Se poate pune poprire pe decontul de cazare?

poprire decont cazare

„Bună ziua. Se poate pune poprire pe suma încasată de la angajator pt decont cazare în urma delegației? Pt diurna stiu ca nu se pune dar nu stiu daca și pt decont cazare. Mulțumesc anticipat pt un raspuns. Zi frumoasă”, intreaba un cititor.


Raspuns

Stimate domn,

Conform Codului de procedura civila, nu se poate pune poprire pe sumele destinate platii cazarii in cadrul delegatiei.

Codul de Procedura Civila prevede urmatoarele, la articolul 729, aliniatul 7:

„Alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii.”

Indemnizatia de delegare si alocatia de cazare sunt drepturi prevazute de lege, si anume Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă locali.

Cuantumul acestor drepturi sunt stabilite prin Ordin al Ministerului Finantelor.

Ceea ce inseamna ca decontul de cazare este o indemnizatie speciala stabilita potrivit legii, astfel ca nu se poate retine in cadrul executarii silite prin poprire.

Va rog sa reveniti, daca aveti nevoie de ajutor cu poprirea decontului de cazare.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − = 1