Author Archives: Vasile Coman

Cum pot inmatricula o masina aflata sub sechestru?

„Bună ziua ! O persoană a vândut o mașină unui cumpărător, pe data de 11.03.2024, cu contract de vânzare-cumpărare, înmânându-i autoturismul, talonul+C.I. (ambele în original) precum și cheile. A
doua zi (pe 12.03.2024) vânzătorul a mers la administrația financiară (taxe și impozite) și a obținut ștampila ca nu are niciun fel de datorii.

Cumpărătorul nu a dorit să țină mașina, și mi-a vândut-o mie la trei zile distanță de la momentul
cumpărării. Mi-a dat toate actele mașinii (inclusiv contractul de vânzare-cumpărare pe care l-a făcut cu primul vânzător) .

Am făcut toate actele și demersurile necesare pentru a inmatricula mașina, dar la serviciul înmatriculări mi s-a spus că toate actele pe care le-am prezentat sunt ,,în regulă”, dar că mașina apare cu sechestru la primul vânzător (cel din CI și talonul mașinii) începând cu data de. (atenție!) 14.03.2024- fix la două zile după ce bunul (masina) a fost deja înstrăinat.

Deci practic, dpmdv, executorul a pus sechestru pentru un bun care deja nu-i mai aparținea
primului vânzător. Mai pot eu să înmatriculez acest automobil, sau ce ar trebui să fac în continuare ? Mulțumesc !”

Postat in data: 28 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Ce pot sa patesc daca nu achit ratele la credit si nu am bunuri pe numele meu?
credit neplatit banca

„Fratele ia cu ajutorul unui broker de credite in acelasi timp mai multe credite de nevoi personale. Cu banii obtinuti cumpara pe numele mamei un apartament si o masina.

Nu achita absolut deloc ratele pentru credite. Doreste sa renunte la locul de munca atunci cand ii v-a fi pus poprire pe venituri. Fratele nu detine nici un alt bun pe numele lui. Ce poate pati acesta? Ce poate pati mama? Multumesc”

Postat in data: 28 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Cum pot recupera banii de la banca Santander in Romania?
card santander debito

Cum pot recupera banii de la banca Santander in România? Dacă ști la ce banca am putea merge cu nr de cont. Sotia a avut niște bani în cont și nu știm cu să vedem dacă îi mai are nu mai are cardul la pierdut.”

Postat in data: 28 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Am retras banii din bancomat, dar nu i-am primit. Ce trebuie sa fac?
banccomat-euronet-reclamatie

„Salut, am retras si eu suma de 750 de lei dintr-un atm EuroNet din Iasi dar banii nu i-am primit si eu au fost luati din contul meu revolut”

Postat in data: 27 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Pot sa reclam undeva dobanzile cosmice la creditul Hora Credit?
hora credit reclamatie

„Va salut
Am si eu o problema grava cu Hora Credit si amcitit raspunsul excelent de pe site!
Am fost deja poprit!
Pt 2100 lei, in dec 2021, acum am achitat 8756 lei!
Daca se poate va rog?
1 Pt dobanzile cosmice de 730 pp si 69…DAE pot sa reclam undeva? e incriminat de lege? mai ales ca nu s-a negociat cu mine clauza asta!
2 Executorul mi-a trimis simultan somatia si incuviintarea si instiintarea dar deja era facuta poprirea!!!
Cum pot recupera ceva va rog si sa ma indrept impotriva lor?
MULTUMESC MULT, CU RESPECT”

Postat in data: 26 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Ferratum m-a supraindatorat si nu vrea sa-mi restructureze creditul! Ce pot sa fac?
ferratum linie de credit

„Acum doi ani am facut un credit la Ferratum bank .Acest credit a fost facut oarecun ilegal printr un broker .Am avut in acea perioada niste probleme cu copilul si imi trebuia 3000 de lei dar acest broker mi a spus ca el poate obtine 15 000 de lei de la Feratum .

I am spus ca este imposibil ca depasesc cu mult gradul de indatorare (eu la vremea aceea mai aveam o rata de 1300 de lei si un salariu de 2700 de lei net )ca nu as putea plati rata de 1671 ,dar el mi a spus ca dupa o luna o sa il refinantam pe 5 ani cu o rata mica Am acceptat pentru ca nu stiu cu cine a vorbit acolo pentru ca in 5 minute creditul era acordat eu doar completand un formular on line .

Dupa o luna cand i am zis sa facem refinantare mi a spus ca cei de la Ferratum nu mai fac refinantari si asa am ranas cu o rata f mare pentru capacitatile mele de plata (de aici am spus ca a fost acordat ilegal si nu s a respectat nornele BNR cu privire la gradul de indatorare )

Am reusit cu mare dificultate sa platesc 10 rate din 16 cat era in total la acest credit dupa care am avut niste problene de sanatate si eu si copilul .

Am incercat sa obtin de la cei de la Ferratun o reesalonare dar mi au spus ca nu se poate .Am fost plecat din tara cand am revenit am luat legatura telefonic cu creditorul si mi au spus ca acest credit nu maj este la ei ci la CreditExpress.”

Postat in data: 24 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Mi se opreste de doua ori din indemnizatia pentru copil, si la banca si la AJPIS. Ce pot sa fac?

„Unde pot face o reclamatie catre un executor judecatoresc? Am o poprire pe indemnizatia pentru copil si imi opreste si banca si ajpis. I-am spus executorului sa trimită scrisoare către ajpis sa imi oprească de acolo ca mai am o poprire si imi oprește si banca si ajpis dar nu vor.”

Postat in data: 22 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Suma minima de plata la linia de credit este mai mare decat pensia! Ce pot sa fac?
credit prime reclamatie

Postat in data: 21 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Care este procedura, daca am si sechestru pe masina, si poprire pe salariu?

„Buna ziua!!
As avea nevoie de ajutorul dumneavoastră, in anul 2006 am făcut un împrumut la o bancă, ulterior nu am avut posibilitatea de plata.
In urma cu aproximativ 5 ani , mi sa pus sechestru pe mașină, iar acum mi-a venit poprire pe salariu. Carei procedura? Mașina la acel moment costa in jur de 1400 euro, iar valoare creditul este de aproximativ 2000 euro, dar poprire mi-a venit pe suma datorată. Mulțumesc!! Aștept un răspuns!!!”

Postat in data: 20 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Platforma de investitii Rominvest este o teapa?
rominvest platforma investitii inselatorie

„Am fost fraudat bancar de 25000lei acum îmi cer cei de la rominvest 3000 lei sa mi retrag banii după coinbase. Am acolo 6440usdt. Nu știu mai multe, dar suna a teapa.”

Postat in data: 19 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Cum pot obtine un extras de cont de la CEC Bank?
reclamatie cec bank

„Am nevoie de un extras de la banca CEC Bank dar sa imi fie transmis prin email. Eu am alocatii pe card si as dori foarte mult un extras pentru a mai adauga alocatii pe el.”

Postat in data: 18 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Trebuie sa platesc creditul online facut printr-o frauda?

Buna; va scriu deoarece ne aflam intr-o situatie asemanatoare cu ce am citit pe pagina dvs; sotul meu a facut asa zise “investitii” in urma vizionarii unui anunt de achizitie actiuni care i-ar aduce castiguri frumoase; bineinteles a cazut in plasa unor escroci care l-au pus sa isi instaleze anydesk pe telefon; pe card nu avea cine stie ce suma insa pana la urma l-au convins sa depuna in automat o
suma pe baza unui cod pe care ei i l-au trimis, pentru a cumpara criptomonede; camd si-a dat seama ca e o farsa, s-a prezentat la politie;

problema majora e ca la 1-2 luni de cand a anuntat politia am primit acasa o adresa de la tbi ca nu am achitat ratele la creditul pe care i-l avem la ei; am sesizat din nou politia de acest aspect si am contactat un avocat care a trimis catre tbi o cerere de rezolutiune unilaterala a contractului si am cerut sa ni se trimita contractul semnat si documentele care au stat la baza acordarii creditului;

nu ne-a raspuns nimeni la cererea care a fost trimisa in 26 ianuarie insa ne tot streseaza telefonic sa achitam ratele iar acum o saptamana am primit un sms cu un link de plata, sa achitam suma de 19300 lei si ca s-a declarat scadent anticipat si pregatesc dosarul de executare;

va rog sa ma sfatuiti ca nu stiu ce sa fac in aceasta situatie; ma gandeam sincer ca daca am sesizat politia asupra acestui aspect, se va face ceva in privinta aceasta insa se pare ca am fost naiva.

Chiar nimeni in tara asta nu protejeaza cetateanul in nici un fel? La sediul tbi din orasul nostru nu am primit nici un raspuns deoarece creditul nu a fost solicitat in unitatea lor ci s-a incheiat online, ca atare sunati la relatii clienti si stati cu orele sa intrati in legatura cu cineva care si asa nu prea te lamureste; nu era normal sa primim ceva oficial ca de pilda cum s-a calculat suma de 19000 cand valoarea initiala a creditului era mai mica?

In plus am sunat la departamentul de colectare si ni s-a spus ca se analizeaza la departamentul lor de
frauda insa din ianuarie ( de cand am trimis cererea catre ei) si pana acum se pare ca nu au stat pe loc ci au luat masura de scadenta anticipata, daca e adevarat pentru ca repet, nu am primit nimic pe
posta.”

Postat in data: 14 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Cardul Postepay nu-mi apare in aplicatia de pe telefon. Ce pot sa fac?
card postepay bancoposta

„Am o problemă cu cardul postepay evolution. Eu sunt în România, m am întors definitiv…

Pana sa plec din Italia am făcut un alt card postepay evolution pentru că cel care îl aveam expira acum în martie iar eu aveam de primit o parte de salariu pe perioada cât am lucrat în Italia.

Am primit salariul pe noul card dar nu l pot abilita în aplicație. Eu numai am aceeași cartela de telefon de Italia cu care mi a făcut cardul.Am sunat la asistenta clienți Italia și m au pus sa
dezinstalez aplicația și sa o reinstalez din nou,dar dacă eu numai am acea cartela am rămas cu aplicația neterminată.

Cei de la asistenta clienți mi au spus ca ei nu pot rezolva asa ceva și trebuie să merg în Italia ca să rezolv…
Apelez la dv cu încrederea ca mă puteti ajuta.
Mulțumesc anticipat!”

Postat in data: 13 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Pentru inchidere cont BCR George exista o cerere tip?
bcr inchidere cont

„Pentru închidere cont BCR George exista o cerere tip și dacă da unde o găsesc.
M-am pierdut in căutările oline.
Multumesc”

Postat in data: 13 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Cum pot recupera banii din investitia in crypto cu aplicatia Paybis?
inselatorie paybis bitcoin crypto wallet

„Bună seara
De ceva timp mă lupt cu „morile de vânt” , sa pot primi banii din investiția cu crypto.

Dintr-o reclama pe Facebook, am inceput . La început mi sa spus că debla o suma minima , pot avea un câștig destul de mare. In prezent am terminat cu așa zisa investiție , in aplicatia Paybis, dar pentru a putea să îmi iau banii „câștigați” , trebuie să îmi trimită un card ATM bitcoin . I

deea este că pentru acest card mi s-au cerut niste sume foarte fabuloase. Singura dovada de plata o pot scoate de la banca cu tranzacțiile. Nu știu dacă într-adevăr este pe bune sau am fost păcălită.

După cum mi se spune … Ei trebuie să îmi trimită un card bitcoin pentru a-mi scoate banii… Bineînțeles am platit foarte multi bani, pentru activare , pt transport , pt multe… Acum de vrei 2 zile îmi spune că a scos banii și mii trimite, că sa mai plătesc o taxa și primesc banii… Eu nu am primit nimic până acum , nu am văzut nici un ban . As putea recupera acești bani ?”

Postat in data: 12 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Imi poate pune poprire pe pensia de invaliditate?

„Am pensie de invaliditate revizuibila cu cod boala psihica.Am o executare silita.Imi poate pune oprire pe aceasta pensie .Mulțumesc pentru răspuns.”

Postat in data: 12 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Cum pot sa mut banii dintr-un cont Santander in alt cont?

„Buna seara! Am bani într-un cont Santander Spania.. Si as vrea sa ii scot eu fiind in Germania.. Sa ii mut într-un alt cont.. Cum se procedează? Precizez ca nu am cardul sau aplicația de banking! Este
vreo solutie? Mulțumesc anticipat!!”

Postat in data: 11 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Aplicatia Artisfinance.pro este inselatorie cu investitii in actiuni?
artisfinance inselatorie

„Am „investit” 1250 Lei, in „actiuni” la BRUA Transgaz.
Am facut greseala sa descarc aplicatia ANY DESC.
In acest moment am sters aplicatia.
Un anume domn, Ciprian Oprea s-a dat un mare borker de bursa si era cat pe ce sa ma convinga sa fac un imprumut la banca de, 10.000 $, ca sa facem profituri uriase de pana la 50% castig. Urma sa „investeasca” in actiuni la TESLA.

Norocul meu a fost ca mi-a trimis niste documente cu contractul lui de munca din Anglia, si un contact de garantie precum ca banii nu-i voi pierde, deoarece sunt asigurati de catre o firma de asigurare internationala. Mi-a atras atentia stampila asa zisei fime, care se observa ca a fost aplicata. In poza de pe watsapp nu se obserava, dar am descarcat si pe calculator si acolo s-a observat. Si alt aspect mi-a atras atentia, refuzul lui de a-mi trimite o poza cu fata lui sa vad daca corespunde cu poza de pe pasaportul pe care mi-l trimisese, ca drept dovada ca este un om corect si are intentii bune.

Aplicatia in care urmaream asa zisele tranzactii, se numeste „artisfinance.pro”. Credeam ca doar eu am fost atat de naiv, dar observ ca mai sunt si alte persoane pagubite cu sume destul de considerabile.

Pentru cei care citesc aici, puneti-i in garda si pe altii sa nu faca aceiasi greseala ca si noi. Asta s-a intamplat de curand. Chiar de 8 Martie. Mentionez ca nu le-am dat niciun cont bancar. Am transferat banii printr-un cont Revolut de unica folosinta.

Am facut in schimb greseala sa le transmit CI, si am facut o simulare de imprumut la BRD, fara sa o finalizez. Ma astept ca in zilele urmatoare sa ma „bombadeze” cu telefoane. Spuneti-mi va rog, domule Coman, la ce ma pot astept in continuare de la acesti excroci? Si cum sa procedez?

Va multumesc!”

Postat in data: 10 mart., 2024

[citeste raspunsul]
Ce se intampla cu datoria la banca in cazul decesului?

„Buna ziua . Doresc sa stiu daca ma puteti ajuta cu o informatie despre datorie la banca . Recent a murit mama , eu nu locuiesc in Romania , o vecina care locuieste la aceeas adresa , adica la bloc ,mi-a zis ca are datorie la banca . Ce se poate intampla in aceasta situatie?”

Postat in data: 10 mart., 2024

[citeste raspunsul]
De ce nu pot sa folosesc cardul Nickel?
card nickel problema

„Buna seara. De curând am venit in franța la muncă și am avut nevoie de un cont francez pentru salariu și să rezolv mai repede am făcut un card nickel , am primit salariul in cont și nu pot să folosesc bani nici să retrag de la bancomat nici să fac virament nici să plătesc la magazin in aplicatia cardului nu apare sa fie blocat , oare ați putea să ma ajutati? Nu știu să vorbesc franceză.
Multumesc.”

Postat in data: 10 mart., 2024

[citeste raspunsul]