Clientii ING, care au solicitat trecerea la IRCC prin act aditional, au primit vreun raspuns favorabil?

credit ing robor ircc

„Am depus cerere la ING inca din aprilie (recomandarea lor a fost refinantare-pe care am declinat-o), am revenit in luna mai cu alta cerere, am sunat de 3 ori in Call Center si au acelasi raspuns politicos ca nu au inca norme si ne anunta ei.
Clientii ING care au solicitat trecerea la IRCC prin act aditional, au primit vreun raspuns favorabil?
Multumesc anticipat,”


Raspuns

Stimata doamna,

Am transmis intrebarea dumneavoastra la ING Bank, iar banca mi-a dat urmatorul raspuns:

„Clienții ING Bank România au opțiunea să treacă de la ROBOR la IRCC cu o simplă cerere, prin act adițional, care nu presupune niciun cost suplimentar pentru aceștia.

Cererea poate fi depusă în orice Office ING, iar răspunsul este transmis în termen de cel mult 60 de zile, după analiza băncii.

Având în vedere faptul că și IRCC este un indice variabil, care urmează trendul ROBOR, clienții sunt conștienți că ratele lor rămân în continuare variabile.

Conversia la IRCC oferă, practic, un scurt interval de timp (de 3-6 luni) până ce valoarea ratei va ajunge să fie din nou mai mare ca anul trecut.

În consecință, foarte puțini clienți au depus cerere de conversie. De la începutul anului și până acum, am primit doar 600 de cereri, dintre care 99% au fost soluționate pozitiv.”

Asadar, sfatul meu este sa luati din nou legatura cu ING Bank, pentru a vedea care este stadiul cererii dumneavoastra.

Tinand cont si de cele mentionate de ING in raspuns, ca IRCC va creste si el, la fel ca ROBOR, va recomand sa analizati, impreuna cu banca, si varianta de schimbare a dobanzii variabile cu una fixa.

Va rog sa reveniti la mine, pentru a-mi spune daca si cum ati rezolvat problema cu ING Bank privind modificarea dobanzii la credit.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 3 = 21