Stimate domn,
Cu privire la prima intrebare a dumneavoastra, privind contradictia dintre intentia Guvernului de a-i ajuta pe cei vulnerabili social si restrictia privind restantele la credit, cred ca este doar un dezacord aparent, intrucat restantele nu au legatura doar cu cei vulnerabili social, ci si cu disciplina in plata ratelor.
Nu doar cei saraci pot avea restante la credite, ci si cei cu bani, daca nu sunt suficient de atenti cu achitarea datoriilor.
Pe de alta parte, aveti dreptate: cresterea dobanzilor si implicit a ratelor afecteaza in principal categoriile sociale defavorizate, iar educatia financiara si relatia deficitara client-banca pot cauza mai multe restante.
De aceea, ceea ce trebuie sa stim este ca atunci cand anticipam ca vom avea probleme financiare, suferim un accident sau ajungem intr-o situatie neprevazuta trebuie sa luam imediat legatura cu banca, pentru a gasi o solutie de evitare a restantelor: perioada de gratie la plata ratelor, reducerea valorii acestora, modificarea dobanzii/comisioanelor, restructurarea creditului etc.
In concluzie, daca Guvernul ar fi vrut o protectie sociala mai larga a categoriilor sociale defavorizate, ar fi putut stabili conditii privind restantele asemanatoare cu cele din OUG 37/2020, care permitea amanarea ratelor chiar daca aveai restante cauzate de pandemia coronavirusului (dupa declararea starii de urgenta) sau daca le achitai pe cele mai vechi.
Adadar, da, poate ca aveti dreptate cu privire la aceasta problema.
Cat despre existenta unei portite (gasirea unei chichite) pentru amanarea ratelor la credit, precum lipsa definitiei restantei in contractul de credit, cred ca e cam trasa de par aceasta varianta, intrucat se intelege de la sine ce inseamna o restanta.
O alternativa viabila, insa, dupa cum am spus si mai sus, este gasirea, impreuna cu banca, a unei solutii pentru evitarea restantelor.
De aceea, sfatul meu este sa faceti o astfel de cerere catre BRD, apoi sa reveniti la mine cu raspunsul bancii, pentru a va ajuta sa rezolvati problema.
Cu stima,
Vasile Pop Coman
jurnalist
Reclamatiibanci.ro
vasile.coman@reclamatiibanci.ro
0723292899