Vodafone nu vrea sa-mi inchida abonamentul! Ce pot sa fac?

vodafone reclamatie

Bună ziua! Sunt intr-o situație, parca fără ieșire cu Vodafone… am terminat perioada contractuala de câteva luni bune, în care am tot plătit o suma destul de mare in fiecare luna, fiind indecisa dacă sa trec la cartela sau sa-mi fac un nou abonament. Intr-un final m-am decis sa trec la cartela, iar acum o luna și vreo 3 săptămâni, am făcut o
cerere de reziliere contract și rămas la numărul de telefon pe care îl folosesc de mai mult de 10 ani.

După perioada de 30 de zile in care trebuia sa mi se închidă contractul, am sunat la ei sa verific și nici măcar cererea nu era depusă, mi s-a spus ca mai durează încă pe atât, am rugat insistent sa se rezolve mai repede și mi s-a spus ca in decurs de o săptămâna voi fi contactata pentru reziliere.

Bine-nțeles ca nu m-a contactat nimeni, așa ca iarăși am sunat eu la ei. Mi s-a spus ca s-a mai prelungit cu încă o săptămâna.

Peste încă o saptamana iarăși am sunat la ei și mi s-a spus ca se va mai face o cerere de reziliere, deoarece cererea făcută nu se găsește. Le-am spus ca dacă in termen de 3 zile nu îl închide, voi depune o reclamație. Am rugat să mi se dea un mail pentru a trimite reclamația și mi-a dat un email fals, iar apoi când i-am spus ca nu mi se pare ca ar fi cel corect, mi l-a dat pe cel corect.

După 3 zile am sunat din nou și nu s-a închis abonamentul, mi-a vorbit o doamna Alina foarte urat și nici măcar numele nu a vrut să mi-l spună, mi-a spus ca pot sa fac câte
reclamații vreau și mi-a închis telefonul. Am sunat din nou și am dat peste alta doamna care mi-a spus ca nu-mi poate închide abonamentul acum și că va mai dura câteva zile.

In magazin la Vodafone am fost și mi s-a spus ca nu pot face reclamație la ei, fiindcă nu este managerul și cu siguranța nu va trece mai departe, nici mail nu au vrut sa-mi dea pentru reclamație, au spus sa caut pe net.

Eu am plătit mereu la timp, nu am fost restanta nici măcar o zi, pana si după cele 30 de zile in care trebuia sa mi se închidă abonamentul, s-a emis factura și am plătit-o, dar am zis ca e ultima.

Vă rog sa ma sfătuiți ce sa fac mai departe, dacă cei de la Vodafone tot lungesc treaba și nu vor sa ma treacă la cartela.
Mulțumesc!


Raspuns

Stimata doamna,

Intr-adevar, comportamentul Vodafone nu este normal si corect, in mai multe privinte, conform celor relatate de dumneavoastra:

  1. Cererea de reziliere a contractului nu a fost inregistrata nici dupa 30 de zile de la solicitare;
  2. Nu ati fost contactata, dupa o saptamana, pentru solutionarea cererii, asa cum vi s-a promis;
  3. Ati fost amanata cu inca o saptamana, pentru ca nu s-a gasit cererea de reziliere a contractului;
  4. Vi s-a dat un e-mail fals pentru trimiterea unei reclamatii;
  5. Cei de la Vodafone au vorbit urat cu dumneavoastra si v-au inchis telefonul;
  6. In magazinul Vodafone nu vi s-a permis sa completati o reclamatie, ceea ce este cel mai grav si ilegal, intrucat orice magazin este obligat prin lege sa accepte reclamatii;

De aceea, sfatul meu este sa faceti o reclamatie la Protectia Consumatorilor (ANPC) impotriva Vodafone, pe site-ul ANPC.ro, prin completarea formularului de la acest link.

De asemenea, va recomand sa depuneti si o petie online impotriva Vodafone la ANCOM (Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii), la acest link, sau prin email (sesizare@ancom.ro).

Va rog sa reveniti la mine cu raspunsurile la reclamatiile trimise la ANPC si ANCOM cu privire la comportamentul inadecvat si ilegal al Vodafone.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 5 = 2