Factura Vodafone nu corespunde cu cea din contract. Ce pot să fac?

„Am trecut de la cartela reîncărcabilă la abonament Vodafone, în urma numeroaselor mesaje primite de la angajații Vodafone. In Contractul încheiat, pe 9 septembrie 2026 era suma de 20 lei/lunar abonamentul.
Prima factură, 12 octombrie are suma 143 lei. Ce pot sa fac?
Nu am achiziționat de la ei nimic suplimentar.
Mulțumesc!” întreabă o cititoare.

Stimată doamnă,

Valoarea facturii aferente abonamentului Vodafone trebuie să coincidă cu cea din contract.

Dacă valoarea facturii este mai mare decât cea din contract, motivele pot fi următoarele:

  • Prima factură include și perioada de la data activării până la data emiterii facturii, plus abonamentul pe luna în curs, așadar mai mult de o lună.

În Secțiunea C de pe a doua pagină a facturii Vodafone puteți vedea atât valoarea abonamentului începând cu momentul semnării ofertei, cât și valoarea abonamentului pentru luna în curs.

Dar pentru că valoarea facturii dumneavoastră este cam de șapte ori mai mare decât cea din contract, cauzele sunt altele, precum:

  • Traficul de date (internet) peste limita prevăzută în contract. Noile abonamente Vodafone, inclusiv cele pentru trecerea de la cartelă, ca în cazul dumneavoastră, includ internet nelimitat, așa încat motivul valorii prea mare a facturii trebuie să fie alta.
  • Tarife roaming, pentru folosirea telefonului în alte țări, cu depășirea minutelor și net-ului inclus în abonament. De exemplu, abonamentul Vodafone Red Unlimited are incluse 200 minute internaționale 7.51 GB în roaming SEE (Europa), Republica Moldova și Ucraina.
  • Apelurile către numere speciale, cu tarife ridicate;
  • Abonamente la jocuri, aplicații, conținut digital activate prin SMS-uri cu tarif special.
  • Plăți prin SMS, precum cele pentru parcări sau pentru transportul în comun.
  • Creșterea cursului de schimb valutar. Facturile Vodafone sunt emise în Lei la cursul de schimb RON/EURO anunțat de BNR și valabil pentru ziua emiterii facturii, conform contractului Vodafone.

Sfatul meu este să consultați factura Vodafone, unde ar trebui să apară taxele suplimentare, în afara facturii, precum cele enumerate mai sus.

Dacă în factura Vodafone nu apar alte cheltuieli, sfatul meu este să faceți o reclamație la Vodafone, în care să solicitați explicații pentru valoarea pare mare a facturii.

Vă rog să reveniți cu răspunsul primit de la Vodafone, pentru a vă ajuta să rezolvați problema cu factura.

Cu stimă,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamații Bănci.ro

Distribuie
Distribuie

    Abonează-te la newsletter

    Primești noutățile bancare direct pe email.


    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


    + 9 = 18