Imi poate pune poprire pe pensia de invaliditate?

„Am pensie de invaliditate revizuibila cu cod boala psihica.Am o executare silita.Imi poate pune oprire pe aceasta pensie .Mulțumesc pentru răspuns.”


Raspuns

Stimata doamna,

Se poate pune poprire pe pensia de invaliditate, insa nu se poate retine, pentru niciun fel de datorii, indemnizatia de insotitor a persoanei cu handicap.

Pensia de invaliditate este o pensie sociala, acordata in baza Legii pensiilor nr. 366 din 2023, asadar poate fi urmarita, ca orice pensie, pentru achitarea datoriilor.

In schimb, indemnizatia de insotitor reprezinta o indemnizatie speciala, conform Legii nr. 448/2006 privind protectia drepturilor persoanelor cu handicap, iar potrivit Codului de procedura civila, nu se poate retine.

„Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii”, arata Codul de procedura civila.

Conform Codului de procedura civila, nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție.

Indemnizația lunară de handicap este o indemnizație cu afectațiune specială, căci potrivit art. 5 pct. 19 din Legea nr. 448/2006 republicată privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aceasta reprezintă „prestația socială lunară reprezentând sume de bani acordate persoanelor cu handicap de natură să faciliteze egalizarea de șanse, asigurarea unei vieți autonome și favorizarea incluziunii lor sociale”.

Cat se poate retine dintr-o pensie de 1750 de lei?

Pe de alta parte, din pensia de invaliditate in valoare de 1750 de lei pe care o primiti vi se poate retine maxim 33% din jumatate din salariul minim pe economie, adica in jur de 350 de lei.

Astfel, conform art.729 din Codul de procedura civila, “veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai mici decat cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum.

Cum salariul minim net pe economie este 2.079 de lei, poprirea se poate pune doar pe sumele de bani de peste 1.039 de lei.

Va rog sa reveniti, daca aveti probleme cu poprirea pensiei de invaliditate.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 6 = 18