Ocean Credit mi-a scazut dobanda, dar tot trebuie sa platesc 8.000 lei la un credit de 4.000 lei. Ce pot sa fac?

ocean credit dae credit

„Am facut cereri de restructurare a creditelor IFN, pentru reducerea ratelor, sunt foarte mari si nu le mai pot plati, dar cei de la OCEAN CREDIT ca și solutie mi-au trimis un contract pe care din disperare să ajung la o soluție amiabilă l-am și semnat, însă de la o sumă de 4000 lei împrumutată, acum vor 8000 lei! Ce pot sa fac?”


Raspuns

Stimata doamna,

Intr-adevar, Ocean Credit, la fel ca alte IFN-uri, are dobanzi foarte ridicate, ceea ce va poate face sa deveniti supraindatorata si sa nu mai puteti face fata ratelor pentru imprumut.

Desi ati facut reclamatie la ANPC, aceasta institutie nu v-a putut ajuta, intrucat nu a constatat vreo incalcare a legii, dat fiind ca nivelul dobanzilor nu este plafonat prin lege.

De asemenea, Ocean Credit v-a diminuat putin dobanda prin restrucutarea imprumutului si v-a majorat perioada de creditare, la 2 ani (24 de lei), dar cu toate acestea costul total al creditului este ridicat: aveti de platit 8000 de lei, la un credit de 4.000 de lei.

Asta pentru ca dobanda initiala a creditului era 0,499% PE ZI, adica 182% pe an, cam de 10 ori mai mare decat la un credit bancar.

Ocean Credit prezinta dobanda PE ZI, nu pe an, pentru a ascunde nivelul mare al acesteia, cu toate ca acest lucru este ilegal.

In urma cererii de restructurare, dobanda a fost scazuta la 0,199% pe zi, adica 72% pe an, in continuare foarte ridicata, fata de un credit bancar, in jurul a 15-20%.

In aceste conditii, sfatul meu este sa va adresati la CSALB, in vederea negocierii amiabile a unei solutii pentru solutionarea litigiului cu Ocean Credit.

Va rog sa reveniti cu raspunsul primit de la CSALB, pentru a va ajuta sa rezolvati problema creditului de la Ocean Credit.

Cu stima,

Vasile Pop-Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

2 raspunsuri la “Ocean Credit mi-a scazut dobanda, dar tot trebuie sa platesc 8.000 lei la un credit de 4.000 lei. Ce pot sa fac?

  1. a

    Acesta este raspunsul primit de la ANPC:

    „Cu privire la reclamația dumneavoastră înregistrată la Comisariatul Regional
    Pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București – Ilfov ce are ca obiect OCEAN CREDIT IFN S.A în conformitate cu
    prevederile art.8, alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.27/2002 privind
    reglementarea activității de soluționare a petițiilor, vă comunicăm că petiția a fost
    soluționată nefavorabil.

    Din documentele prezentate de profesionist la data și ora controlului reiese că
    în data de 16.11.2023 s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 3.400 lei, având
    perioada de rambursare 90 de zile începând cu data debitării contului creditorului.
    Conform contractului creditul putea fi rambursat în 3 rate egale în valoare de 1.488
    lei. Dobânda aferentă acestui contract de credit a fost de 0,499% pe zi, aplicată la
    valoarea capitalului împrumutat.

    La data de 14.12.2023 ați semnat actul adițional la contractul
    de credit mai sus menționat prin care se prelungea durata creditului cu 30 zile, acest
    act adițional a fost semnat electronic la fel ca și contractul de credit.
    Contractul a fost încheiat on-line, astfel fiind respectată procedura de încheiere
    la distanță conform prevederilor OUG 85/2000 modificată privind încheierea
    contractelor la distanță.

    În data de 15.01.2024 ați transmis profesionistului faptul că doriți încheierea
    unui angajament de plată sau o eșalonare datorită faptului că nu aveți posibilitatea să
    achitați ratele.

    Prin urmare a fost încheiat contractul de refinanțare
    la data de 15.01.2024, contract încheiat online, pentru suma de 4.460,03 lei (suma
    datorată conform primului contract de credit). Prin acest contract operatorul financiar
    nebancar v-a micșorat dobânda de la 0,499% pe zi la 0,199% pe zi pe o perioadă de
    24 luni, suma totrală plătibilă fiind de 8.505,36 lei.

    Prevederile OUG 50/2010 modificată privind contractele de credit
    pentru consumatori este actul normativ care reglementează drepturile şi obligaţiile
    părţilor în ceea ce priveşte contractele de credit pentru consumatori astfel că potrivit
    prevederilor art 11 din acest act normativ, creditorii au obligația informării
    consumatorilor încă din fază precontractuală cu privire la costurile creditului inclusiv
    drepturile și obligațiile acestora prin Formularul Standard la Nivel European. La
    momentul contractării creditelor dvs ați luat act de acest formular în care sunt
    prevăzute toate informațiile cu privire la costuri.

    Reply
    1. Vasile Coman Post author

      ANPC v-a solutionat nefavorabil reclamatia din urmatoarele motive:

      1. Considera ca ati fost informata cu privire la dobanzile creditului, prin Formularul Standard la Nivel Europeana, unde se arata cat este dobanda la credit, pe care ar fi trebuit sa-l primiti de la Ocean Credit inainte de semnarea creditului. L-ati primit?

      2. ANPC apreciaza ca Ocean Credit v-a raspuns la cererea de restructurare a creditului, prin reducerea dobanzii, insa chiar si asa nivelul ei a ramas ridicat.

      ANPC nu poate cere Ocean Credit sa va diminueze si mai mult dobanda, de aceea v-am sfatuit sa apelati la CSALB, unde este posibil acest lucru, prin negociere amiabila.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 × = 16