Am card Post bank, pot sa il folosesc in Romania?

limita retragere numerar card postbank

Plec peste câteva zile în țară și am card post bank pot sa îl folosesc în România?


Raspuns

Stimata doamna,

Puteti folosi cardul Postbank in Romania, pentru ca este un card tip Visa, cu utilizare internationala, la orice bancomat sau POS din lume.

Pentru platile cu cardul si retragerile de numerar exista un comision de 1,85% din suma retrasa.

Suplimentar, la retragerile de numerar la bancomate, exista o taxa de 2,5% din suma retrasa, minim 5 euro. 

Postbank are si un comision pentru schimbul valutar (conversia din euro in lei, la cursul de schimb al Bancii Centrale Europene – BCE) de 0,5% din suma retrasa. 

Trebuie sa stiti ca la bancomatele din Romania puteti retrage doar lei, conversia din euro in lei facandu-se automat, cu aplicarea comisionului de 0,5%, la cursul de schimb al Bancii Centrale Europene (BCE).

Puteti scoate bani, in lei, de pe cardul Postbank, la orice bancomat din Romania.

Cursul valutar euro/leu se va face automat, la cotatiile Visa si ale bancilor de la care retrageti banii.

Exista o limita de retragere numerar de pe cardul Postbank, de 500 de euro zilnic si 1.500 de euro intr-un interval de 7 zile.

Puteti modifica aceasta limita, daca vreti sa scoateti mai multi bani, din aplicatia bancii Postbank, online.

Comisionul pentru retragerea banilor de pe card la ATM (bancomat) este 4,3% din suma retrasa de pe cardul Postbank. De exemplu, pentru 1.000 de euro retrasi, comisionul Postbank este 43 de euro. (vedeti aici detalii despre comisioanele cardului Postbank)

Sfatul meu este sa va faceti si aplicatia de mobile banking sau internet banking la Postbank, pentru a putea vedea cati bani aveti pe card, precum si pentru a face transferul banilor pe alt card.

Multi utilizatori de carduri Postbank se plang ca nu pot verifica la bancomate cati bani au pe card si nu pot lua legatura cu banca atunci cand apar, deseori, probleme cu cardul. Vedeti aici de ce nu va recomand sa va faceti card Postbank.

Va rog sa reveniti la mine daca aveti probleme cu utilizarea cardului Postbank.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × = 3