Nu pot plati rata la creditul Raiffeisen, pentru ca am poprire pe cont. Ce pot sa fac?

Bună ziua,
Am o situație mai neplăcută cu o Raiffeisen.
Am propire pe cont de la executor și nu îmi pot platii ratele la banca.
Dânșii mi-au spus ca ei nu au acordul biroului executor pentru a-mi platii rata la banca.
Am sunat și la executor și domna de acolo mi-a spus ca ei nu au pus propirea în asa fel încât sa nu îmi pot platii ratele la banca.
Nu mai înțeleg.
Ma învârt intr-un cerc în care eu nu pot sa îmi plătesc rata la banca deși am banii respectivi.
Probabil Raiffaisen așteaptă sa le plătesc dobânda aiurea și sa ma execute și ei.
Va rog dacă se poate sa ma ajutați cu un sfat sau ceva legat de acesta situație.
Astăzi am sunat din nou și mi s-a comunicat ca nu exista nicio soluție pentru a platii rata.
Îmi cam suna a abuz.


Raspuns

Stimate domn,

Am transmis la Raiffeisen Bank reclamatia dumneavoastra, iar banca mi-a dat urmatorul raspuns:

„Situatia expusa de acest client al Bancii  – care nu poate achita ratele la credit intrucat are si o poprire instituita asupra contului curent (care este si cont de rambursare a ratelor aferente creditului contractat) – nu isi gaseste rezolvarea decat prin obtinerea unui acord din partea executorului care a dispus poprirea, in sensul incasarii de catre banca a ratelor din contul curent, poprit.

Organele de executare silita dispun infiintarea popririi asupra sumelor de bani din conturile debitorului, in cazul de fata deschise la RBRo, oricare ar fi natura / scopul acestor sume. Prin urmare, banca are obligatia legala sa vireze sumele indisponibilizate din contul debitorului catre organele de executare silita. Acesta este motivul pentru care orice suma depusa de client in contul curent, chiar daca aceasta depunere este efectuata in scopul achitarii ratei aferente creditului contractat, nu poate fi folosita de banca in acest scop in lipsa acordului din partea executorului, mentionat mai sus.

Nu in ultimul rand, facem precizarea ca banca indeplineste o obligatie legala care primeaza in fata unui acord contractual. Prin actiunile sale, cu siguranta banca nu isi doreste sa ingreuneze situatia vreunui client, asa cum se mentioneaza in sesizarea cititorului dvs, si nicidecum sa il aduca in faza in care sa fie executat si pentru datoriile pe care le are in baza creditului contractat.

Recomandam prin urmare cititorului dvs sa reverifice cu executorul posibilitatea obtinerii acestui acord; altfel, il rugam sa faca o sesizare pe canalele disponibile:

  *    Sesizari depuse online aici
  *   Sesizare telefonica la unul din nr:
*2000 – numar cu tarif normal, apelabil in orice retea mobila din Romania
004 021 306 3002 – numar cu tarif normal, apelabil din orice retea din Romania sau din strainatate
0800 800 555 – linie telefonica gratuita dedicata clientilor cu dificultati financiare Call Center
Luni – vineri 8:00 – 22:00; sambata 9:00 – 17:30

Raiffeisen Bank

Asadar, banca spune ca trebuie sa obtineti un acord din partea executorului privind incasarea de catre banca a ratelor din contul poprit.

Va rog sa reveniti la mine, pentru a-mi spune daca ati rezolvat problema cu plata ratelor la creditul Raiffeisen din contul poprit.

Cu stima,

Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899

Un comentariu la “Nu pot plati rata la creditul Raiffeisen, pentru ca am poprire pe cont. Ce pot sa fac?

  1. Valentin

    Soția mea e în aceiași situație și nu poate rezolva problema. Poprirea e pusa de UAT , a fost la ei și nu vor sa elibereze acel acord astfel ca ratele sunt neplătite de 2 săptămâni deja… Nu e normal sa plătim dobânzi și penalități din această cauză..practic ne îngroapă în datorii și apoi tot ei zic ca nu plătim:/ Asta e țara…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 6 = 3