parte din preţul total al contractului şi sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv;

3.- critici referitoare la neanalizarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite simultan, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi anume:

a.- clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;

b.- clauza să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ;

c.- dezechilibrul semnificativ să fie rezultatul unui comportament al profesionistului contrar cerinţelor bunei-credinţe.

1. Cu privire la critica referitoare la nepronunţarea primei instanţe asupra excepţiei inadmisibilităţii s-a constatat că prima instanţă a reţinut faptul că, în apărare, societatea bancară a invocat excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, faţă de posibilitatea reclamanţilor de a cere realizarea dreptului (fila 6 din sentinţa apelată).

S-a apreciat de instanţa de apel că prima instanţă a calificat această excepţie, ca o apărare pe fondul cauzei şi nu ca o veritabilă excepţie, astfel cum a procedat cu celelalte excepţii invocate, aspecte ce rezultă din considerentele hotărârii apelate. Ca urmare această critică nu a fost găsită întemeiată.

2. Nici critica referitoare la faptul că respectivele clauze nu puteau fi considerate ca abuzive cât timp se refereau la preţul datorat, deoarece atât dobânda cât şi celelalte comisioane fac parte din preţul contractului, fiind exceptate de la analiza caracterului abuziv, nu a putut fi reţinută, deoarece preţul contractului este acela prevăzut în Convenţia de credit, şi anume valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauzele declarate abuzive se referă la revizuirea ratei dobânzii, perceperea comisionului de risc/administrare, la dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi cu toate celelalte costuri suplimentare.

Potrivit considerentelor de la pct. 44 al Hotărârii C.J.U.E. – C – nr. 484/08 – Coja de Ahorros Y Monte de Piedad de Machid Piedad „dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 8 din Directiva nr. 93/13CEE trebuie interpretate în sensul că „nu se opun unei reglementări (…) care autorizează un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului, sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil”.

Prin urmare, instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil, cu atât mai mult având acest drept, atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar şi precis, într-un limbaj uşor inteligibil, or, tocmai aceasta este problema cu clauzele respective, că ele nu sunt clare şi precise, dând posibilitatea doar băncii de a interpreta, strict în interes propriu, aceste clauze, creând astfel, şi din această perspectivă, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

3. În ceea ce priveşte a 3-a critică, privind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, instanţa de apel a analizat clauzele reţinute ca fiind abuzive, în mod global, din perspectiva următoarelor condiţii:

a). clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul;

b). clauzele au creat în detrimentul consumatorilor un dezechilibru semnificativ;

c). dezechilibrul semnificativ este rezultatul unui comportament al profesionistului contrar bunei – credinţe.

a). Reclamanţii, în calitate de consumatori, nu au acţionat de pe o poziţie egală cu cea a băncii.

Contractele de împrumut bancar încheiate sunt preformulate, standard, clauzele fiind prestabilite de către bancă, fără să se fi dat posibilitatea reclamanţilor de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze, iar eventualele diferenţe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienţii, ci particularităţilor fiecărui client în parte.

Acelaşi este şi sensul art. 3 pct. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE prin care se prevede că „se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzei, în special în cazul contractelor de adeziune”, aşa cum sunt şi contractele de credit din cauză.

Mai mult, potrivit unei jurisprudenţe constante a C.J.U.E., sistemul de protecţie pus în aplicare prin directiva menţionată se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau de furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi de nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil, rar putând exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000. Oceano Editorial şi Solvat Editores şi Hot. din 26 octombrie 2006. Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, C.J.U.E. a subliniat, în mai multe ocazii, că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor din contract (Hot. Ocean Editorial).

b). În ceea ce priveşte cea de-a II-a condiţie ce atrage caracterul abuziv al unei clauze – să se creeze un dezechilibru semnificativ, instanţa de apel a reţinu’: prevederile art. 4 alin. (1) teza a ll-a din lege potrivit cu care o clauză este abuzivă, dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Privite nu numai individual, dar, mai ales, global, clauzele pot fi considerate că au creat un dezechilibru semnificativ.

Astfel, clauza privind dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, fără a fi enumerate expres care sunt aceste schimbări, reprezintă o clauză abuzivă în sensul dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000. Apariţia unor schimbări semnificative pe piaţa monetară nu echivalează cu motivaţia întemeiată despre care face vorbire textul art. 1 lit. a) alin. (1) din anexă.

În ceea ce priveşte comisionul de risc s-a constatat că acesta este perceput pentru punerea la dispoziţie a creditului, fără a exista precizări în cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinaţiei acestuia, în condiţiile în care pârâta, tot pentru creditul acordat, mai percepe şi dobânda curentă prevăzută la Secţiunea 3 „Costuri”; art. 3.1.1.

Analizând clauza privind comisionul de risc, instanţa de apel a considerat că este abuzivă în sensul art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000 republicată deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se percep două costuri, fără ca distincţia dintre acestea să fie exprimată în mod clar şi inteligibil, iar pe de altă parte, faţă de valoarea comisionului de risc pe toată durata contractului, s-a creat în detrimentul intimaţilor-consumatori şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În ceea ce priveşte clauzele privind declararea creditului scadent anticipat şi costurile suplimentare s-a constatat că şi acestea sunt abuzive prin raportare la dispoziţiile art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, deoarece se stabileşte dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, în cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute care, doar în opinia comerciantului, face ca împrumutul să nu mai poată fi achitat.

c). În ceea ce priveşte aprecierea bunei-credinţe, deşi aceasta nu constituie o condiţie în sine a stabilirii caracterului abuziv al unor clauze, s-a arătat că trebuie acordată o atenţie Ieosebita forţei poziţiilor de negociere ale părţilor pentru a se putea constata dacă profesionistul a acţionat în mod corect şi echitabil faţă de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să ţină seama.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, este greu de crezut că interesele legitime ale consumatorilor au fost luate în considerare, în condiţiile în care acesta se află într-o poziţie de inferioritate faţă profesionist, atât în ceea ce priveşte puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, în condiţiile unui contract de adeziune.

În consecinţă, pentru toate aceste argumente, instanţa de apel a apreciat că susţinerile apelantei sunt nefondate, prima instanţă făcând o corectă aplicare a textelor legale incidente în cauză, motiv pentru care sub acest aspect s-a menţinut soluţia primei instanţe.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de apelanţii-reclamanţi s-a luat act că vor fi solicitate pe cale separată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată ale intimaţilor-reclamanţi, s-au depus înscrisuri doveditoare şi lista anexă ce se află la filele 1-4 din vol. III dosar C.A.B.

Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa de apel a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, după ce s-au făcut verificările legale, şi a obligat apelanta – pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii reclamanţi aşa cum sunt prevăzute în lista depusă la 19 februarie 2014 aflată la filele 1-4 din vol. III dosar.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă SC V.R. SA Bucureşti, aducându-i următoarele critici:

1. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu insuficienta cercetare a fondului cauzei şi insuficienta sa motivare.

Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa care s-a pronunţat asupra cauzei trebuie să înfăţişeze considerentele de fapt şi de drept care au condus-o la respectiva soluţie, or, sentinţa apelată nu cuprinde aceste considerente.

S-a reţinut, în ceea ce priveşte clauzele analizate, doar faptul că ar exista un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, cu trimitere la împrejurarea că în ceea ce priveşte revizuirea ratei dobânzii curente nu sunt enumerate, expres, schimbările intervenite pe piaţa monetară, iar referitor la comisionul de risc s-a reţinut, la nivel generic, că faţă de valoarea acestuia pe toată valoarea contractului s-a creat în detrimentul intimaţilor consumatori şi contrar cerinţelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

S-a susţinut că aceste considerente nu reprezintă o analiză a criticilor formulate de către pârâtă în apel.

În plus, în cuprinsul hotărârii recurate nu se regăseşte o suficientă motivare şi cercetare a condiţiilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 193/2000 şi a posibilităţii menţinerii sau nu a contractelor.

S-a mai apreciat că motivele reţinute de instanţa de apel în privinţa comisionului de risc sunt străine de natura pricinii.

Ca atare, s-a susţinut de către recurenta-pârâtă, că pe lângă insuficienta motivare a hotărârii, instanţa de apel a efectuat o lacunară cercetare a fondului cauzei.

Sub acest aspect s-a susţinut că se impunea efectuarea unei expertize de specialitate care să facă o analiză asupra acestor costuri, or, această expertiză, solicitată de către pârâtă, nu a fost admisă, în acest fel încălcându-se şi dreptul la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

Tot în sensul acestor critici, recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat unele motive de apel ce aveau influenţă asupra soluţiei finale, precum: motivul de apel dezvoltat la pct. 3.1.2, prin care s-a criticat faptul că prima instanţă nu a motivat soluţia pentru care a înlăturat apărările întemeiate pe dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 privitoare la excluderea de la controlul caracterului abuziv a clauzelor privind preţul contractului; motivul de apel dezvoltat la pct. 3.4.2, prin care a fost criticată hotărârea primei instanţe din perspectiva reţinerii caracterului fix al dobânzii aplicate contractelor de credit, pe motiv că nu poate fi modificat caracterul variabil al dobânzii; motivul de apel dezvoltat la pct. 3.4.5, prin care s-a criticat aspectul întinderii nulităţii în caz de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale privitoare la dobândă, arătându-se că în acest caz nulitatea este una parţială; motivul de apel dezvoltat la pct. 3.5.5, prin care s-a învederat faptul că toate convenţiile de credit supuse analizei au fost alineate la exigenţele O.U.G. nr. 50/2010, comisionul de risc fiind înlocuit cu comisionul de administrare; motivul de apel dezvoltat la pct. 3.6 prin care a fost criticată sentinţa apelată din perspectiva anulării clauzelor contractuale privitoare la comisionul de administrare garanţii, comisionul de rezervă minimă obligatorie şi comisionul de monitorizare poliţă de asigurare, arătând că acestea nu au fost percepute; motivul de apel dezvoltat la pct. 3.7, prin care a fost criticată sentinţa apelată din perspectiva anulării clauzelor care stabilesc obligaţia consumatorului de a încheia contractul de asigurare cu o societate de asigurări parteneră sau agreată de bancă, pe motiv că măsura luată era în beneficiul consumatorilor; motivul de apel dezvoltat la pct. 3.8, prin care s-au formulat critici din perspectiva constatării posibilităţii de continuare a derulării contractelor de credit chiar şi în lipsa clauzelor contractuale anulate; motivul de apel dezvoltat la pct. 3.9, prin care s-au formulat critici din perspectiva anulării actelor subsecvente la contractele de credit ce a format obiectul verificării, pe motiv că anularea anumitor clauze contractuale nu poate conduce la anularea integrală a actelor adiţionale subsecvente; motivul de apel dezvoltat la pct. 3.10, prin care s-au formulat critici din perspectiva obligării pârâtei la rambursarea sumelor încasate în temeiul clauzelor contractuale aiculate ca fiind abuzive.

2. Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, prin aceea că nu a luat act de tranzacţiile încheiate între pârâtă şi o parte dintre intimaţii-reclamanţi.

Prin cererea de apel pârâta a solicitat să se ia act de tranzacţiile încheiate cu următorii intimati-reclamantii A.B.V.; A.M.C.; A.S.; A.G.; B.M. şi B.A.O. (atât pentru contractul de credit din 11 octombrie 2007, cât şi pentru contractul din 23 septembrie 2008); B.C.V.; B.E.D.; C.A.L.; C.I.D.; C.D.M.; C.I.L.; C.I.C.; C.D.; C.L.G.; C.C.; C.F.; C.D.A.; D.C.S.; D.A.A.; D.B.; D.C.M.; D.R.C.; D.A.V.; D.A.; F.M.; G.V.G.; G.E.; H.B.; I.G.; I.C.A.; L.C.F.M.; L.D.E.; M.E.; M.N.; M.G.T.; M.M.; M.R.M.; N.A.; O. (fostă C.) M.; P.N.; P.E.M.; P.C.M.; P.Ş.C.; P.B.; P.E.C.; P.D.; S.I.A.; S.G.M.; S.C.R.; V.D.I.; V.C.; V.C.I.; V.R.M.; V.D.G., depunând la dosar tranzacţiile încheiate.

Cu toate acestea, s-a luat act doar de tranzacţiile încheiate cu reclamanţii B.C.V., B.E.D., D.B., O. (fostă C.) M., reţinându-se, în mod greşit, că ceilalţi nu ar figura ca şi părţi în Dosarul nr. 76330/3/2011, cu toate că aceştia sunt părţi în acest dosar.

3. Hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu s-a răspuns la critica privind excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

În acest sens s-a susţinut că referirea instanţei de apel la faptul că prima instanţă ar fi calificat această excepţiei ca fiind o apărare de fond, nu poate fi socotită o adevărată motivare, mai ales că se criticase soluţia primei instanţe din perspectiva nemotivării prin care această apărare fusese înlăturată.

4. Instanţa de apel a dat o soluţie cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

a). Astfel, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, care prevăd că sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv clauzele care ţin de caracterul adecvat al preţului, argumentele reţinute de către instanţa de apel fiind eronate.

În sprijinul acestei critici recurenta-pârâtă a invocat şi prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, ale art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992, precum şi practică judiciară, respectiv Ordonanţa din 16 noiembrie 2010, pronunţată în cauza nr. C/76/10 de C.J.U.E., precum şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Condiţia ca acea clauză referitoare la preţul contractului să fie redactată într-un limbaj uşor inteligibil a fost respectată, cât timp costul total al creditului (D.A.E.) este prezentat atât sub forma unui procent (art. 3 lit. e) din Condiţiile speciale) cât şi sub forma unei cifre absolute, în cuprinsul planului de rambursare, instanţa de apel făcând doar o analiză superficială în ce priveşte caracterul clar şi uşor inteligibil a acestor clauze.

b). S-a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în privinţa clauzelor referitoare la comisionul de risc, clauze prevăzute la art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale.

S-a reţinut, în mod eronat, faptul că în privinţa clauzelor referitoare la comisionul de risc, ar fi vorba de două costuri fără ca distincţia dintre acestea să fie exprimată în mod clar şi inteligibil, precum şi faptul că valoarea comisionului de risc s-ar fi aplicat pe toată perioada contractului şi că astfel s-ar fi creat, în detrimentul reclamanţilor, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În opinia recurentei comisionul de risc este reglementat în art. 5 (a) din Condiţiile speciale, într-un procent aplicat soldului creditului, plătibil lunar, fiind cuprins atât în D.A.E.- art. 3 din Condiţiile speciale, cât şi în cuprinsul planului de rambursare, astfel încât nu se poate susţine că existenţa şi întinderea acestuia nu putea fi cunoscută de către reclamanţi.

S-a mai susţinut că acest comision de risc este inclus în costul contractului, el fiind destinat să acopere în permanenţă o serie de riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul de diminuare a valorii creanţei, riscul de poziţie, riscul valutar şi riscul operaţional, el fiind cunoscut şi acceptat de către reclamanţi.

În plus, orice instituţie de credit are obligaţia de a monitoriza situaţia tuturor creditelor aflate în portofoliu, desfăşurând diverse activităţi în acest scop, activităţi care implică angrenarea unor resurse umane tehnice şi operaţionale, resurse care trebuie să se reflecte, în final, în costuri, fiind, de asemenea, firesc ca aceste costuri să fie suportate de către consumatori.

Faptul că anumite credite sunt garantate cu ipoteci sau garanţii personale ori reale, diminuează acest risc, dar nu îl înlătură.

Instanţa de apel a interpretat, în modigreşit, dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în sensul că,ar exista o prezumţie de dezechilibru între drepturile şi obligaţiile panilor, neexistând nicio dovadă în sensul existenţei vreunui dezechilibru valoric, semnificativ.

Mai mult, instanţa de apel nu a făcut o analiză sau o descriere concretă a modului în care acest dezechilibru semnificativ ar exista sau s-ar manifesta, pe de o parte, iar pe de altă parte, Legea nr. 193/2000, vorbeşte despre un dezechilibru semnificativ, iar nu despre o simplă nemulţumire a consumatorului în ce priveşte costul creditului.

În sprijinul susţinerilor sale, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 1221 şi art. 1222 C. civ.

S-a mai susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 şi art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, chestiunea echivalenţei dintre preţul achitat şi serviciul prestat consumatorului nu reprezintă un element în funcţie de care să se evalueze caracterul unei clauze contractuale.

c). Instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în ce priveşte clauzele referitoare le revizuirea dobânzi, aceste clauze, înserate la art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale nefiind de natură să producă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul reclamanţilor.

În opinia pârâtei formularea clauzei de la art. 3 lit. d), „Banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutantului noua rată a dobânzii”, semnifică foarte clar faptul că dobânda agreată este una variabilă, iar nu fixă.

Dacă instanţa de ap’el ar fi ajuns la concluzia că indicatorul utilizat de pârâtă în vederea ajustării dobânzii, „schimbare semnificativă pe piaţa monetară”, nu este unul clar definit, astfel să poată fi urmărit şi verificat de consumator sau de instanţă, soluţia juridică era aceea de anulare în parte acestei clauze şi de obligare a profesionistului la utilizarea unui alt indicator, nicidecum aceea de transformare a dobânzii din una variabilă în una fixă.

Raţionamentul instanţei de apel este greşit şi nu ţine cont de acordul de voinţă, iniţial, al părţilor.

S-a susţinut, că o altă eroare a instanţei de apel este aceea că s-a reţinut existenţa unei prezumţii, în sensul că părţile ar fi contractat pe o dobândă fixă cât timp nu mai există un indicator în funcţie de care dobânda să fie ajustată, caracterul variabil al dobânzii fiind dat chiar de denumirea clauzei inserate la pct. 3 (d), respectiv data „ajustării dobânzii”.

Recurenta-pârâtă a susţinut că această clauză nu a produs vreun dezechilibru semnificativ în detrimentul reclamanţilor, mai ales că legiuitorul a avut în vedere aceea ruptură a echilibrului contractual, de o asemenea gravitate, încât să pună pe consumator în situaţia de a nu-şi mai putea realiza scopul urmărit prin încheierea contractului de credit.

Dacă instanţa de apel ar fi încuviinţat administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea „finanţe-bănci”, s-ar fi putut face proba practicării unei D.A.E. competitivă.

S-a mai susţinut de către recurenta-pârâtă că, spre deosebire de o clauză contractuală tipică, clauzele contractuale privitoare la dobândă sunt de natură a da naştere mai multor categorii de efecte juridice, şi ori de câte ori vorbim despre nulitatea unei clauze referitoare la dobândă, vorbim despre o nulitate parţială, nu despre una totală.

Ca atare, partea din clauza inserată la pct. 3 lit. d) din Condiţiile speciale, care se referă la caracterul variabil al dobânzii, nu are cum să fie reţinută ca fiind abuzivă prin ea însăşi, legislaţia existentă, precum art. 93 lit. e) şi g) din O.G. nr. 174/2008 şi art. 35 alin. (1) şi art. 37 alin. (1) din O.G. nr. 50/2010, prevăzând dreptul băncilor de a percepe dobânzi variabile pentru creditele acordate.

d). Instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în ce priveşte clauzele privind scadenţa anticipată, aceste clauze nefiind de natură să producă un dezechilibru semnificativ în ce priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor.

În acest sens a susţinut că instituţia decăderii din beneficiul termenului este reglementată prin art. 1025 C. civ., motiv pentru care o clauză contractuală care nu face altceva decât să reglementeze, expres, cazurile concrete de decădere, nu poate fi, prin ea însăşi abuzivă.

Aceste clauze nu au fost inserate şi nici aplicate într-o manieră contrară cerinţelor bunei-credinţe, recurenta-pârâtă susţinând că a fost de bună-credinţă atât la momentul încheierii acestor contracte, cât şi pe durata derulării lor.

S-a susţinut că şi în cazul în care întârzierile la plată au depăşit 30 de zile, recurenta nu a declarat scadenţa anticipată, ci a procedat la emiterea de adrese prin care a informat pe respectivii consumatori cu privire la situaţie existentă şi consecinţele ce ar putea decurge din aceasta.

Declararea scadenţei anticipate nu este nici în interesul Băncii, această măsură urmând a fi aplicată doar în acele cazuri în care ar deveni evident faptul că împrumutatul nu va mai dori sau nu va mai putea restitui împrumutul acordat.

e). Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, referitor la caracterul negociat a contractelor.

În acest sens a susţinut că între convenţiile de credit supuse analizei există diferenţe semnificative, care depăşesc sfera unor simple particularităţi exprimate de către clienţi.,

Se poate observa că în ce priveşte clauzele inserate la art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale, există diferenţe de valoare de la un contract la altul, aceleaşi diferenţe existând şi în cazul ratei dobânzii.

În opinia recurentei, toate aceste diferenţe reprezintă dovada clară a negocierii condiţiilor comerciale în care fiecare dintre aceste împrumuturi a fost acordate.

Formularea standardizată, similară, folosită la redactarea acestor convenţii de credit, este rezultatul caracterului tehnic al activităţii de creditare, iar nu o dovadă în sensul lipsei de negociere.

Faptul negocierii contractelor de credit rezultă şi din aceea că fiecărui consumator i-a fost înmânat câte un exemplar de pe contract, anterior semnării acestuia.

Elementul negocierii rezultă din diferenţele de cost existente în toate aceste contracte, precum şi din faptul că cu diverşi consumatori s-au semnat acte adiţionale la contractele de credit.

Mai mult, o parte dintre reclamanţi au încheiat aceste contracte de credit, în vederea refinanţării creditelor aflate în derulare la alte bănci, aceasta însemnând că sa negociat cu pârâta condiţii financiare mai avantajoase decât cele ofe-rite de respectivele bănci.

f). Instanţa de apei a pronunţat hotărârea recurată cu greşita interpretare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000, atunci când a concluzionat că aceste contracte de credit ar putea continua şi în lipsa clauzelor contractuale anulate ca fiind abuzive.

Nu s-a ţinut cont de faptul că, prin anularea clauzelor privitoare la dobânzi şi comisioane, contractele s-au rearanjat într-o manieră care a permis consumatorilor să beneficieze de costul de creditare sub media pieţei, contrabalansând echilibrul contractual, or, verificarea şi cenzurarea clauzelor contractuale cu caracter abuziv trebuie să aibă ca finalitate restabilirea echilibrului contractual, iar nu contrabalansarea acestuia în favoarea celeilalte părţi.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a modificat echilibrul contractual în favoarea consumatorilor, deoarece, a transformat dobânda variabilă într-o dobândă fixă, cuantumul acesteia fiind unul sub costurile actuale, şi a redus D.A.E. la aproximativ 50% din valoarea iniţială, fără a face o minimă verificare a împrejurării dacă, în noile condiţii, pârâta ar mai fi în măsură să îşi acopere costurile.

g). Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a principiului „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.”

Prima instanţă, atunci când a dispus anularea actelor juridice subsecvente convenţiilor de credit, a încălcat principiul disponibilităţii, acordând reclamanţilor mc i mult decât au cerut, iar instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a acestui motiv de apel.

Potrivit doctrinei de specialitate, desfiinţarea actului subsecvent se produce ca urmare a desfiinţării actului juridic principal, iar nu ca urmare a eliminării din cuprinsul actului juridic principal a uneia sau a mai multor clauze.

În speţă, actul juridic principal, contractul de credit, continuă să existe şi să producă efecte juridice, motiv pentru care nu s-ar putea reţine aplicarea acestui principiu, raportat la actele juridice subsecvente, mai ales că acestea s-au încheiat pe baza liberului consimţământ exprimat de părţi, care a fost manifestat fie în mod expres, prin semnarea actelor adiţionale, fie în mod tacit, prin neexercitarea dreptului de a denunţa aceste acte adiţionale.

Actele adiţionale au fost încheiate în scopul renegocierii clauzelor apreciate ca fiind abuzive, pentru alinierea la cerinţele O.U.G. nr. 50/2010, cu scopul savgardării contractului.

h). Decizia recurată a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în ce priveşte cheltuielile de judecată.

Aceste cheltuieli de judecată au fost acordate fără să se verifice realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil, sumele pretinse cu acest titlu nefiind dovedite în condiţiile legii, nota depusă în 19 februarie 2014 la dosarul cauzei, fiind de fapt o evidenţă a cheltuielilor de judecată solicitate pentru fiecare dintre reclamanţi, fără a se indica provenienţa acestor sume şi în ce a constat, în mod concret, fiecare dintre aceste cheltuieli.

Totodată, recurenta-pârâtă a subliniat faptul că sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezintă onorariu avocat de succes care nu trebuie să fie suportat de partea căzută m pretenţii.

S-a subliniat faptul că, faţă de cuantumul sumelor solicitate cu titlul de cheltuieli de judecată, acordate de instanţa de apel, aceste sume reprezintă, de fapt, onorariu avocaţial de succes, care potrivit jurisprudentei, constituie o răsplată suplimentară a muncii efectiv prestată de avocat, iar, ca atare, această sumă nu se impune a fi recuperată de la partea care a pierdut procesul.

În plus, faţă de dispoziţiile art. 274 alin. (3), cuantumul cheltuielilor solicitate cu titlu de onorariu avocaţial este excesiv şi disproporţionat de mare, faţă de munca efectiv prestată de către apărătorul reclamanţilor şi trebuia cenzurat de către instanţă, media sumelor pretinse situându-se la peste 5.000 lei pentru fiecare dintre reclamanţi, cuantum care este exagerat, având în vedere că ne aflăm în prezenţa unui litigiu colectiv, în care munca prestată de avocat s-a subsumat stabilirii unei strategii generale şi cumulate pentru toţi intimaţii-reclamanţi.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Criticile de la pct. 1, nu pot fi reţinute, hotărârea instanţei de apel cuprinzând considerentele de fapt şi de drept care au condus-o la respectiva soluţie.

Instanţa de apel nu a analizat fiecare motive de apel în parte, dar Ie-a grupat în trei categorii, respectiv: 1) critici referitoare la nepronunţarea primei instanţe asupra excelpţiei inadmisibilităţii invocate prin întâmpinare; 2) critici sub aspectul faptului că acele clauze contractuale referitoare la dobânzi şi comisioane fac parte din preţul total al contractului şi sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv; 3) critici referitoare la neanalizarea condiţiilor ce trebuie îndeplinite simultan, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, după care a trecut la analiza fiecărei categorii de critici, în parte.

Faptul că motivarea este succintă, nu înseamnă că instanţa de apel nu a răspuns la criticile formulate de către apelanta pârâtă.

Cât timp pârâta a formulat apel, criticând hotărârea primei instanţe sub aspecte precis determinate, instanţa de apel nu era obligată să reanalizeze hotărârea primei instanţe, sub toate aspectele invocate în cererea de chemare în judecată şi prin întâmpinare, ci doar prin prisma criticilor formulate de apelanta-pârâtă, ceea ce a şi făcut.

Faptul că pârâta-recurentă apreciază că hotărârea recurată nu e suficient motivată, în ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 193/2000, reprezintă o părere subiectivă a acesteia, cât timp nu arată sub ce aspecte nu este suficient motivată.

De asemenea, recurenta-pârâtă nu a arătat de ce considerentele instanţei de apel, cu privire la comisionul de risc, sunt străine de natura pricinii, astfel încât nu se poate răspunde, în mod concret, acestei critici, mai ales că instanţa de apel şi-a motivat hotărârea, inclusiv, sub acest aspect.

În ce priveşte critica referitoare la neadmiterea cererii de administrare a probei cu expertiză tehnică de specialitate şi încălcarea, în acest fel, a dreptului la un proces echitabil, drept consacrat de C.A.D.O.L.F., nici aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, în litigiile de acest tip, dintre profesioniştii care sunt specializaţi în acordarea de credite, cum este pârâta şi consumatorii neprofesionişti, nu se pot administra alte probe decât proba cu înscrisuri, dar cu înscrisuri care sunt preexistente momentului introducerii ce{rerii de chemare în judecată la prima instanţă, aprecierea caracterului aţuziv al unor clauze în contractele de credit, trebuind să se facă, exclusiv, pe baza acestor înscrisuri şi al cuprinsului clauzelor însăşi, şi nu pe baza unei expertize tehnice de specialitatea finanţe-bănci, care nu ar fi avut nicio relevanţă în cauză, deoarece s-ar fi raportat la elemente extrinseci contractelor de credit.

În ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu ar fi analizat motivele de apel dezvoltate la pct. 3.1.2, 3.4.2, 3.4.5, 3.5.5, 3.6, 3.7, 3.8, 3.9 şi 3.10 din motivele de apel, nici aceasta nu este fondată, deoarece instanţa de apel a grupat criticile în trei categorii, iar aceste critici, pe care Ie-a enumerat recurenta-pârâtă, au fost tratate atât la pct. 2 din considerente cât şi la pct. 3, subpct. a, b şi c, în mod unitar şi nu pe fiecare, separat.

2. Nici criticile de la pct. 2 nu pot fi reţinute.

În primul rând, nu poate fi vorba de interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, bazat pe faptul că instanţa de apel nu ar fi luat act de toate tranzacţiile încheiate între pârâţii şi o parte dintre intimaţii-reclamanţi.

În al doilea rând, verificând tranzacţiile depuse în dosarul instanţei de apel, s-a constatat că în afară de reclamanţii B.C.V., B.E.D., D.B. şi O. (fostă C.) M., toţi ceilalţi reclamanţi, adică A.B.V. – fila 136; A.M.C. – fila 136; A.S. – fila 137; A.G. – fila 137; B.M. – fila 136; B.A.O. – fila 136 (atât pentru contractul de credit din 11 octombrie 2007, cât şi pentru contractul din 23 septembrie 2008); C.A.L. – fila 78; C.L.D. – fila 78; C.D.M. – fila 136; C.I.L. – fila 79; C.I.C. – fila 80; C.D. – fila 80; C.L.G. – fila 81; C.C. – fila 81; C.F. – fila 136; C.D.A. – fila 136; D.C.S. – fila 83; D.A.A. – fila 83; D.C.M. – fila 136; D.R.C. – fila 136; D.A.V. – fila 90; D.A. – fila 90; F.M. – fila 91; G.V.G. – fila 92; G.E. – fila 92; H.B. – fila 94; L.G. – fila 136; I.C.A. – fila 136; L.C.F.M. – fila 136; L.D.E. – fila 136; M.E. – fila 36; M.N. – fila136; M.G.T. – fila 137; M.M. – fila 137; M.R.M. – fila 101; N.A. – fila 114; P.N. – fila 105; P.E.M. – fila 105; P.C.M. – fila 107; P.Ş.C. – fila 107; P.B. – fila 108; P.E.C. – fila 109; P.D., – fila 109; S.I.A. – fila 94; S.G.M. – fila 110; S.C.R. – fila 110; V.D.I. – fila 136; V.C. – fila 112; V.C.I. – fila 112;V.R.M. – fila 113; V.D.G. – fila 113, figurează ca părţi în Dosarul nr. 53790/3/2010 şi nu în Dosarul nr. 76330/3/2011.

3. Nici critica formulată la pct. 3 nu poate fi reţinută, deoarece instanţa de apel, la pct. 1 din considerente, a arătat că nu poate reţine excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, motivat de faptul că această excepţie a fost formulată ca o apărare de fond, şi nu ca o excepţie procesuală.

Oricum, această excepţie este nefondată, deoarece, cererea în constatarea nulităţii absolute a unor clauze dintr-un act juridic nu poate fi confundată cu acţiunea în constatare, întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ.

4. Nici criticile de la pct. 4 nu pot fi reţinute.

a). Instanţa de apel ja făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, cu privire la neexceptarea de la controlul caracterului abuziv al clauzelor care ţin de caracterul adecvat al preţului.

Există o practică constantă, atât a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi a C.J.U.E., cu privire la faptul că o instanţă poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al preţului sau al remuneraţiei, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar şi inteligibil.

Problema a fost tranşată şi în jurisprudenţa C.J.U.E., unde, de exemplu, în cauza nr. C-484/08 se arată că: „ dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 8 din Directiva nr. 93/13/CE, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări . care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţie, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil”.

În acelaşi sens, în cauza nr. C-241/98, Curtea de Justiţie a U.E. a arătat că recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care, făcând parte din ordinea publică economică, depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele”.

Prin urmare, instanţele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind preţul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar şi inteligibil, putându-se afirma că nu au doar dreptul, ci au chiar obligaţia de a face acest lucru.

În acest context, trebuie analizat ce înseamnă redactarea clauzelor „într-un limbaj clar şi inteligibil”.

Limbaj clar înseamnă, în primul rând, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, sub acest aspect, chiar dacă respectivele clauze au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, trebuie ţinut seama de faptul că ele nu au fost negociate, contractul fiind unul de adeziune, iar faptul că banca a informat pe reclamanţi în legătură cu conţinutul contractului şi că Ie-a lăsat timp de analiză şi gândire, nu înseamnă că a şi negociat aceste clauze cu reclamanţii.

În ce priveşte limbajul inteligibil, Înalta Curte apreciază că acest caracter înseamnă mult mai mult, respectiv înseamnă posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i priveşte.

În acest sens, sunt relevante concluziile’ la care a ajuns C.J.U.E., în cauza nr. C-26/13 (Arpad Kasler împotriva O.T.P. Jelzalogbank Zrt) expuse în parag. 67, 72, 73, 74 şi mai ales 75.

C.J.U.E. a arătat următoarele: „Art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce priveşte o clauză contractuală., cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar şi inteligibil, trebuie înţeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci şi ca contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului. la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauzeastfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce-l priveşte”.

Recurenta-pârâtă a afirmat că, în speţa de faţă, costul total al creditului (D.A.E.) este exprimat într-un limbaj clar şi uşor inteligibil, însă sintagma „schimbare semnificativă pe piaţa monetară”, nu respectă, în nici un caz, cerinţele arătate mai sus, mai ales în ce priveşte consecinţele economice în ce-i priveşte pe consumatori.

b). Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, în ce priveşte comisionul de risc, prevăzut la art. 5 lit. a) din Condiţiile speciale.

În critica sa, vizând acest aspect, :recurenta-pârâtă s-a referit, îndeosebi, la faptul că fiecare dintre consumatori a cunoscut existenţa comisionului de risc şi întinderea acestuia, prin urmare reclamanţii şi-ar fi asumat plata acestui comision.

Recurenta-pârâtă a încercat să justifice în ce ar consta contraprestaţia sa legată de perceperea acestui comision, însă, aceasta nu a reuşit să clarifice de ce costurile legate de acordarea, administrarea şi monitorizarea creditului, precum şi beneficiul pe care şi l-a propus, nu pot fi acoperite doar prin perceperea dobânzii.

Nu se poate reţine susţinerea recurentei-pârâte că această clauză, în sine, este clară, pentru că trebuia clarificată necesitatea ei, prin arătarea contraprestaţiei din partea băncii.

Faptul că orice bancă desfăşoară operaţiuni de monitorizare a situaţiei creditului, face parte din firescul activităţii bancare, iar costurile ar putea fi acoperite prin perceperea dobânzii, recurenta-pârâtă nejustificând, în mod credibil, de ce mai era nevoie şi de comisionul de risc, mai ales că afirmaţia potrivit căreia acest comision trebuie suportat de consumatori, nu face decât să întărească ideea că, de fapt, această clauză, privind comisionul de risc, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în defavoarea consumatorilor.

Caracterul semnificativ al dezechilibrului rezultă dintr-un simplu calcul economic, comisionul de risc fiind plătit lună de lună, de-a lungul derulării contractului, dublând, practic dobânda.

Sub acest aspect a reţinut instanţa de apel că această clauză reprezintă un al doilea cost al creditului, cost care nu are o justificare într-o contraprestaţiei din partea băncii.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea că perceperea comisionului de risc ar veni să completeze garanţia restituirii împrumutului, chiar şi în ipoteza în care ar exista garanţii reale sau personale, ştiut fiind faptul că băncile condiţionează acordarea împrumuturilor pe termen lung, de constituirea unor garanţii, de obicei reale, care să depăşească cu mult valoarea împrumutului.

În ce priveşte critica cu privire la necompetenţa instanţelor de a analiza caracterul abuziv al comisionului de risc, pe motiv că acesta face parte din preţul contractului, pentru aceleaşi considerente de la pct. 4 lit. a), Înalta Curte reţine că instanţa de judecată nu numai că poate să facă o astfel de analiză, dar este chiar obligată.

c). Instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, în ce priveşte clauzele referitoare la revizuirea dobânzii.

În primul rând trebuie subliniat faptul că, în ce priveşte clauza de la art. 3 lit. d) din Condiţiile speciale, sintagma „schimbări semnificative pe piaţa monetară” se încadrează, în mod clar, în prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, deoarece această formulare nu surprinde într-un limbaj clar şi uşor inteligibil, mecanismul de revizuire a ratei dobânzii, acest mecanism fiind lăsat la aprecierea unilaterală a băncii, care poate aprecia, potrivit propriilor interese, ce înseamnă schimbări semnificative pe piaţa monetară şi poate să comunice consumatorului noua rată a dobânzii fără ca acesta să se poată opune sau negocia, fiind evident că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor, şi contrar cerinţelor bunei credinţe.

Este adevărat că, în principiu, chiar prin denumirea dată clauzei, părţile au înţeles ca împrumutul să se acorde cu o dobândă variabilă în timp, însă tocmai mecanismul prin care aceasta evoluează în timp, în partea variabilă, nu este exprimat într-un limbaj clar şi inteligibil, fiind, astfel, o clauză abuzivă.

Este greşită susţinerea recurentei-pârâte în sensul că instanţa putea să anuleze, în pate, clauza considerată abuzivă şi să oblige profesionistul la utilizarea unui alt indicator, deoarece, instanţa nu poate decât anula clauza sau partea din clauză care este găsită abuzivă, contractul urmând să continue doar dacă părţile acceptă acest lucru.

Această concluzie rezultă şi din jurisprudenţa C.J.U.E., care, în cauza nr. C-618/10, a statuat că instanţa naţională nu poate modifica conţinutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un comerciant şi un consumator, atunci când constată existenţa unei astfel de clauze instanţa naţională trebuie să dispună doar că aceasta nu se aplică.

Dezechilibrul creat între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor, este semnificai v, deoarece, pe de o parte, lasă doar la aprecierea profesionistului stabilirea părţii variabile din dobândă, ca parte care, prin evoluţia în timp poate duce la mărirea semnificativă a costului împrumutului, iar pe de altă parte, s-a şi dovedit că interpretarea dată de către bancă acestei clauze nu a dus niciodată la micşorarea dobânzii, ci doar la mărirea ei.

În ce priveşte administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, aceasta nu ar fi fost utilă cauzei pentru aceleaşi considerente arătate la pct. 1.

Susţinerea recurentei-pârâte în sensul că legislaţia existentă permite perceperea de dobânzi variabile pentru creditele acordate, este adevărată, însă numai ca principiu general, pentru că, în concret, clauzele respective trebuie să respecte condiţiile cerute de Legea nr. 193/2000 şi de Directiva nr. 93/13/CEE, ceea ce, în concret, aşa după cum s-a arătat mai sus, clauza privind ajustarea dobânzii nu o face în ce priveşte limbajul clar şi inteligibil relativ la mecanismul de evoluţie în timp al acesteia.

d). Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 şi în ce priveşte clauzele privind scadenţa anticipată.

Aceste clauze nu trebui interpretate prin prisma reglementărilor din dreptul comun, ci prin prisma legislaţiei speciale, prevăzută de Legea nr. 193/2000 şi Directiva nr. 93/13/CEE.

Aşa după cum a reţinut atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, clauzele privind scadenţa anticipată a creditului sunt abuzive, deoarece nu au fost negociate cu consumatorii, contractele de împrumut fiind preformulate, iar simpla informare a consumatorilor nu echivalează cu negocierea contractelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, clauzele privind scadenţa anticipată pentru alte motive decât cele privind neplata ratelor şi neexecutarea unor obligaţii faţă de alte bănci sau societăţi financiare creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor, fiind încheiate cu rea credinţă din partea recurentei-pârâte, deoarece aceste situaţii nu au legătură cu executarea obligaţiilor concrete ale părţilor, normale într-un contract de credit şi lasă la liberul arbitru al băncii momentul în care aceasta poate declara scadent creditul respectiv.

Afirmaţiile recurentei-pârâte în sensul că nu ar fi în interesul său declararea scadenţei anticipate nu pot fi luate în seamă, analiza caracterului abuziv al acestor clauze trebuind să se facă doar în funcţie de conţinutul concret al lor, şi nu de poziţia băncii faţă de aplicarea sau nu a acestor clauze în derularea contractului.

e). Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, referitor la caracterul negociat al contractelor.

Afirmaţia recurentei-pârâte în sensul că s-a dovedit caracterul negociat al convenţiilor de credit datorită diferenţelor semnificative existente între clauzele acestor contracte,pentru diverşi consumatori, are doar un caracter speculativ, acest caracter negociat neputându-se analiza în acest mod, ci do-ar prin referire la clauzele concrete ale fiecărui contract sau tip de contract.

Este evident faptul că, aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel, între contractele ce fac obiectul cauzei deduse judecăţii există diferenţieri, dar aceste diferenţieri sunt datorate diferenţierii de venituri şi situaţii concrete între consumatori, caracterul nenegociat al acestor contracte fiind prezumat chiar de către legiuitor, iar formularea standardizată vine în sprijinul acestei prezumţii.

Faptul că fiecărui consumator i-a fost înmânat câte un exemplar din contract nu echivalează cu negocierea, banca şi reclamanţii nefiind pe poziţii de egalitate nici în ce priveşte cunoştinţele juridice şi economice, nici în ce priveşte puterea financiară şi nici în ce priveşte puterea de negociere.

Faptul încheierii de acte adiţionale nu poate dovedi negocierea, mai mult, prin aceste acte adiţionale banca încercând doar să acopere caracterul abuziv a unor clauze contractuale, în urma apariţiei O.U.G. nr. 50/2010, cum ar fi, de pildă, transformarea comisionului de risc în comision de administrare.

Nici faptul încheierii acestor contracte de credit de către unii dintre reclamanţi în scopul refinanţării creditelor aflate în derulare la alte bănci, nu poate însemna, în sine, că aceşti consumatori au negociat, în sensul legislaţiei privind protecţia consumatorilor, clauzele din contractele de împrumut încheiate cu recjrenta-pârâtă.

f). Nici critica privinc greşita interpretare a prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 nu poate fi reţinută.

Art. 6 din Legea nr. 193/2000 nu poate fi interpretat în sensul că ar reveni instanţei de judecată obligaţia de a analiza dacă, după eliminarea clauzelor abuzive, contractul de împrumut mai poate continua, părţile putând negocia, cu bună credinţă, derularea contractului în condiţiile de după eliminarea clauzelor declarate abuzive sau pot negocia modificarea acelor clauze, mai ales că nu s-a făcut dovada faptului că prin declararea ca abuzivă a clauzelor respective, echilibrul contractual ar fi fost contra¬balansat în favoarea consumatorilor.

g). Nici critica privind greşita aplicare a principiului anulării actelor subsecvente nu poate fi reţinută.

Nu trebuie anulat întregul act juridic principal pentru ca un act subsecvent să poată fi, la rândul său, anulat, mai ales că în cazul contractelor de credit acestea cuprind foarte multe clauze, actele adiţionale anulate modificând clauzele din contractul principal care au fost constatate abuzive, fiind nule absolut, astfel încât apare firească consecinţa desfiinţării actului subsecvent care a modificat o clauză declarată nulă.

h). Criticile referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată nu pot fi reţinute.

Aşa-zisa nedovedire a cheltuielilor de judecată nu ţine de nelegalitatea deciziei recurate, ci de netemeinicia acesteia, or, sub acest aspect, hotărârea instanţei de apel nu poate fi cenzurată în recurs, pct. 10, 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

În ce priveşte afirmaţia că sumele acordate cu titlu de cheltuieli de judecată reprezintă onorariu avocaţial de succes, nici aceasta nu poate fi reţinută cât timp acest fapt nu rezultă din contractul părţilor, nefiind suficientă susţinerea recurentei-pârâte cu privire la cuantumul ridicat al sumelor solicitate pentru fiecare reclamant în parte, mai ales că în faţa instanţei de apel recurenta-pârâtă nici nu a solicitat cenzurarea cheltuielilor de judecată ce urmau a fi acordate reclamanţilor.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-pârâtă SC V.R. SA Bucureşti.

În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata următoarelor cheltuieli de judecată către următorii intimaţi-pârâţi: 2.586 lei către D.B., 1.500 lei către G.J.I.S., 2.601,74 lei către U.M., 4.200 lei către V.L.V., 3.245 lei către O.C.I., 4.073,21 lei către E.M., 884,92 lei către N.M.C., 940,93 le” către G.R.C., 894,17 lei către M.C., 5.081,10 lei către V.C., 4.486 lei către T.D.L., 8.588 lei către C.M., 4.764,47 lei către I.B.C., 4.900 lei către F.P.F., 2.561 lei către G.R., 3.128,12 lei către C. (l.) L., 5.215 lei către S.I.G., 3.932,49 lei către C.T.M. şi 2.187 lei către M.D.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.R. SA Bucureşti, împotriva Deciziei civile nr. 175 din 5 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă SC V.R. SA Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii – pârâţi, astfel: 2.586 lei către D.B., 1.500 lei către G.J.I.S., 2.601,74 lei către U.M., 4.200 lei către V.L.V., 3.245 lei către O.C.I., 4.073,21 lei către E.M., 884,92 lei către N.M.C., 940,93 lei către G.R.C., 894,17 lei către M.C., 5.081,10 lei către V.C., 4.486 lei către T.D.L., 8.588 lei către C.M., 4764,47 lei către I.B.C., 4.900 lei către F.P.F., 2.561 lei către G.R., 3.128,12 lei către C. (l.) L., 5.215 lei către S.I.G., 3.932,49 lei către C.T.M. şi 2.187 lei către M.D.N.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 20 noiembrie 2014.

Sursa: site-ul ICCJ