Este legal ca TBI Bank sa-mi refuze restructurarea creditului, pentru ca am restante?

tbi bank banca ruseasca

„Bună ziua,

Am mai comunicat cu dumneavoastră și am făcut tot ce mi-ați spus, să discut cu ifn-urile, să discut la csalb, să fac plângere la ANPC..

Am făcut tot ce mi-a stat în putință să nu ajung în executare silită!

Însă nu fac față să achit toate ratele, gradul de îndatorare a depășit de mult 100%

Tbi a refuzat înțelegerea prin csalb, efectiv nu mai pot…

Și nu vreau să ajung în executare silită…

Vă rog să mă ajutați!

De refinanțare nu mai vorbesc…nicio șansă!”


Raspuns

Stimata doamna,

Este ilegal ca bancile si IFN-urile, implicit TBI Bank, sa refuze cererile de restructurare a creditelor, cand clientii au dificultati financiare, inainte de inceperea executarii silite.

OUG 50/2010 privind contractele de credit arata urmatoarele, la articolul 84^2:

(1) Creditorii au obligația de a avea politici și proceduri adecvate în virtutea cărora să depună eforturi pentru a aplica, dacă este cazul, o restructurare rezonabilă datorată dificultăților financiare înainte de a demara procedura de executare silită. 

(2) Măsurile de restructurare datorată dificultăților financiare țin seama, printre alte elemente, de situația consumatorului și constau în următoarele:

a) refinanțarea totală sau parțială a contractului de credit;

b) modificarea termenelor și condițiilor existente ale unui contract de credit, care include:

(i) prelungirea duratei contractului de credit;

(ii) modificarea tipului de contract de credit;

(iii) amânarea plății tuturor sau a unei părți a ratelor de credit pentru o anumită perioadă;

(iv) schimbarea ratei dobânzii;

(v) oferirea unei perioade fără plăți;

(vi) plăți parțiale;

(vii) conversii monetare;

(viii) iertarea parțială de datorie și consolidarea datoriilor;

ANPC

Asadar, legea nu conditioneaza obligatia restructurarii creditului de inexistenta restantelor.

In aceste conditii, sfatul meu este sa faceti o reclamatie impotriva TBI Bank la ANPC, apoi reveniti cu raspunsul, pentru a va ajuta sa rezolvati problema.

Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro

3 raspunsuri la “Este legal ca TBI Bank sa-mi refuze restructurarea creditului, pentru ca am restante?

  1. t

    Am primit urmatorul raspuns de la TBI Bank:

    „Cu privire la solicitarea dumneavoastra de restructurare, reesalonare sau amanare la plata, in situatia actuala, conform normelor interne ale Bancii, mentionam ca dumneavoastra nu sunteti eligibila pentru o astfel de solutie, mai jos oferindu-va mai multe detalii in acest sens.

    Totodata, in plus fata de cele prezentate anterior cu privire la solicitarea dumneavoastra de restructurare, reesalonare sau amanare la plata, in urma analizei efectuate de banca in conformitate cu procedurile sale interne, luand in considerare situatia platilor de mai sus si a statusului creditului, mentionam ca unul dintre criterii este acela ca nu trebuie sa inregistrati intarzieri la plata, iar situatia dumnavoastra contractuala reflecta intarzieri la plata.

    Totodata, precizam ca procentul anual de dobanda penalizatoare, conform art. 2.3 din Sectiunea A a contractului de credit, „se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere si are valoarea de 36.90%/pe an pana la data declararii scadentei anticipate, respectiv 35.90%/pe an dupa data declararii scadentei anticipate”.

    Avand in vedere cele de mai sus, mentionam faptul ca actiunile de colectare intreprinse de reprezentantii bancii cu privire la contractul de credit au scopul de a stopa ingreunarea situatiei dumneavoastra financiare.

    Reply
    1. Vasile Coman Post author

      TBI Bank spune ca nu va aproba restructurarea pentru ca aveti restante si ca prin actiunile de colectare va usureaza situatia financiara.

      Despre ce actiuni de colectare e vorba? Ce v-au cerut?

      Reply
      1. t

        Bănuiesc ca cei de la Tbi cu răspunsul lor cu privire la acțiunile de colectare precum ca îmi ușurează situația, posibil ca vor să mă execute silit…

        Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = 11