Imi poate pune sechestru pe bunuri in calitate de fidejusor la un credit?

În 2008 fostul a luat un credit de 10.000 euro pe un PFA…..eu fiind fidejusorul acestuia impreuna cu alte 2 persoane…..mi s-au poprit mici sume cit am lucrat cu carte de muncă, acum muncesc la negru. Imi poate pune sechestru pe bunurile actuale dobindite cu al doi lea soț?


Raspuns

Stimata doamna,

In calitate de tert garant (fidejusor) al creditului, legea permite executorului sa puna sechestru si pe bunurile dumneavoastra.

Articolul 648 din Codul de Procedura Civila prevede urmatoarele:

(1) Creditorul, în condițiile legii, poate urmări, în limita creanței și a accesoriilor acesteia, concomitent sau, după caz, separat, și bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. În acest caz, dispozițiile privitoare la drepturile și obligațiile debitorului se aplică în mod corespunzător și terților garanți, în afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

(2) Când se urmărește numai terțul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de executare vor fi comunicate în același timp și debitorului principal, care va fi introdus din oficiu în procedura de urmărire silită. „

Legea va da dreptul insa, in acelasi timp, sa cereti despagubiri de la cel pe care l-ati garantat, pentru plata creditului.

Va rog sa reveniti la mine daca aveti nevoie de ajutor.

Cu stima,

Vasile Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

2 raspunsuri la “Imi poate pune sechestru pe bunuri in calitate de fidejusor la un credit?

  1. Florescu

    Buna ziua.Am luat in 2019 inainte de pandemie cu un an ,un credit de nevoi personale fara garantii, pe firma in valoare de 50000 lei.Am platit ratele la timp pana cand a venit pandemia si noi avand o cafenea ni s au redus semnificativ sansele de a mai putea plati.am ramas cu o suma pe care si acum platim lunar 2000 lei pt ea , intelegandu ne cu cei de la banca.Intrebarea este urmatoarea.Firma este aproape in insolventa datorita pandemiei si nu stiu cat voi mai.putea plati rata.Doresc sa intreb ce se imtampla cu bunurile mele si ale sotului pt 40000 lei ,pt ca atat au mai ramas ,pt ca am semnat ca fiind fidejusor.Fara garantii, fara ipoteca.Ne pot ataca masina sau casa?Asta doream sa intreb.Nefiind un credit cu garantii sau ipoteca.Multumesc

    Reply
    1. Vasile Pop Coman - Reclamatiibanci.ro Post author

      Pentru ca ati garantat personal (fidejusor) la creditul pentru firma, puteti fi executati silit prin poprirea conturilor si veniturilor si vi se poate pune sechestru pe masina si casa.

      De aceea, sfatul meu este sa evitati sa ajungeti in situatia de executare silita si sa trimiteti la banca o cerere de gasire a unei solutii de achitare a datoriei.

      Va rog sa reveniti la mine cu raspunsul primit de la banca, pentru a va ajuta sa rezolvati problema.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 1 = 5