Libra mi-a luat un comision uriaș la transferul depozitului. Ce e de făcut?

libra comision lichidare depozit

„Buna seara,

Am lichidat azi un depozit in USD in sucursala Libra, insa domnisoara de la ghiseu m-a indrumat sa imi instalez internet banking sa beneficiez de zero costuri pentru tranzactie si sa pot scoate intreaga suma din depozit, intrucat ea putea sa imi dea o suma mai mica, neavand suma potrivita in banca (ii lipseau bancnote) iar depozitul ajunsese la scadenta.

Am instalat internet banking, am verificat impreuna optiunile de transfer, primele 2 (SHA, OUR) presupuneau comisioane mari iar a treia, BEN, afisa costuri zero in aplicatia Libra, aceasta optiune presupunand potentiale costuri doar ale celui care primeste respectivii bani, costuri care ar aparea ca si urmare a transferului (tot eu eram beneficiarul, intr-un cont romanesc de usd deschis la Revolut).

In cursul aceleiasi zile au ajuns banii, insa 1843,90 USD in loc de 1908,31 USD. Cealalta banca (Revolut) a spus ca ea nu retine comisioane de niciun fel, iar comisionul a fost retinut tot de Libra.

Vorbim de un comision de aprox 65 USD, mai mult decat dobanda acumulata de depozit. Toate astea sub indrumarea angajatei Libra Bank (nu avea suma potrivita cash si m-a indrumat spre internet banking, confirmand cu mine a treia optiune BEN care afisa in aplicatie comision zero.

Ce e de facut?

Multumesc!”, întreabă un cititor.


Raspuns

Stimate domn,

Pentru lichidarea depozitelor în ziua scadenței, cum a fost cazul dumneavoastră, Libra Internet Bank nu percepe comisioane.

Această regulă este valabilă atât în cazul retragerii banilor în numerar la ghișeul băncii, cât și în situația transferului depozitului într-un alt cont.

În consecință, dacă angajata băncii v-a sfătuit să vă faceți aplicația de mobile banking/internet banking a băncii, pentru a vă transfera banii într-un alt cont, banca nu ar fi trebuit să vă aplice niciun comision.

Cu privire la tipurile de transferuri în dolari, SHA, OUR și BEN, acestea înseamnă următoarele: SHA înseamnă împărțirea comisionului între plătitor și destinatar, OUR înseamnă plata comisionului de către cel care trimite banii, iar BEN presupune achitarea comisionului de beneficiarul banilor.

Sfatul meu este să faceți o reclamație la Libra, în care să solicitați returnarea comisionului aferent lichidării depozitului.

Vă rog să reveniți cu răspunsul primit de la Libra, pentru a vă ajuta să rezolvați problema cu comisionul aplicat pentru lichidarea depozitului în dolari.

Cu stimă,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamațiibănci.ro

2 raspunsuri la “Libra mi-a luat un comision uriaș la transferul depozitului. Ce e de făcut?

  1. Vasile Coman Post author

    Libra Bank mi-a răspus că a restituit comisionul clientului:

    „La sesizarea clientului și după efectuarea verificărilor necesare, comisionul respectiv a fost returnat.
    Astfel de situații – deși nedorite – ne ajută să identificăm ce putem ajusta, pentru a oferi servicii mai bune clienților noștri.”

    Reply
  2. Pingback: Dacă fac un depozit în bancă, trebuie să plătesc comisioane? – Bancherul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × = 16