Clauze abuzive la Raiffeisen? Cardurile de cumparaturi nu mai pot fi folosite, iar optiunile rate fara dobanda si perioada de gratie nu se mai aplica, daca se amana ratele, conform OUG 37/2020

Clauze abuzive credit Raiffeisen Bank
Clauze abuzive la amanarea creditelor Raiffeisen Bank?

Utilizatorii de carduri de credit (de cumparaturi) Raiffeisen Bank nu vor putea folosi cardurile de credit pe perioada de suspendare a ratelor, conform OUG 37/2020, potrivit unei informari publicate de banca, fara explicatii.

Mai mult, pe perioada suspendarii ratelor nu se aplica optiunea de rate fara dobanda si perioada de gratie la plata dobanzii, ceea ce inseamna ca se calculeaza dobanda pentru intreeaga suma datorata la data suspendarii.

Dobanda la cardurile de credit Raiffeisen este printre cele mai mari dintre cardurile emise de bancile romanesti, cu o DAE de 31,5%. (vezi aici topul dobanzilor la cardurile de credit)

Raiffeisen nu ofera si explicatii privind motivul pentru care cardurile nu mai pot fi utilizate pe perioada de suspendare si nici pentru anularea optiunilor de rate fara dobanda si perioada de gratie.

Banca mentioneaza doar ca in urma aprobarii cererilor de amanare a ratelor pentru cardurile de credit, utilizatorii nu vor mai plati suma minima de plata, care este echivalentul ratei la un credit.

OUG 37/2020 nu prevede modificarea conditiilor de creditare, pe perioada suspendarii ratelor, astfel ca decizia Raiffeisen privind cardurile de credit ar putea reprezenta un abuz.

Nicio alta banca nu a mai anuntat masuri asemanatoare pentru cardurile de credit, amanarea ratelor facandu-se la fel ca la credite, putandu-se utiliza in continuare in aceleasi conditii ca pana acum.

BRD, in schimb, refuza sa amane ratele si la cardurile de credit si la overdrafturi, fara vreo explicatie, motivand ca aceasta este o problema “de resortul Ministerului Finantelor”. (vezi aici detalii)

Iata anuntul Raiffeisen privind suspendarea ratelor la cardurile de credit:

Informatii privind suspendarea la plata pentru un card de credit

Daca soliciti suspendare la plata pentru un card de credit (cumparaturi), este important sa cunosti urmatoarele aspecte:

Conform OUG37/2020 se suspenda la plata obligatiile de plata scadente, care in cazul cardului de cumparaturi sunt reprezentate de suma minima de plata.

Prin urmare, imediat ce solicitarea ta este aprobata:

– nu mai ai obligatia de a rambursa suma minima aplice dobanzi penalizatoare sau sa fii considerat restant;

– Banca va emite in continuare pe perioada de suspendare rapoarte de activitate si te va notifica prin SMS cu privire la suma minima de plata, dar doar cu titlu informativ;

– pe perioada de suspendare cardul nu mai poate fi utilizat;

– daca ai activat pe cardul tau serviciul de debitare directa, acesta va fi anulat ca efect al aprobarii suspendarii. Poti solicita din nou activarea debitarii directe dupa perioada de suspendare, apeland Serviciul Call Center;

– pe perioada de suspendare, facilitatile “gratie” si “rate fara dobanda” nu se aplica, prin urmare se vor calcula dobanzi la intreaga suma datorata la data suspendarii;

– dobanzile calculate pe perioada utilizata si vor fi rambursate esalonat, numai dupa expirarea acestei perioade.

Citeste stirea integral, pe Bancherul.ro