Firma mea are o problema cu o plata facuta prin banca: cum o pot rezolva fara sa apelez la instanta de judecata?

Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in domeniul Bancar (CSALB)

„Sunt clientul unei banci, persoana juridica, am efectuat o plata in euro pentru o firma din Germania, in vederea achizitionarii unui autoturism. Dupa 5 zile de la depunerea la banca a ordinului de plata, am solicitat blocarea tranzactiei si restituirea sumei, deoarece am obtinut informatii ca societatea beneficiara nu exista la sediul indicat. Ce obligatii are banca fata de clientul sau care a efectuat plata? Poate fi chemata in judecata pentru refuzul restituirii sumei?”

Aceasta este una dintre problemele cu care firmele se pot confrunta in relatia cu bancile sau IFN-urile si pe care cu greu le pot rezolva, mai ales ca nu pot apela la oficiile de protectie a consumatorilor, ca persoanele fizice, fiind astfel obligate sa recurga la o instanta de judecata, daca nu ajung la o intelegere cu banca.

Asta pana anul trecut, pentru ca, de la inceputul acestui an, un astfel de litigiu poate fi solutionat pe cale amiabila, intr-un timp scurt si cu cheltuieli reduse, cu ajutorul CSALB.

Cum platile si transferurile de bani, precum si alte operatiuni online, au luat amploare in ultima perioada, inclusiv in contextul epidemiei coronavirusului, litigiile dintre banci/IFN-uri cu clientii persoane juridice se inmultesc si ele, de aceea o astfel de facilitate este binevenita.

Din 2020, în cadrul CSALB pot fi soluționate și cererile de conciliere venite din partea persoanelor juridice, pentru probleme legate de servicii de plată și emitere de monedă electronică.

„Condițiile economice pe care le va genera pandemia vor face necesară, și în unele momente chiar indispensabilă, rezolvarea conflictelor în afara instanțelor de judecată, cu costuri financiare și de timp semnificativ mai reduse”, apreciaza CSALB.

Concret, tot ce trebuie sa faca o firma care are un litigiu cu banca precum cel de mai sus este sa ia legatura cu CSALB si sa-i transmita, prin email sau online, prin intermediul aplicatiei dedicate, documentele aferente litigiului, dupa care, daca banca accepta intrarea in procedura, conciliatorii CSALB vor contacta partile si vor incerca sa gaseasca impreuna cu acestea cea mai buna solutie pentru rezolvarea conflictului, in beneficiul ambelor parti.

Marele avantaj al CSALB este ca firma este scutita de necesitatea asigurarii unei expertize juridice de specialitate, de timpul si de cheltuielile necesare pentru un litigiu prin intermediul instantelor de judecata, iar bancile si alte categorii de institutii de plata, la randul lor, pot economisi resurse importante alocate derularii proceselor in justitie si, poate cel mai important, isi pot imbunatati relatia cu clientii, precum si profilul riscului reputational.

Concilierea în cadrul CSALB, disponibilă persoanelor juridice pentru servicii de plată și emitere de monedă electronică

Ca efect al transpunerii în România a Directivei privind serviciile de plată/PSD2, au fost adoptate Legea nr.209/2019 privind serviciile de plată si Legea nr.210/2019 privind activitatea de emitere de monedă electronică, care fac referire la CSALB atunci când reglementează care sunt posibilitățile de soluționare a problemelor pe care le pot avea persoanele fizice și juridice care accesează servicii de plată și emitere de monedă electronică.

Cele doua legi extind competența materială a CSALB și în raport cu persoanele juridice care accesează serviciile reglementate de cele două legi, astfel ca CSALB a organizat fluxul operațional pentru această categorie de clienți persoane juridice.

Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB

Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB

“Extinderea competențelor CSALB către persoanele juridice, în urma implementării în România a Directivei privind serviciile de plată, devine un proces firesc în existența Centrului. După ce activitatea de conciliere dintre persoanele fizice și bănci a cunoscut o creștere a notorietății și a valorii beneficiilor de la un an la altul, acum ne confruntăm cu o nouă provocare.

Persoanele juridice se vor putea adresa și ele CSALB pentru a intra în conciliere cu băncile, și nu numai, pentru o serie de spețe care țin de serviciile de plată și de activitatea de emitere de monedă electronică.

Problemele care pot face obiectul solicitărilor unor entități publice și private către CSALB sunt diverse: de la operațiunile prin intermediul ATM-urilor, la transferuri între conturi bancare, până la operațiuni de plată făcute prin internet banking sau prin telefonul mobil. Pot fi chemate la conciliere instituții precum băncile, emitenții de monedă electronică și companiile care furnizează servicii de plăți și fac transferuri de bani.

Dacă pentru persoanele fizice concilierea în cadrul CSALB este gratuită, pentru persoanele juridice se va percepe o taxă de 993 de lei. Aceeași sumă va fi percepută și instituției care furnizează servicii de plată și care va intra în conciliere cu persoana juridică de la care sosește solicitarea”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Exemple de servicii de plată care pot face obiectul unor cereri adresate CSALB

– depunerea/retragerea de numerar (prin ATM) într-un/dintr-un cont de plăți (bancar);

– executarea de operațiuni de plată, inclusiv transferuri de fonduri între conturi bancare: debitări directe, inclusiv debitări directe singulare (ex: plăți programate la utilități, rate etc.);

– executarea operațiunilor de plată printr-un card de plată (de debit sau credit) sau printr-un dispozitiv asemănător (telefonul mobil). Ex: plăți prin POS, la comercianți;

– transferuri credit (sume transferate între două conturi);

– emiterea de instrumente de plată și/sau acceptarea de operațiuni de plată (OP, cec, cambie, bilet la ordin, card, internet/phone/mobile/home – banking);

– servicii de inițiere a plății (PISP – de tipul AMAZON);

– servicii de informare cu privire la conturi (AISP – informații agregate despre sumele existente în conturile deschise la mai multe bănci).

Excluderi de la competența CSALB pentru persoanele juridice

– Contractele de credit ale beneficiarilor persoane juridice, indiferent de calitatea avută: împrumutat, garant, fidejusor (excludere in temeiul OG nr.38/2015);

– Operațiunile de schimb valutar, de tip numerar contra numerar, în situația în care fondurile nu sunt păstrate într-un cont de plăți;

– Operațiunile de plată efectuate exclusiv în numerar direct de plătitor către beneficiarul plății, fără intervenția unui intermediar;

– Operațiunile de plată legate de administrarea activelor de tipul instrumentelor financiare (Ex: acțiuni, obligațiuni, Forex), inclusiv distribuirea dividendelor, a veniturilor sau a altor sume similare.

Care sunt categoriile de furnizori de servicii de plată

– instituţiile de credit – ca entităţi care atrag depozite ori alte fonduri rambursabile de la public şi acordă credite în cont propriu (Ex: Bănci);

– instituţiile emitente de monedă electronică (Ex: ORANGE MONEY) – moneda electronică reprezintă o „valoare monetară stocată electronic, inclusiv magnetic, reprezentând o creanţă asupra emitentului, emisă la primirea fondurilor în scopul efectuării de operaţiuni de plată şi care este acceptată de o persoană, alta decât emitentul de monedă electronică” si nu este moneda virtuală;

– instituţiile care prestează servicii poştale de transfer electronic de bani (Ex: Poșta Română);

– emitenţii de carduri, companiile de telefonie mobilă care furnizează şi servicii de plăţi, entităţile care fac transfer de bani. (Ex: MoneyGram, Western Union);

Cum puteti lua legatura cu CSALB

Beneficiarii serviciilor au la îndemână aceleași modalități ca și consumatorii pentru sesizarea CSALB și anume:

– https://cereri.csalb.ro/; persoanele juridice pot trimite cereri de conciliere folosind aceeași aplicație online disponibilă persoanelor fizice pe site-ul www.csalb.ro. Site-ul a fost adaptat în acest sens, dar rămân active și celelalte metode de transmitere a cererilor (e-mail, poștă sau direct la sediul CSALB).

– email, la adresa office@csalb.ro;

– poștă/curier pe adresa București, str. Sevastopol nr. 24 etaj 2;

– direct la sediul CSALB, existând în acest sens formulare specifice;

Procedurile pot fi regăsite pe site-ul www.csalb.ro și sunt similare cu procedurile SAL pentru persoane fizice;

Taxa pentru soluționarea litigiului prin conciliere în cadrul CSALB este în cuantum de 1.986 lei, taxă care se împarte în mod egal între cele două părți (993 lei pentru persoana juridică și 993 de lei pentru instituția financiar-bancară).