Dacă am datorii în România, poate să-mi blocheze contul bancar din altă țară?

“Buna.. daca am datori la un ifn in tara poate sa imi blocheze contul bancar in alta tara?”, întreabă un cititor.

RĂSPUNS

Stimate domn,

Există posibilitatea legală să vi se blocheze și contul la o altă bancă dintr-o țară europeană, dacă aveți datorii în România.

În mod similiar, dacă aveți datorii în străinătate, ANAF sau executorul judecătoresc vă poate pune poprire pe conturile și veniturile din România.

Procedura de popire a conturilor din alte țări este posibilă conform prevederilor din Regulamentul (UE) nr. 655/2014 – ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare.

Vedeți detalii despre Regulamentul privind indisponibilizarea conturilor europene, în acest articol.

Regulamentul privind ordonanța asiguratorie europeană nu se referă și la bunurile deținute de un debitor (datornic), ci doar la conturile bancare.

Sfatul meu este să nu așteptați să vi se pună poprire pe conturi, ci să luați legătura cu IFN-ul, pentru a vedea cum puteți achita datoriile, printr-o înțelegere amiabilă.

IFN-urile și băncile sunt obligate de lege să vă ofere soluții de plată a datoriilor la împrumuturi, înainte de a vă executa silit. Vedeți mai multe detalii, în acest articol.

Vă rog să reveniți la mine cu răspunsul primit de la IFN la cererea privind încheierea unui acord pentru achitarea datoriei.

Cu stimă,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamațiibănci.ro

Distribuie
Distribuie

    Abonează-te la newsletter

    Primești noutățile bancare direct pe email.


    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *


    3 − 2 =